Quake 4 Review

Quake 4 Review

  Intimplator, zilele trecute am participat la o inmormintare. Spun asta nu pentru ca s-a intimplat sa ma aflu prin preajma, ci pentru ca omul nu ar fi trebuit sa moara. Intimplarea a facut ca totul sa se petreaca extrem de repede, asa ca, aproape pe nepusa masa, eu si cu nevasta-mea am fost fortati de imprejurari sa ne conformam realitatii. Doar era bunicul ei. Va povestesc toate astea pentru ca o inmormintare nu este tocmai locul ideal de a-ti planifica ce vei scrie intr-un articol. Si cind mai e si vorba de Quake 4, atunci lucrurile se complica. Norocul meu a fost ca, intimplator, o inmormintare este prilejul ideal pentru toate „smochinele” sa schimbe idei si opinii cu privire la acest eveniment extrem de important din viata unui om. Uneori insa, mai ai si surprize.

     Nu stiu cum se facu, dar la un moment dat mi-au cazut prin mina niste poze mai vechi. Le rasfoiesc cu vadit interes si ma opresc brusc. Moment de soc. Nevasta-mea acu zece ani. Amu’, cum zice scriitoru’, numai eu stiu cat de perversa e. Va inchipuiti voi ce soc a fost pentru mine acel chip tinar si inocent. Nu ma intelegeti gresit. Persoana din poza avea douazeci de ani. Din acel moment, doar atit am avut in cap. Daca as avea de ales, daca prin cine stie ce metoda as putea da timpul inapoi, atunci ce as alege? O tinara vioaie si inocenta sau o mica scorpie educata. Sincer sa fiu, judecind dupa poza, pe vremea aia nici florile nu le tinea prea bine in mina. Cam asta am simtit eu in momentul in care am jucat Quake 4. Am simtit maturitatea francizei, seriozitatea producatorilor, dar mai ales puterea de care au dat dovada in a rezista tentatiei de a reinventa roata. Daca totul merge bine, nu e nimic de reparat. Si cind ma gindesc cat de gresit suna asta pentru multi dintre noi!

     Stiu ca ne aflam intr-un moment extrem de delicat, moment in care sequel-urile sunt la mare cautare, sau mai bine spus producatorii se bat pe licente. In general foarte putine sequel-uri se ridica la inaltimea primului venit, ca sa nu mai spun ca si mai putine incearca sa-si depaseasca fratii mai mari. Motivul pentru care Quake 4 nu se incadreaza in regula de mai sus a fost tocmai licentierea dezvoltarii acestui joc. id Software a crezut de buna cuviinta ca Raven ar avea un puternic cuvant de spus, iar influenta acestora se vede din plin in single-player. O sa vedeti ca pe parcursul acestui articol o sa vorbesc destul de mult de single si multi, insa le voi trata ca pe doua jocuri diferite.

     Am inceput sa joc partea de single-player cu un entuziasm de gropar. Vroiam sa se termine cit mai repede. Pe parcurs insa, lucrurile au luat o intorsatura ceva mai placuta. Cred ca va mai amintiti de finalul din Quake 2. Makron e mort, iar Stroggos a devenit extrem de vulnerabila. Profitand de situatie, oamenii imping frontul spre inamic. Numele personajului este Matthew Kane si tipul e un soldatel, nou venit in Rhino Squad. Exista tot felul de asemenea squaduri, iar pe parcursul jocului va veti intilni pina si cu Raven Squad. Marele avantaj fata de Doom, este faptul ca soldatelul nostru aparent participa la tot felul de conversatii, astfel incit unele personaje vor deveni o componenta obligatorie a povestii. E mult spus personaje pentru ca povestea in sine cam scartiie, insa id nu si-a stresat prea mult neuronii in acest sens, iar Raven s-a multumit cu putin. Trebuie sa recunosc insa faptul ca nu veti fi nevoiti sa luptati de fiecare data pe coridoarele nesfirsite ale unei statii martiene. Nivelele in care esti fortat sa te plimbi pe nava oamenilor si sa asculti conversatiile pot fi un moment de respiro, si de altfel, va pregatesc pentru calvarul ce urmeaza. De departe cel mai reusit nivel este cel al stroggificarii (stiu ca suna extrem de pervers, dar daca voi gasiti alta traducere sunteti liberi sa mi-o sugerati), proces care este atit de bine redat vizual, atit de socant conceput, incit dupa ceva timp am simtit o senzatie ca de taietura in dreptul genunchilor, asta in plus fata de junghiul din cap. Probabil am stat in curent, insa imi plac astfel de coincidente.

   Cum reiese si din paragraful de mai sus, nivelele sunt extrem de diversificate si daca mai adunam aici si locatiile exterioare, lucru considerat aproape imposibil pe vremea lui Doom 3, atunci avem o experienta completa. Este adevarat ca partea de single-player mi-a lasat un gust de Halo din anumite puncte de vedere, insa alternanta locatiilor si tensiunea care creste de la un nivel la altul reusesc sa te tina in priza. Momentele de cucu-bau sunt mult mai putine la numar, insa cele care au ramas sunt foarte bine implementate, iar reusita acestora s-a datorat in mare parte raritatii lor. Cum spuneam mai sus, uneori ai ocazia sa participi la citeva discutii intre membrii echipajelor si chiar va rog sa aveti rabdare si sa le acordati atentia cuvenita. pentru ca multe dintre ele sunt glume ce atenueaza tensiunea si ce va vor descreti, cu siguranta, fruntile.

     Stroggos este exact ceea ce te astepti sa fie, o combinatie de metal cu stinca si nisip. Se pare ca natia aceasta de extraterestrii nu prea are simt artistic, dar la capitolul arhitectura sta totusi foarte bine. Interioarele sunt bine redate, probabil si datorita faptului ca locatiile intunecoase sunt mult mai putine la numar comparativ cu Doom 3. Echipa din care faci parte avanseaza, de obicei incet, dar sigur, si nu de multe ori vei fi nevoit sa faci acelasi drum de vreo doua-trei ori pentru a escorta un medic sau pentru a proteja cine stie ce inginer. Vei intilni destui medici si ingineri pe parcursul jocului, iar acestia vor fi mai mult decat amabili si iti vor reface viata si armura. Din cind in cind, anumite personaje iti vor upgrada armele, asa ca puterea de foc se mareste pe masura ce avansezi. Interactiunea cu mediul inconjurator este extrem de limitata. In afara de citeva cutii de pe Hannibal (nava oamenilor), restul obiectelor sunt fixe si nu prea ai ce se faci. Cele citeva panouri cu care poti interactiona ori cheama un lift ori declanseaza un anumit mecanism. Parca mi-as fi dorit ca restul panourilor sa contina informatii pe care eroul nostru sa le fi descifrat intr-un fel sau altul. Cit priveste interactiunea cu celelalte personaje, ea se limiteaza la discutii pe care Kane le aude in timp ce se plimba pe coridoarele lui Hannibal.

  Partea de single-player nu straluceste atit de mult pe cit mi-as fi dorit, insa poate fi o experienta interesanta, mai ales din punct de vedere vizual. Cele citeva vehicule pe care le vei conduce reprezinta o schimbare in bine, rupind ritmul uneori prea lent al jocului. Tot acum, senzatia de arcade shooter este extrem de pregnanta, insa ritmul alert si mai ales durata scurta a acestor episoade fac ca ele sa fie bine venite.

     Sectiunea de multiplayer a lui Quake 4 contrasteaza atat de mult cu cea de single-player, incat, sincer sa fiu, ai impresia ca joci altceva. Aproape totul este schimbat, de la arhitectura nivelelor pina la gameplay.

     In total, Quake 4 vine cu 5 moduri de multiplayer si anume Deathmatch, Team Deathmatch, Tourney, CTF si Arena CTF. Deathmatch este clasicul free for all, iar Tourney este un Deathmatch unu la unu, in timp ce restul participantilor ori se bucura de spectacol ori pot exersa pina le vine rindul. Capture The Flag este clasicul mod in care o echipa trebuie sa ia steagul celeilalte si sa-l duca in propria baza, iar Arena CTF este identic, doar ca se adauga un sistem de powerup-uri. La atitea moduri m-as fi astept si la o lunga lista de nivele, insa nu a fost sa fie. Stiu ca probabil multi dintre voi se vor gindi la numarul de nivele din Quake 3, insa luati in calcul faptul ca respectivul joc nu a avut single-player. In mare parte, hartile de DM, Team DM si Tourney sunt identice, exceptie facut Fragging Yard 1vs1 ce nu este disponibil in cazul celui de-al doilea mod din motive mai mult decit evidente. Modul cu cele mai multe harti este DM cu 10, daca luam in calcul si versiunea 1vs1 a lui Fragging Yard, iar harta prezenta in toate modurile este arena lui Xaero, intitulata acum Xaero Gravity. Hartile de CTF si Arena CTF sunt cinci la numar, Xaero Gravity plus inca patru total diferite de restul.