Reuniunea extraordinară a Consiliului European privind negocierile pentru bugetul UE a început
Dimensiune font:
Reuniunea extraordinară a Consiliului European privind negocierile pentru bugetul UE a început
Reuniunea extraordinară a Consiliului European a început, joi, cu o întârziere de două ore faţă de ora anunţată iniţial.
Întârzierea a survenit în contextul în care întâlnirile bilaterale dintre preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, şi liderii europeni au durat mai mult timp decât s-a estimat.
Administraţia Prezidenţială a anunţat, joi, după discuţiile dintre preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi şefii de stat şi de guvern ai statelor UE că este de aşteptat să fie prezentată o nouă propunere de buget al Uniunii Europene.
Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a propus reducerea cu 75 de miliarde de euro a cheltuielilor de 1.033 miliarde de euro pentru bugetul european pe perioada 2014-2020. El doreşte reducerea cu 29,5 miliarde de euro a cheltuielilor pentru politica de coeziune, destinate celor mai sărace regiuni din UE, şi cu 25,5 miliarde de euro a ajutoarelor pentru politica agricolă comună (PAC), dintre care 22 miliarde din subvenţiile pentru agricultori. Alte 11,7 miliarde de euro ar urma să fie luate din fondurile pentru politicile de creare de locuri de muncă şi creştere economică. AGERPRES
http://www.agerpres.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau