Red Faction 2 Review

Red Faction 2 Review

Trei teme principale au caracterizat genul FPS de-a lungul istoriei sale si anume viitorul indepartat, razboiul – primul sau al doilea razboi mondial, Vietnam, Golf sau alta parte a lumii – si o situatie politica incordata. Majoritatea FPS-urilor au exploatat una dintre acestea sau chiar o combinatie. Jucatorul ori intra in pielea unui soldat care ia parte la vreuna din campaniile celui de-al doilea razboi mondial, ori face parte dintr-o miscare de rezistenta din viitor al carui singur scop este de a-l indeparta pe dictatorul X sau corporatia Y de la putere. Ele sunt astazi ca si moda. Ori se poarta ori nu se poarta, singura diferenta fiind ca o tema rezista pe piata nu cateva luni, ci cativa ani. Exista titluri reprezentative pentru fiecare iar producatorii nu mai stiu de cate ori sa se dea peste cap pentru a le exploata numele la maximum si a scoate jocuri pe banda rulanta. Astfel, un joc bun e ca o guma de mestecat. Cu cat o mesteci mai mult cu atat ea se lungeste mai mult. Practica asta este, insa, un cutit cu doua taisuri. Noi ne bucuram pe de-o parte ca urmatorul titlu al seriei a iesit pe piata si dam fuga sa-l cumparam, insa pe de alta parte el reprezinta in multe cazuri o plafonare pentru producator, lucru care pana la urma se poate rasfrange negativ tot asupra noastra. Se stie ca nici un sequel nu a avut niciodata acelasi impact asupra jucatorului precum prima parte. De multe ori se bate apa in piua pe aceiasi tema, de si mai multe ori personajele sunt aproximativ aceleasi – de ce s-ar obosi sa nascoceasca altele? – iar firul epic nu se indeparteaza prea mult de primul. Acesta este un semnal de alarma. Judecati si singuri. Totusi, sa nu generalizam. Exista si exceptii, iar Red Faction II chiar face parte din aceasta categorie.

Povestea il are acum in centru pe Alias, expertul in demolari al gruparii Red Faction, care impreuna cu echipa sa trebuie sa-l gaseasca si sa-l elimine pe dictatorul Victor Sopot. Actiunea are loc de aceasta data pe plaiuri mai pamantesti lucru care pe de-o parte se rasfrange in arhitectura nivelelor, dar si in senzatia de commando urban pe care o dobandesti pe parcurs. Jocul este relativ scurt, campania de single-player neluandu-ti mai mult de 6-7 ore. Asa cum au afirmat si producatorii, firul epic ia o intorsatura ciudata si neasteptata la un moment dat si asta pentru ca moartea lui Sopot intervine mult prea devreme ceea ce naste imediat o intrebare de genul: ”Si eu cu cine votez?”. O sa vedeti destul de repede cu cine va trebui sa votati, insa va voi lasa sa descoperiti singuri cand si cum se intoarce roata. In fond tot acest razboi este dus de fiecare factiune in parte pentru a dobandi si controla nanotehnologia, al carei stadiu avansat permite crearea unor supersoldati imbunatatiti genetic. In tot acest univers dictatura, coruptia si haosul merg mana in mana pana in punctul in care cineva, in speta Red Faction, pune piciorul in prag si la propriu si la figurat.
Actiunea incepe exact cu asaltul echipei tale asupra lui Sopot. La inceput vei fi secondat de cate unul dintre coechipieri, acestia schimbandu-se in functie de necesitati. Cand iti trebuie o persoana capabila sa gaseasca codurile de acces ale usilor o vei avea langa tine pe frumoasa Tangier, iar cand va fi cazul sa faci fata unui puhoi de inamici il vei avea alaturi pe Repta, specialist in arme grele din toate punctele de vedere. In cateva cazuri te vei alatura lui Shrike, specialistul echipei in vehicule pentru a controla tureta de pe tanc sau elicopter (care e de fapt un hibrid ciudat intre avion si elicopter, dar suntem in viitor asa ca nu mai conteaza) si va trebui astfel sa razi cam tot ce misca in jurul tau. Aceasta modalitate de joc, precum si faptul ca inamicii continua sa curga aproape de fiecare data la infinit pana in momentul in care avansezi intr-un anumit loc, dau impresia de joc arcade transpus intr-o perspectiva first-person. Daca mai punem la socoteala faptul ca de multe ori vei imbraca si o „battle armor” (un fel de mech mult mai mic) cu care vei semana moarte peste tot in jurul tau atunci ideea este cat se poate de clara.

Un lucru care m-a surprins a fost faptul ca in acest joc nu exista puzzle-uri. De fiecare data mergi numai inainte fara sa-ti pese ca vei gasi vreodata o usa inchisa – de fapt exista si o exceptie de la aceasta regula, in tot jocul neexistand decat o singura usa inchisa si pe care pentru a o deschide va trebui sa te intorci – iar daca anumite usi chiar sunt inchise vei auzi un zgomot caracteristic care te va lamuri imediat ca nu pe acolo trebuie sa o apuci. Din acest punct de vedere jocul este extrem de linear si poate ca tocmai din acest fapt rezulta durata scurta de joc in single-player. Cand am spus ca nu exista puzzle-uri, m-am referit la faptul ca nu va trebui sa cautati si sa adunati indicii pentru a trece mai departe. Asta nu inseamna ca nu vei avea probleme. De multe ori te vei intreba incotro sau pe unde trebuie sa mergi mai departe. Raspunsul este de fiecare data acelasi: GeoMod.

Acest sistem, unic pana acum, permite jucatorul distrugerea multor parti din nivel fie din necesitate, fie din simpla nebunie. E o placere sa te plimbi pe coridoare si sa vezi cum zboara bucati din perete cand tragi cu aruncatorul de grenade. Sa nu va inchipuiti insa ca puteti distruge un perete cu pistolul. Nici chiar asa. Va va trebui ceva artilerie grea pentru a face acest lucru iar aici trebuie admirata atentia producatorilor pentru acest detaliu. De fiecare data cand situatia o va impune veti avea la dispozitie mijloacele necesare pentru a putea trece mai departe. Frica de a ramane fara munitie in acest caz este aproape inexistenta. Mi-a placut sa vad cum, de exemplu, pilonii de otel pot ramane fara cimentul care ii acopera, fara a ceda insa de tot.
Asa cum au declarat producatorii in interviurile care au aparut pe Internet in lunile ce au precedat lansarea, GeoMod-ul a fost implementat inca din momentul in care acest joc se afla in faza de design, ceea ce i-a dat o deosebita importanta, mai ales in cadrul desfasurarii actiunii. Avem pe de-o parte un fir epic pe care nu putem avansa daca nu ar fi existat acest GeoMod si avem de cealalta parte un sistem complex al carui functii multiple influenteaza o serie actiuni. Am observat astfel ca in cazul in care arunc o grenada intr-un stalp sau pilon de ciment in spatele caruia se afla un inamic acesta va muri in urma exploziei si a faptului ca bucatile ce se desprind il proiecteaza cat colo.

AI-ul nu exceleaza, dar nici nu se coboara sub pragul normal acceptat. Cei care se afla deasupra ta, la un nivel superior, vor sta de obicei pe loc, iar asta chiar este o regula pe tot parcursul jocului. Unii sunt sniperi, iar altii simpli soldati care pe langa faptul ca trag mai au si prostul obicei sa arunce cu grenade. De obicei pe acestia nu e foarte greu sa-i nimeresti, insa, asa cum am spus mai devreme, un altul ii va lua repede locul in cazul in care nu avansezi imediat. Ceilalti stau si ei pe loc insa nu direct in fata ta, ci ascunsi in spatele diferitelor obstacole cum ar fi lazi, masini, stalpi sau alte parti din nivel asa ca uneori trebuie chiar sa stai la panda asteptandu-i sa scoata macar capul afara din ascunzis. Soldatii umani mor imediat ce sunt loviti in cap ceea ce te determina sa incerci sa tintesti doar aceasta parte insa tinand cont de numarul mare acest lucru poate fi deosibit de dificil uneori. Soldatii imbunatatiti genetic cu ajutorul nanotehnologiei sunt cu mult mai rezistenti astfel ca trecerea de la armamentul usor la cel greu este la un moment dat aproape brusca. Din fericire nu vei duce lipsa de resurse, oferta de arme fiind destul de larga, asa ca schimbarea va avea loc fara prea mari probleme.

Animatiile personajelor sunt excelente. Ei se misca natural iar cand sunt in spatele unui stalp fandeaza intr-o parte cu o oarecare gratie. In momentul in care isi dau ultima suflare cad sau sunt propulsati intr-un mod cat mai realist posibil, sfarsind deasemenea in pozitii normale in astfel de cazuri. Grafica nu se ridica la nivelul celei din Unreal 2, insa texturile nivelelor sunt clare, modelele personajelor deasemenea, poate masinile care apar in joc sa fie de o calitate indoielnica insa acest lucru nu m-a deranjat prea mult. Ce m-a deranjat din acest punct de vedere a fost insa faptul ca in cazul multiplayerului cu boti armele ce pot fi ridicate sunt reprezentate 2D si colorate intr-un mod cat mai pastelat cu putinta. O atractie deosebita poate fi considerata si vocea lui Molov, conducatorul Red Faction, interpretata de binecunoscutul actor Lance Henriksen. Nici restul vocilor si nici sunetele nu sunt mai prejos asa ca o pereche de boxe de calitate sau niste casti adevarate vor crea o atmosfera interesanta in jurul vostru.