România a fost condamnată la CEDO: Studenții pakistanezi expulzați pentru legături cu Al Qaeda vor primi daune morale

cedo_10085400

Dimensiune font:

| 15-10-2020 15:41

 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit astăzi că România a încălcat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin expulzarea unor cetăţeni pakistanezi cu drept legal de reşedinţă, conform Agerpres. Prin urmare, România a fost condamnată să le plătească celor doi daune morale de câte 10.000 de euro şi cheltuieli de judecată de 1365 de euro în total, pentru ambii.

Motivele deciziei: Instanţa de la Strasbourg a decis cu majoritate că autorităţile române care i-au declarat indezirabili şi i-au expulzat pe reclamanţii din dosarul Muhammad şi Muhammad contra României au încălcat articolul 1 din protocolul nr. 7 al Convenţiei, referitor la garanţiile procedurale privind expulzarea străinilor. CEDO a constatat că reclamanţii au primit doar informaţii foarte generale privind caracteristicile legale ale acuzaţiilor care li se aduceau şi că dosarul nu menţiona niciuna din acţiunile lor care se presupune că au periclitat securitatea naţională a României. Ei nu au primit informaţii esenţiale privind principalele etape ale procedurii sau posibilitatea de a accesa documente secrete din dosar, prin intermediul unui avocat autorizat să consulte astfel de documente, notează sursa citată. Cu privire la proceduri în general şi ţinând cont de marja de apreciere permisă statelor în astfel de probleme, instanţa Consiliului Europei a considerat că limitările drepturilor de care se bucurau reclamanţii conform articolului menţionat nu au fost contrabalansate în cadrul procedurilor interne, astfel încât să se păstreze însăşi esenţa acestor drepturi.

Adeel Muhammad, născut în 1993, şi Ramzan Muammad, născut în 1984, sunt cetăţeni pakistanezi cu reşedinţa în Tehsil Karor (Pakistan), respectiv Dubai (Emiratele Arabe Unite). Primul a intrat în România în septembrie 2012, pe baza unei vize de studii; el a obţinut o bursă la facultatea de ştiinţe economice a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Conaţionalul său a sosit în România în februarie 2009, cu o viză de studii pe termen lung, şi a încheiat anul pregătitor, înainte de a urma aceeaşi facultate, tot cu bursă.

În 4 decembrie 2012, Serviciul Român de Informaţii (SRI) a cerut Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (CAB) să ceară instanţei competente să decidă dacă cei doi pakistanezi trebuie declaraţi indezirabili în România. În aceeaşi zi, procuratura a depus o cerere în acest sens la secţia de contencios administrativ a CAB, menţionând că informaţiile obţinute de SRI constituie indicii serioase privind intenţia celor doi de a se angaja în activităţi potenţial periculoase pentru securitatea naţională şi înaintând instanţei documentele secrete. Tot în 4 decembrie, poliţia din Sibiu le-a înmânat celor doi citaţiile pentru prezentarea la CAB a doua zi.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Românca sedusă de „Brad Pitt” și cu banii luați: „Îmi trimitea inimi și sărutări. Mi-a spus că mă iubește”
28/03/2024 09:36

O romancă, in varstă de 62 de ani, a căzut pradă „farmecelor” lui „Brad Pitt”. Incantată peste măsură că a fost remarcată pe TikTok de asa-zisul actor, femeia care locuieste de 12 ani in Spania ...

Motivul pentru care băiatul lui George Nicolescu nu vine la înmormântarea tatălui! Soția regretatului cântăreț ne-a spus totul
28/03/2024 00:29

Doliu in lumea artistică! George Nicolescu, celebrul solist al melodiilor „Eternitate” sau „Mai avem nevoie si de iarbă”, a incetat marti din viată, la Spitalul Universitar, la varsta de 74 de ani. C ...

O manichiuristă din București se laudă cu câștigurile dintr-o singură zi: „Eu ca inginer nu fac atâția bani în afara țării”
28/03/2024 00:22

O tanără, in varstă de 20 de ani, a făcut public luni, un videoclip in care a dezvăluit suma pe care o obtine intr-o singură zi de pus unghii. Conform imaginilor publicate, tanăra isi incepe activitate ...

Pomii exotici au ajuns să fie tot mai cultivați în zona de nord a României. La „modă” sunt smochinul și dafinul
28/03/2024 00:16

Este plin sezon al plantării, iar piata din Baia Mare este plină de oferte. Răsaduri de flori, plante exotice, lavandă - la mare căutare - gata să fie plantate, sunt intinse pe tarabe. Insă la mare căut ...

Nor de praf saharian în România. Unde vor avea loc ploile „murdare” însoțite de descărcări electrice VIDEO
27/03/2024 11:38

 Un nor de praf saharian va intra in Romania in următoarele zile. O depresiune atmosferică localizată in Europa de vest va aduce un transport intens de praf saharian, pană joi, 28 martie, de asemenea, ...

Transnistria nu intenționează în prezent să solicite includerea în componenţa Federației Ruse
27/03/2024 09:48

Republica nerecunoscută Transnistria nu intentionează in prezent să se adreseze Moscovei cu cererea de includere in componenţa Federatiei Ruse, a declarat autoproclamatul sef al asa-zisului Ministerului de ...

Vila din Sinaia a prințului Paul de România, vândută de ANAF. Prețul obținut la licitație a uimit experții imobiliari
27/03/2024 00:07

După două licitatii esuate, Fiscul a reusit in cele din urmă să vandă vila de lux detinută de Printul Paul Philippe al Romaniei, situată la Sinaia. Nepotul regelui Carol al II-lea a fost condamnat defini ...

Femeia cu care George Nicolescu a trăit o poveste de dragoste incredibilă. A cunoscut-o când avea 18 ani şi n-a văzut-o niciodată
27/03/2024 00:04

Georgeta Nicolescu este femeia cu care George Nicolescu a trăit o poveste de dragoste incredibilă. Regretatul artist, care tocmai a murit la varsta de 74 de ani, a cunoscut-o incă de cand avea 18 ani şi n-a ...

Vom fi anunţaţi în avans prin SMS sau email de expirarea permisului auto, buletinului sau paşaportului
26/03/2024 22:38

Autorităţile vor avea obligaţia de a notifica titularul cărţii de identitate, paşaportului şi permisului de conducere că aceste acte urmează să expire, cu 90 zile înainte de expirarea fiecărui docu ...

Adolescentul de 15 ani care a salvat viețile a 100 de oameni în timpul atacului sângeros de la Moscova: „N-am lăsat pe nimeni în urma mea“
26/03/2024 15:24

Un tanăr, in varstă de 15 ani, a devenit erou, după ce a salvat de la moarte 100 de persoane in timpul masacrului săvarsit vineri seara intr-o sală de concerte de la periferia Moscovei, atac revendicat de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei