Republic: The Revolution Review

Republic: The Revolution Review

 

Odata inceput jocul, daca vrei sa te descurci, trebuie sa-ti raspunzi la trei intrebari. Ce fac? Cum fac? Cand fac? Daca gresesti raspunsul la una dintre ele te vei trezi ori lefter ori fara nici un fel de suport din partea populatiei. Novistrana, tara in care tu iti faci veacul, este o lume viciata din toate punctele de vedere. Daca tu crezi ca vei reusi sa te impui doar punand afise pe strada si chemand lumea la intruniri, atunci te-ai inselat amarnic. Nu asa gandeste un politician cu experienta, asa gandeste un incepator. Toata lumea stie ca pentru orice cauza exista un efect. Ceea ce nu se stie este ca nu D-zeu a creat cauza respectiva, ci ca ea este la randul ei un efect pentru o alta cauza. Putem astfel concluziona in felul urmator: cauzezi traiesti, daca ai ajuns sa simti efectul atunci risti, iar daca si el se transforma intr-o cauza atunci esti cu siguranta mort.
Trei sferturi din timpul de joc ti-l vei petrece uitandu-te pe harta (satellite view). In mod ciudat, toate pozele de pe Internet iti arata numai reprezentari 3D ale orasului. Acestea exista si chiar arata destul de bine, ei incercand sa redea un oras cat mai animat si cat mai detaliat insa, practic, dupa vreo 15 minute o sa te plictisesti de admirat privelisti seci, vei trage o dusca de vodca si vei misca rotita de la mouse pentru a-ti aduce harta in fata ochilor. Un adevarat strateg nu are nevoie de reprezentari 3D, ci se descurca doar cu simboluri. Aici intervine latura exclusivista a jocului. Daca ti se pare ca ai jucat un asa tip de strategie pana acum atunci te inseli amarnic. Poate ai incercat Risk, insa de data aceasta provocarea este mult mai mare. Nu am auzit de Risk, o sa spui. Ce pot sa fac? Raspuns: Asta nu e FAQ, tech support sau website oficial. Citeste mai departe si o sa afli. Majoritatea jocurilor pe care le-am jucat la viata mea incep usor si se termina greu. Aici, incepi greu pentru ca iti ia zile sa te obisnuiesti cu interfata si sa pricepi mecanismul jocului si sfarsesti relativ usor pentru ca, odata cu experienta, vine si flerul in a rezolva toate problemele care apar. E ca in viata. La inceput tragi tare pentru ca esti prost, iar mai apoi, cand iti vine mintea la cap, dai comenzi, ordine si eventual, sfaturi.

Chiar nu mi-a venit sa cred cat de bine respecta Republic: The Revolution aceste principii. Vrei sa te descurci? Trebuie sa minti, sa inseli, sa furi, sa dai mita, sa santajezi, sa ameninti. Viata nu e simpla. Daca politica e curva, atunci viata e matroana. Poate pe tine nu te lasa inima sa faci unele din lucrurile de mai sus. Foarte bine, tocmai din cauza asta nu esti singur, ci ai diferite persoane in subordine. Ele vor indeplini pentru tine acele misiuni care tie ori nu iti plac, ori iti pateaza imaginea, ori pentru care tu nu esti pregatit indeajuns. In primul rand, treaba ta e sa-i recrutezi. De fiecare data cand vei face asta sau cand trebuie sa convingi pe cineva ca e mai bine sa fie de partea ta va trebui sa-ti joci cartile asa cum trebuie. Mini-jocul de rezultatul caruia depinde succesul tau poate fi cel mai ucigator cosmar daca nu te prinzi de spil. Exista doua runde, fiecare a cate 4 maini. La inceput, ai nu numar limitat de secunde pentru a atribui puncte fiecareia. Dupa aceea va trebui sa alegi ce mana joci, iar daca o castigi atunci dobandesti puncte. Acestea se aduna pe parcursul mini-jocului, astfel ca la sfarsit vei avea un scor. Ideea e sa castigi mainile care iti dau mai multe puncte si nu doar pe cele de 5, de exemplu. In cazul in care scorul tau depaseste pragul setat de joc, ai castigat, iar daca nu, ai pierdut.

In afara de mini-joc, partea dificila sta in a alege cecumcand-ul de care pomeneam mai inainte. „Ce” se refera la omul si implicit actiunea pe care intentionezi sa o pui in practica. Aici trebuie sa tii cont de faptul ca un adversar nu va fi foarte impresionat de o campanie inocenta de afise, ci va trebui sa-l ataci dur, acolo unde il doare mai rau. Probabilitatea de a avea succes cu o actiune sau alta, intr-un district sau altul, asupra unei factiuni sau alteia, iti apare sub forma unui procent care reprezinta rezultatul dintre infruntarea propriei tale ideologii cu cea a populatiei districtului respectiv sau a factiunii respective. Un exemplu simplu este cel al desenarii de Grafitti. Intr-o zona centrala sau o zona rezidentiala, acest lucru este aproape imposibil. Poti sa faci si asa ceva, nu te impiedica nimeni, dar sa nu plangi cand o sa realizezi ce scadere a influentei in acel district ti-a adus aceasta actiune nesocotita.

„Cum” se refera la strategia in sine. Cum abordez o misiune? Cum imi strivesc adversarii? Raspunsurile la aceste intrebari le primesti analizand posibilitatile tale, actiunile si sfera de influenta a adversarului tau dintr-un anume district, precum si ideologiile prezente. O ideologie se defineste ca fiind suma a 3 elemente: Force (Putere), Influence (Influenta), Wealth (Bogatie). Relatia se rezuma la principiul cauza-efect prezentat mai sus. Puterea intimideaza Influenta, Influenta poate afecta Bogatia, iar cu aceasta din urma se poate cumpara Puterea. Intr-un fel, vei zice ca acestea reprezinta resursele jocului, insa cu toate ca asa apar la prima vedere, ele nu au deloc aceasta calitate. Odata cu trecerea timpului si cu atenta distribuire a actiunilor fiecarui om din subordinea ta de-a lungul intregii zile, ele vor creste singure sau, dimpotriva, daca actionezi haotic, se vor reduce singure pana la o valoare care nu iti va mai permite sa continui jocul decat in cazul in care esti dispus sa astepti refacerea lor. In toata aceasta perioada poti pierde totusi din influenta pe care o exerciti asupra unor districte, deci practic trebuie sa reiei tot procesul. E chiar plictisitor sa fii prost. Pe langa asta, in Republic: The Revolution nici macar nu iti permiti acest lux.
„Cand” reprezinta atuul maestrilor pentru ca va trebui sa dai dovada de multa rabdare. La inceput trebuie sa investighezi, sa observi ceea ce nu se vede dintr-o simpla privire. Apoi, odata ce stii cata influenta detine o anumita factiune, iti faci planul. Trebuie sa o ataci din prima? Ajunge doar sa postezi cateva afise si sa chemi populatia la un mic miting? Daca decizi sa o ataci, atunci care ar fi cea mai buna cale? Toate acestea necesita timp, gandire, analiza, planificare, lucruri pe care trebuie sa fii dispus sa le faci pentru a duce o anumita misiune la bun sfarsit. Nu se poate altfel. Daca vreti, puteti sa comparati acest joc cu unul de sah. Unele mutari sunt evidente, insa pentru altele trebuie sa depui mult efort. Mai si risti din cand in cand, ca doar e politica, nu arhitectura sau medicina. Doar asa poti face fata valului opus.

Poate ar trebui sa-ti mai spun cateva chestii legate de gameplay dar si asa va trebui neaparat sa citesti manualul jocului pentru a-l intelege pe deplin. Asa cum spuneam, acest joc nu e pentru oricine. Daca ti-a placut si vrei sa-l recomanzi si altora, fii prudent, unde mai pui ca pentru a nu face swap pe harddisk iti trebuie 1GB RAM. Mie cu 512MB si harddisk cu 8MB cache si tot nu ii ajungea hamesitului. Pe parcursul jocului sa deschizi bine urechile pentru ca vei auzi melodii pe care le vei fredona mult timp de acum incolo. Dialogurile sunt vorbite daca s-ar putea spune asa ceva pentru ca silabele pe care le pronunta ei sunt aranjate in asa fel incat sa semene cu o limba de origine slava, insa de fapt, nu inseamna nimic.

Ce m-a enervat pe mine si probabil te va supara si pe tine este ca la un moment dat se aduna foarte multe icoane una peste alta, astfel ca nu le mai vezi pe cele de dedesubt si nu mai vezi nici procentul care reprezinta influenta ta in acel district. Le poti dezactiva daca doresti, insa nu de asta au fost ele introduse in joc. Fiecare icoana inseamna cate ceva si fiecare iti furnizeaza informatii vitale. Oamenii care se plimba pe harta, de exemplu, iti pot sugera multe lucruri daca urmaresti itinerariul acestora pe harta. Tot aici poti vedea o parte din actiunile adverse, in conformitate cu nivelul tau de cunoastere al acelui district si cu nivelul de confidentialitate al actiunii respective. La fel se intampla si cu factiunile carora trebuie sa le faci rau intr-un fel sau altul. E mai bine daca in paralel cu o actiune negativa de genul lui „Vandalize” folosesti si „Cover-up”, pentru a-i ridica nivelul de confidentialitate, dar acestea sunt deja lucruri pe care e de preferat sa le descoperi singur pentru ca sunt purtatoare de o oarecare satisfactie personala.

Daca nu intrunesti toate conditiile pe care le-am expus exista posibilitatea sa consideri acest joc plictisitor, enervant, dificil sau pur si simplu slab calitativ. Daca insa vei reusi sa te conformezi, atunci vei experimenta un joc complex, cu un concept nou si extrem de bine pus la punct si foarte bine realizat din punct de vedere tehnic. Multi l-au criticat ca devine plictisitor dupa un timp, insa cu toate ca exista o anumita repetivitate a actiunilor, esti mereu fortat sa-ti schimbi planul de atac, iar cand treci dintr-un oras in altul va trebui chiar sa-ti schimbi mentalitatea. Din aceasta cauza, va trebui sa executi schimbari destul de dese in propria ta echipa, insa va mai trece ceva timp pana vei realiza cu adevarat avantajele unei ideologii dinamice. Pacat ca nu exista multiplayer. Probabil un astfel de meci ar fi durat ore, dar bucuria pe care o simti cand vezi cum adversarul tau cedeaza nervos te face sa te intrebi de ce nu te-ai nascut in Evul Mediu, pe vremea Inchizitiei.