voucherevacantamodificareperioadavaloare

Dimensiune font:

Reguli noi pentru voucherele de vacanţă! Se schimbă valoarea şi perioadele pentru care se acordă

| 14-10-2019 13:08

Se schimbă modul de acordare al voucherelor de vacanţă! De asemenea, şi valoarea acestora va fi modificată, potrivitu unui nou proiect, postat recent pe site-ul Ministerului Turismului.

 

 Voucherele care pot fi utilizare exclusiv în perioadele aprilie-mai şi octombrie-noiembrie vor fi reintroduse. Acestea vor avea o valoare mult mai mare decât cea a voucherelor acordate pentru sezonul de vară. Firmele care vor accepta voucherele în alte perioade decât cele prevăzute legal, se vor alege cu sancţiuni de peste 50 000 de lei şi timp de două ani nu vor mai avea voie să accepte vouchere.

"Având în vedere că s-a constatat în practică o aglomerare a unităților de cazare în sezon (în special în lunile iunie-august), pe de o parte, și un număr scăzut de turiști în extrasezon, pe de altă parte, s-a decis încurajarea beneficiarilor să opteze pentru o vacanță în extrasezon, prin acordarea unei valori mai ridicate în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii, pentru un salariat, pentru voucherele de vacanță ce pot fi utilizate exclusiv în perioadele aprilie-mai și octombrie-noiembrie", se arată în noul proiect.

De asemenea, s-au acordat vouchere Rabla pentru electrocasnice. Valorile au fost diferite de la un aparat electrocasnic la altul. Pentru o maşină de spălat rufe cu eficienţă energetică A++ se acorda un voucher de 200 de lei, în timp ce pentru cele cu A+++ un voucher de 300 de lei.

Pentru frigiderele cu eficienţă energetică A++ se acordă voucher în valoare de 300 de lei. Pentru cele cu A+++ voucherul valorează 400 de lei. Cel mai mult se acordă pentru televizoare cu eficienta energetica A+. Este vorba de un voucher de 500 de lei. spynews.ro

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, cu sediul social în Mun. Vaslui, str. Victoriei, nr. 100, bl. 100, sc. A, etaj 2, ap. 1, jud. Vaslui, Nr. de înreg. ORC: J37/422/2007, CUI RO 21973910, potrivit Sentinţei civile nr. 373/F/2015 din data de 25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, în dosarul nr. 4262/89/2013, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 04.02.2020, ora 12.00, a activelor S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași: Nr. activ Denumire şi descriere activ Valoare de evaluare (preț fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitaţiei (preț fără T.V.A.) Activ 1 ANALIZOR AUTOMAT PENTRU COAGULARE SYSMEX CA-560, SN A4276, anul fabricării 01/2010, nr. inv. 114; COMPUTER TOMOGRAF SOMATOM EMOTION 6 SLICE (DE), marca Siemens, fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10046766, SN 80109; RMN MAGNETOM ESSENZA, marca Siemens – fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10352127, SN 49097. - 2.424.500,00 lei, - 1.939.600,00 lei; Activ 2 ANALIZOR AUTOMAT DE HEMATOLOGIE, marca Siemens, model Advia 2120i, S/N IR10031042, nr. inv. 117. - 134.910,00 lei, - 107.928,00 lei; Activ 3 ANALIZOR AUTOMAT DE IMUNOLOGIE, Immulite 1000, SN I2221/2010, frecvența 50 Hz, anul fabricării 2010, nr. inv. 112. - 63.600,00 lei, - 50.880,00 lei; Activ 4 APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU LABORATOR - Aalizor ioni Medica Easy Lyte Plus Na/K/CI, SN 31075BNKC, nr. inv. 6; - Aparat electrochirurgie, model Surtron 120, fabricat în Italia, clasa I CF, SN 00467/4008, anul fabricării 2008; - Centrifuga, model MPW-223e, SN 10223e141607, anul fabricării 2007 viteza max. 1/min 4000 rpm; - Concentrator oxigen EverFlo / OPI, SN 0016499, max. O2: 96%; - Fotometru portabil BioMérieux, model Densimat, SN IDN012623, fabricat în Italia; - Sistem ECG Computerizat CARDIAX, SN 0607031420, fabricat în Ungaria; - Videocolposcop Fiber Optic, model Dr Camscope (XGA), SN DCSM – 11C – 145, anul fabricării 03/2011, fabricat în Korea; MOBILIER ȘI APARATURĂ BIROTICĂ - Notebook Toshiba 17.3, model SATELLITE C75-A-10W, SN 9D024769C, procesor Intel I3; - Acvariu cu filtre TETRATEC și FLUVIAL FX5; - Aer condiționat- 3 buc; - Calculator Dualcore; - Casă marcat; - Copiator Color Minolta, Bizhub C220, SN A0ED023036217; - Mobilier farmacie (demontat); - Sistem Dualcore + monitor 19 ''; - Sistem Intel; - Sistem supraveghere (aferent spațiului închiriat). Tâmplărie PVC (montata). - 52.470,00 lei, - 41.976,00 lei; Activ 5 MIJLOACE DE TRANSPORT FIAT 500 ABARTH - AUTOTURISM, CAROSERIE -AB BERLINACU HAYON, MARCA FIAT, TIP - 312/AXD1A/500 ABARTH, NR. IDENTIFICARE ZFA31200000252581, NORMA POLUARE EURO 4, AN FABRICAȚIE 2008, MASA PROPRIE 1110 KG, NUMAR LOCURI 4, CILINDREE 1368 CMC, PUTERE 99 KW (134,5 CP), SURSA ENERGIE BENZINĂ, TRACȚIUNE FAȚĂ, CULOARE NEGRU, CO2- 155 G/KM, CAPACITATE REZERVOR 35 L, DATA PRIMEI ÎNMATRICULĂRI ÎN ROMÂNIA 2009, NR. ÎNMATRICULARE VS-67-TLK, KM LA BORD - 142.202. Stare tehnică – turbină defectă, mâner portieră rupt, parbriz spart - 31.470,00 lei, - 25.176,00 lei. Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro ș la numerele de telefon: tel. 0232/43864, 0757544544, 0755132470 sau e-mail vanzari@insolventa.ro..
Cauza prabusirii elicopterului in care se afla Kobe Bryant. De ce s-a rotit 15 minute inainte de tragedie
27/01/2020 21:37

 Cauza prăbusirii elicopterului in care se afla Kobe Bryant. De ce s-a rotit 15 minute inainte de tragedie Citeste mai multe pe www.stirileprotv.ro.  

HARTA METEO LIVE  VEZI METEO IN TIMP REAL  (ANM) Meteorologii anunță că vremea a luat-o razna complet: Ce se va întâmpla în următoarea perioadă
27/01/2020 21:17

 VEZI AICI METEO PENTRU: IASI,BACAU,BOTOSANI,NEAMT, SUCEAVA,VASLUI   Precipitatii Acum Radar Romania ANM.  

Salvamontiştii cer girofar pe maşini, după un accident rutier
27/01/2020 13:09

Salvamontiştii cer dotarea maşinilor de intervenţii cu girofar şi semnale acustice şi luminoase, după ce o autospecială a fost implicată intr-un accident rutier. "Masina de interventie a salvamont ...

Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit pe pista aeroportului Otopeni
27/01/2020 12:47

Un proiectul din Al Doilea Război Mondial a fost găsit pe pista Delta a aeroportului Otopeni, unde aveau loc mai multe lucrări de reabilitare. La această oră, potrivit Romania TV, echipele de pirotehnişt ...

Accident grav în Olt, soldat cu un mort și un rănit, provocat de un șofer beat și fără permis
27/01/2020 12:39

O persoană a murit şi alta a fost rănită intr-un accident cauzat de un bărbat fără permis. O persoană a murit, iar alta a fost rănită, după ce un sofer băut si fără permis a intrat, cu viteză, i ...

Un bărbat de 43 de ani, internat cu gripă, a murit la SJCU Sibiu
27/01/2020 12:27

Un pacient de 43 de ani, care venise la spital bolnav de gripă, a murit in urma unui stop cardio-respirator. Un pacient de 43 de ani, internat la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă din Sibiu, initial cu gri ...

Ce școli și grădinițe din București SUSPENDĂ cursurile
27/01/2020 12:22

Sapte scoli si grădinite din Capitală suspendă cursurile! Sapte grădinite si scoli din Capitală au suspendat cursurile, unele dintre ele luand decizia din cauza gripei, altele din cauza emanatiilor de gaz ...

Decizia Papei Francisc, după ce a aflat că mai multe călugărițe s-au prostituat. Este fără precedent
27/01/2020 12:14

”Cu toate că renasterea omenirii a inceput cu femeia, a remarcat papa la omilie, femeile sunt in continuu umilite, bătute, supuse violentei, induse să se prostitueze si să suprime viata pe care o poar ...

I-a explodat un sân, după ce și-a pus implanturi de silicon. Povestea unei mame
27/01/2020 11:57

Femeia de 30 de ani a trecut printr-un cosmar, după ce a apelat la o procedură standard de infrumusetare. Si-a dorit mărirea sanilor, de aceea a apelat la impanturi de silicon. Tanăra originară din Marea B ...

L-au ”tratat” acasă până l-au omorât: ce au făcut părinții unui copil din Dolj pentru un dosar penal
27/01/2020 11:51

În urmă cu cateva zile, un copil de doar trei ani din Dolj si-a pierdut viata. Părintii au intrat in vizorul autoritătilor după ce au ignorat sfatul medicului si au decis să-l trateze acasă. Un num ...