Rainbow Six: Vegas – RePlay Review
Dimensiune font:
Rainbow Six: Vegas – RePlay Review
Sfârşitul anilor ’90 a reprezentat o perioadă în care mai multe studiouri de jocuri au vrut să se impună pe o piaţă nouă pe atunci, cea a shooter-lor tactice. Dintre toate, Red Storm Entertainment, cu ajutorul lui Tom Clancy, a reuşit să lanseze un titlu care a pus practic bazele acestui gen – Rainbow Six. Povestea era simplă, însă pe tonul lui Tom Clancy, una în care naţiunile democratice ale lumii creează o echipă secretă anti-terorism, denumită Rainbow. Abordarea genului, realismul, jucabilitatea şi nu în ultimul rând planificarea desfăşurării misiunilor au reprezentat pentru pasionaţii de tactică militară un vis împlinit. Cel mai important lucru a fost însă că producătorii au reuşit să promoveze un titlu care împăca realismul excesiv cu gameplay-ul, amândouă fiind realizate într-un stil ce avea să prindă la public şi să devină oarecum standard în ceea ce priveşte jocurile tactice.
Fără îndoială, Rainbow Six a provocat o explozie a genului, Red Storm profitând de pe urma acestui prim titlu prin multiple continuări, mai mult sau mai puţin de succes: Rainbow Six: Eagle Watch (1999), Rainbow Six: Rogue Spear (1999), Rainbow Six 3: Raven Shield (2003) şi Rainbow Six: Lockdown (2006). Lockdown a fost primul titlu din serie care a schimbat reţeta “succesului”, încercând să se muleze pe dorinţele pieţei printr-o abordare orientată mai mult pe acţiune. Din păcate, jocul a fost la bază unul pentru console iar realizarea acestuia aducea aminte mai mult de jocurile arcade din trecut decât de shootere realiste. De aceea a şi fost considerat un eşec, producătorii încercând să facă un joc pe placul tuturor, însă din păcate reuşind în final să realizeze ceva care nu a atras pe nimeni.
Ubisoft a revenit însă puternic cu Rainbow Six: Vegas, dorind să se revanşeze în faţa fanilor şi a criticilor. Şi chiar dacă accentul nu mai este pus în principal pe realism ci mai mult pe acţiune, totuşi R6 Vegas încearcă să împace ambele tabere ale comunităţii de fani.
De data aceasta, echipa Rainbow se va confrunta cu ameninţări teroriste pe teritoriul Statelor Unite. Prima dată veţi fi trimişi însă în Mexic, în orăşelul San Joshua del Mosquiera, pentru a neutraliza un traficant de carne vie. După ce misiunea se termină prost, daţi peste altă problemă – un personaj dubios şi fără scrupule pe nume Irena Morales, care plănuieşte un atac asupra unuia dintre oraşele simbol din SUA: Las Vegas. Odată ajunşi în Oraşul Păcatelor, lupta va fi cruntă, mercenarii angajaţi de Irena Morales făcându-vă viaţa cât se poate de amară. Povestea se va amplifica odată cu progresul vostru, dezvăluind treptat o conspiraţie care lasă loc în final şi pentru o continuare. Şi cu toate că nu debordează de originalitate, povestea (prezentată “on the move”) este destul de bine închegată şi va face deliciul pasionaţilor de vânători de terorişti. Mai ales că punerea în scenă este foarte bună.
Pe parcursul jocului veţi lua parte la acţiune din rolul lui Logan Keller, căpitanul echipei Rainbow, acesta fiind însoţit de alţi doi experţi anti-terorism: Jung Park şi Michael Walter. Ordinele le veţi primi de la Johanna, o domnişoară cu voce cristalină, aflată mereu într-un elicopter care survolează zonele de conflict şi care vă va ajuta mereu cu informaţii, oferindu-vă detalii despre misiunile ulterioare şi nu numai.
Voi însă va trebui să treceţi prin foc şi sabie (şi gloanţe şi explozii), să căutaţi acoperirea oferită de mediu (una dintre părţile importante ale jocului) şi mai ales să împuşcaţi cu eficienţă maximă toţi teroriştii întâlniţi în cale. Chiar dacă pare la prima vedere un fel de “arcade”, R6 Vegas este mult mai mult decât atât. În primul rând, nu este uşor deloc. Îmbinarea cu succes a acţiunii cu realismul reprezintă un punct de laudă pentru titlul de faţă, care pur şi simplu nu are cum să nu prindă. Să nu vă gândiţi că este un shooter ca oricare altul, pentru că nu este. Veţi muri mai repede decât veţi crede şi la un moment chiar va deveni frustrant să tot reluaţi acelaşi punct de la ultima salvare.
Sistemul de salvări a primit multe critici din partea comunităţii, mai ales din cauza rarităţii anumitor puncte de salvare şi pentru că trebuie să treci de multe ori prin foc curat pentru a ajunge la un respiro binemeritat. Pe de altă parte, acest sistem a atras şi laude din partea pasionaţilor de tactică militară, care au considerat această îmbinare de acţiune la superlativ cu salvări rare este foarte bine implementată. Părerea mea este undeva la mijloc, deoarece consider că la cât de multe opţiuni de personalizare conţine jocul, putea să aibă şi una referitoare la sistemul de salvări – de exemplu, când este jucat pe dificultate “realistă” să nu aibă aproape deloc de salvări, în timp ce pe dificultate “normală” să fie mai accesibil din acest punct de vedere.
Că tot vorbim de dificultatea jocului, pe cea normală Vegas se prezintă ca un joc de acţiune realist spre moderat şi, chiar dacă mai are anumite momente de frustrare în unele puncte prestabilite (datorate şi sistemului de salvări) totuşi este destul de corect cu jucătorii şi le va oferi multe momente de adrenalină (şi distracţie) garantată. În ceea ce priveşte sistemul de vindecare a personajului, acesta urmează calea oferită de Halo, în care sănătatea revine la normal dacă ai fost rănit, după o scurtă perioadă de stat la adăpost, în care scapi efectiv de răni şi de efectul de blur care îţi apare atunci când eşti atins de gloanţe. Poate că nu este abordarea ideală pentru un shooter tactic cu “tradiţie”, însă prin această metodă s-a încercat mulţumirea tuturor categoriilor de jucători.
Dar să nu vă imaginaţi că puteţi trece ca prin brânză în mijlocul unei confruntări folosind acest sistem, deoarece nu este posibil şi veţi fi doborât imediat. Cu atât mai mult cu cât jucătorii mai masochişti – dacă mi se permite să-i numesc astfel (şi pasionaţii de tactică bineînţeles) vor alege să joace pe modul “realist”, caz în care numărul de gloanţe pe care le puteţi încasa se micşorează şi mai mult, iar modul de abordare al jocului se va transforma într-unul mult mai tactic.
Cu alte cuvinte, nu veţi mai putea intra într-o cameră plină de terorişti şi să ajungeţi până la mijlocul acesteia trăgând în tot ce mişcă şi să mai şi scăpaţi cu viaţă, decât folosindu-vă de acoperire sau folosind grenade fumigene înainte. Jocul oricum nici pe dificultate normală nu vă va lăsa posibilitatea să faceţi astfel de acrobaţii demne de un shooter de duzină. Tot legat de acest subiect, cel mai ciudat mi s-a părut totuşi faptul că atunci când coechipierii tăi încasează prea multe gloanţe la bord, în loc să “moară” efectiv rămân pur şi simplu la pământ, lăsând loc de o înviere demnă de Lazăr. Efectiv, parcă ai avea un ser magic cu care îţi poţi readuce la întreaga capacitate de luptă coechipierii, care se ridică de jos şi pornesc mai departe de parcă nu s-ar fi întamplat nimic. Din păcate, reversul medaliei nu este valabil şi în cazul vostru (cum mergea de exemplu în Republic Commando): dacă e să o luaţi pe cocoaşă trebuie să reluaţi jocul de la ultimul checkpoint salvat.
În Vegas, unul dintre punctele cele mai importante este legat de ordinele pe care le veţi da echipei şi mai ales de cum vor putea aceştia să se folosească de acoperirea oferită de mediu pentru a le îndeplini. Care mediu este mai mult decât interactiv, aproape fiecare obiect putând fi spart sau umplut de plumb. Revenind la acoperire, ea este vitală, atât pentru voi cât şi pentru coechipieri, deoarece de multe ori veţi fi nevoiţi să vă ascundeţi după vreun butoi, cutie, zid, stâlp sau uşă în timp ce inamicii îşi descarcă încărcătoarele asupra voastră. Ordinele pe care le puteţi da coechipierilor se transmit foarte uşor, folosind doar câteva taste, iar interfaţa este foarte uşor de citit şi utilizat, chiar şi de un începător, aşa că manevre gen Open & Clear sau Frag & Clear nu vor reprezenta o problemă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau