Risen Review

Risen Review

Acum 6 ani am trăit o experienţă unică. Deja intrasem în febra Gothic-ului odată cu primele ture date prin Gothic 1, însă apogeul acestei stări de euforie a fost atins atunci când am jucat Gothic 2, în compania căruia am rămas pur şi simplu fără cuvinte şi unde designerii Piranha Bytes îşi investiseră tot talentul pentru a crea o lume medievală fantasy deosebit de interesantă. Cu toate că bug-urile nu lipseau, o mulţime de fani RPG au putut să treacă peste neajunsuri, de parcă nici nu le-ar fi observat, fiind vrăjiţi cu totul de poveste, gameplay şi atmosferă.

A urmat un Gothic creat cu aceeaşi atenţie pentru detalii, care însă a suferit de simptomele unei lansări în grabă. În momentul de faţă, după instalarea Community Patch 1.73, pot să afirm că Gothic 3 a ajuns în sfârşit ceea ce ar fi trebuit să fi fost chiar de la început, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Spun asta pentru că nu-mi imaginez că fanii şi-ar fi pierdut timpul cu atâtea bug fix-uri şi îmbunătăţiri dacă nu ar fi fost ceva de capul jocului original.

Însă în urma unor neînţelegeri cu publisher-ul Jowood, studiourile Piranha Bytes au renunţat la seria Gothic şi au purces pe drumul lor, tot în domeniul RPG-urilor. Astfel a fost posibilă naşterea lui Risen, un RPG care, deşi nu se vrea o continuare directă a seriei Gothic, moşteneşte cu siguranţă stilul acesteia.

Basme, domniţe, piraţi, insule şi comori

Povestea din Risen nu debordează de originalitate. E plină de clişee şi de lucruri întâlnite în alte RPG-uri, musteşte de influenţa seriei Gothic, dar se fereşte totuşi să arunce la grămadă aceste elemente. Se pleacă de la premisa că lumea oamenilor e atacată de forţe nemaivăzut de puternice, iar cutremurele, vulcanii şi orice altă forţă a naturii au pus stăpânire pe ceea ce a creat omul de-a lungul existenţei sale, transformând totul în scrum.

În mijlocul mării, o corabie se luptă cu furtuna, iar la bordul ei, un mag înfricoşat încearcă să combată fără succes atacul unei arătări uriaşe. Corabia este distrusă, singurii supravieţuitori fiind o domniţă şi un nou erou fără nume, ambii eşuaţi pe plaja unei insule ciudate. De aici, povestea se dezvoltă lent şi de-a lungul ei o să întâlniţi personaje şi situaţii interesante, locuri exotice şi cam tot ce am dori de la o poveste spusă în jurul focului într-o seară răcoroasă.

Elementul care face diferenţa între un RPG de duzină şi unul memorabil e modul în care te simţi şi percepi lumea în care faci primii paşi. Iar aici se vede talentul celor de la Piranha Bytes, în senzaţiile pe care le trăieşti în Risen chiar de pe plaja unde ai naufragiat. În neliniştea pe care o ai când intri în pădure sau frica pe care o simţi când păşeşti în prima peşteră, acestea fiind susţinute şi de partea tehnică (furtuna, cu ale ei fulgere şi tunete, e excelent redată).

Căldură mare, monşer

Un element cu influenţe mari asupra gameplay-ului este insula din Risen, diferită în mod sensibil de cea din Gothic 2, care avea un aer temperat şi o faţadă germanică (lăsând la o parte zona din Night of the Raven). Aici vei întâlni palmieri, păduri luxuriante, iarbă înaltă, poduri înguste peste prăpăstii şi temple exotice. Iar design-ul de nivel nu face altceva decât să te invite la explorare, întrucât toată insula e ticsită cu zone secrete, aşa că în fiecare colţişor se poate ascunde o surpriză.

Insula vulcanică Faranga reprezintă un loc de joacă, unde fiecare cântă după cum îi vrea inima. Şi cu toate că nu e prea întinsă, are ce oferi unui naufragiat dezorientat. Fie că o ia spre mlaştina bandiţilor, fie că dă o tură prin portul oraşului numit foarte sugestiv Harbor Town, sau de ce nu, dacă se înrolează la mânăstirea de la poalele vulcanului, eroul nostru nu va duce lipsă de activităţi, oriunde s-ar îndrepta.

Îmi aduc aminte că, la vremea lui, primul Gothic mi-a fost recomandat de către un necunoscător într-ale RPG-urilor ca un joc de vânătoare. Am fost tare sceptic cu privire la ceea ce voi întreprinde în el, însă am descoperit destul de repede că nu era nici pe departe un Deer Hunter al timpurilor medievale, unde puteai frige un scavanger la proţap. Şi în Risen ai deseori senzaţia că ai în faţă un joc de vânătoare, când umbli prin păduri, doar că rolurile s-au schimbat. Acum tu eşti vânatul, iar sălbăticiunile sunt vânătorii tăi neobosiţi.

Asta pentru că insula e cât se poate de periculoasă, primejdia e la orice pas, iar cum nu există level-scaling sau zone progresive ca dificultate, te poţi trezi oricând cu ditamai sălbătăciunea în spinare, la fel ca în Gothic-uri. Drumurile principale sunt relativ sigure, dar nu te baza întotdeauna pe asta.

Şi dacă se întâmplă ceva neprevăzut, fugi cu încredere spre orice fermă sau căbănuţă care îţi iese în cale, locuri ce se pot dovedi de un real ajutor atunci când eşti fugărit de vreo namilă ce nu prezintă nicio reticenţă în a bloca rutele de acces între zonele importante. Ca un sfat de ţinut minte, sub nicio formă nu e recomandat să faci pe viteazul şi să explorezi peşterile, cel puţin nu până când ajungi la un nivel cât de cât ridicat, când pui şi tu mâna pe vreo armă mai răsărită, o armură mai lucioasă şi, preferabil, o abilitate sau vrajă nouă.

Din acest punct de vedere, Risen face o treabă extraordinară în a-ţi aminti că prin sălbăticie nu e de joacă şi că un mediu idilic poate să fie astfel numai vizual. Când te "atinge" vreo gorilă sau vreun căpcăun, nu cred că vei mai considera locul unul pitoresc, în ciuda faptului că pare o insulă liniştită. Ori dacă zonele frumuşele se pot dovedi a fi foarte periculoase, atunci ce să mai zic de porţiunile sinistre, pline cu ghouli, scorpioni uriaşi şi cine mai ştie ce?

Chiar dacă Faranga e un loc periculos, nu eşti luat la pumni chiar din prima, existând o mică zonă ceva mai liniştită la început, pe post de tutorial. Aici vei întâlni doar versiuni mai blânde ale unor animale precum lupi, vulturi, un gen de arici, gnomi, însă odată cu ieşirea la prima cărare mai importantă ţi se va înfăţişa "The Real Deal". Pentru fanii Gothic şi cei experimentaţi într-ale RPG-urilor, e recomandată alegerea unui nivel mai ridicat de dificultate, însă novicii sau cei fără prea mult timp la dispoziţie ar face bine să meargă pe burtă. Chiar şi aşa, dificultatea influenţează cantitatea de damage pe care o primeşte eroul, nu şi cât de puternice sunt loviturile sale, aşa că grijă mare chiar şi pe Easy, unii oponenţi sunt greu de învins!