violenta_femei_95526500

Dimensiune font:

România, printre țările fruntașe cu cea mai mare violență din Uniunea Europeană

| 17-08-2019 11:24

România este una dintre țările fruntașe ale Uniunii Europene în ceea ce privește violența, dar și rata criminalității.

 

 Potrivit Eurostat, în 2016, au fost comise 303 crime în România. Astfel, suntem pe locul patru în acest clasament. Pe primul loc fiind Germania, urmată de Italia și Franța. Este de menționat că fruntașe sunt ţări cu populaţii de trei-patru ori mai mari. Cea mai sigură ţară din acest punct de vedere fiind Marea Britanie.

Cât despre victimele violenței, ca procent din populaţie, suntem tot pe locul patru, în urma Letoniei care ocupă primul loc în acest clasament. Cifrele pe anul 2017 nu au fost centralizate încă la nivel european, însă statistica naţională arată că în România a mai scăzut numărul omorurilor ajungând la 232. REALITATEA.NET

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, cu sediul social în Mun. Vaslui, str. Victoriei, nr. 100, bl. 100, sc. A, etaj 2, ap. 1, jud. Vaslui, Nr. de înreg. ORC: J37/422/2007, CUI RO 21973910, potrivit Sentinţei civile nr. 373/F/2015 din data de 25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, în dosarul nr. 4262/89/2013, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 04.02.2020, ora 12.00, a activelor S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași: Nr. activ Denumire şi descriere activ Valoare de evaluare (preț fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitaţiei (preț fără T.V.A.) Activ 1 ANALIZOR AUTOMAT PENTRU COAGULARE SYSMEX CA-560, SN A4276, anul fabricării 01/2010, nr. inv. 114; COMPUTER TOMOGRAF SOMATOM EMOTION 6 SLICE (DE), marca Siemens, fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10046766, SN 80109; RMN MAGNETOM ESSENZA, marca Siemens – fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10352127, SN 49097. - 2.424.500,00 lei, - 1.939.600,00 lei; Activ 2 ANALIZOR AUTOMAT DE HEMATOLOGIE, marca Siemens, model Advia 2120i, S/N IR10031042, nr. inv. 117. - 134.910,00 lei, - 107.928,00 lei; Activ 3 ANALIZOR AUTOMAT DE IMUNOLOGIE, Immulite 1000, SN I2221/2010, frecvența 50 Hz, anul fabricării 2010, nr. inv. 112. - 63.600,00 lei, - 50.880,00 lei; Activ 4 APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU LABORATOR - Aalizor ioni Medica Easy Lyte Plus Na/K/CI, SN 31075BNKC, nr. inv. 6; - Aparat electrochirurgie, model Surtron 120, fabricat în Italia, clasa I CF, SN 00467/4008, anul fabricării 2008; - Centrifuga, model MPW-223e, SN 10223e141607, anul fabricării 2007 viteza max. 1/min 4000 rpm; - Concentrator oxigen EverFlo / OPI, SN 0016499, max. O2: 96%; - Fotometru portabil BioMérieux, model Densimat, SN IDN012623, fabricat în Italia; - Sistem ECG Computerizat CARDIAX, SN 0607031420, fabricat în Ungaria; - Videocolposcop Fiber Optic, model Dr Camscope (XGA), SN DCSM – 11C – 145, anul fabricării 03/2011, fabricat în Korea; MOBILIER ȘI APARATURĂ BIROTICĂ - Notebook Toshiba 17.3, model SATELLITE C75-A-10W, SN 9D024769C, procesor Intel I3; - Acvariu cu filtre TETRATEC și FLUVIAL FX5; - Aer condiționat- 3 buc; - Calculator Dualcore; - Casă marcat; - Copiator Color Minolta, Bizhub C220, SN A0ED023036217; - Mobilier farmacie (demontat); - Sistem Dualcore + monitor 19 ''; - Sistem Intel; - Sistem supraveghere (aferent spațiului închiriat). Tâmplărie PVC (montata). - 52.470,00 lei, - 41.976,00 lei; Activ 5 MIJLOACE DE TRANSPORT FIAT 500 ABARTH - AUTOTURISM, CAROSERIE -AB BERLINACU HAYON, MARCA FIAT, TIP - 312/AXD1A/500 ABARTH, NR. IDENTIFICARE ZFA31200000252581, NORMA POLUARE EURO 4, AN FABRICAȚIE 2008, MASA PROPRIE 1110 KG, NUMAR LOCURI 4, CILINDREE 1368 CMC, PUTERE 99 KW (134,5 CP), SURSA ENERGIE BENZINĂ, TRACȚIUNE FAȚĂ, CULOARE NEGRU, CO2- 155 G/KM, CAPACITATE REZERVOR 35 L, DATA PRIMEI ÎNMATRICULĂRI ÎN ROMÂNIA 2009, NR. ÎNMATRICULARE VS-67-TLK, KM LA BORD - 142.202. Stare tehnică – turbină defectă, mâner portieră rupt, parbriz spart - 31.470,00 lei, - 25.176,00 lei. Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro ș la numerele de telefon: tel. 0232/43864, 0757544544, 0755132470 sau e-mail vanzari@insolventa.ro..
Un cuplu a folosit o pungă în loc de prezervativ, internaţi de urgenţă...
21/01/2020 14:10

Un băiat şi o fată din Vietnam, au avut nevoie de ingrijiri medicale urgente după ce s-au rănit făcand sex. Cum? Ei bine, cei doi au incercat să folosească o pungă din plastic in loc de prezervativ. C ...

Elevă din Buzău, pictorial cu un pistol-mitralieră în faţa mănăstirii Ciolanu
21/01/2020 13:23

O tanără din Buzău, elevă in clasa a XII-a la un liceu de renume din oraş, a starnit controverse, după ce a publicat un pictorial făcut la mănăstirea Ciolanu. Încercand, cel mai probabil, să ia ...

Record pe piața imobiliară din România. Ce s-a întâmplat cu tranzacțiile
21/01/2020 13:16

Volumul investitiilor imobiliare din Romania in anul 2019 a depăsit borna de un miliard de euro, totalizand aproximativ 1,06 miliarde de euro, in crestere cu 7% fată de nivelul inregistrat in 2018, arată dat ...

Taxarea giganţilor din domeniul digital. Ce au hotărât Trump și Macron
21/01/2020 13:11

Preşedinţii francez şi american Emmanuel Macron şi Donald Trump au căzut de acord să prelungească discuţiile privind taxarea giganţilor din domeniul digital pană la sfarşitul anului, indepărtand pen ...

Milioane de oameni mor de foame în Canada. Concluzia unui studiu
21/01/2020 12:34

Canadienii care nu isi permit mese regulate prezintă un risc ridicat de moarte timpurie, sustin autorii unei ample lucrări de cercetare, potrivit căreia oamenii mor de foame chiar si in tări bogate. Realiz ...

Marea Britanie gest suprem pentru trupa Queen
21/01/2020 12:17

The Royal Mint - Monetăria Regală a Marii Britanii - a emis luni prima sa monedă comemorativă dedicată unui grup rock britanic, care se doreşte un omagiu adus regretatului solist Freddie Mercury şi celor ...

România, printre primele țări din UE în care plata facturilor este o problemă
21/01/2020 12:11

Aproape 7% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană nu au putut in 2018 să-şi plătească la timp facturile la utilităţi (căldură, electricitate, gaze naturale, apă etc.), din cauza dificultăţilor f ...

Se împart ajutoare de la UE: şampon, săpun, pastă de dinţi
21/01/2020 12:07

Romanii sunt considerati cei mai nespălaţi europeni: aproape 3,5 euro cheltuiţi lunar pentru igiena corporală. De luni, 20 ianuarie, primăriile din tară vor distribui ajutoare de la UE sărmanilor. Pachet ...

Interzis în China. Populația nu mai are voie să le folosească
21/01/2020 12:02

China, unul din cei mai mari utilizatori de plastic din lume, are in plan interzicerea completă a pungilor si uneltelor de unică folosintă din plastic, in toate orasele si localitătile, pană in anul 2022. ...

Început de săptămână timid la Bursă. BET urcă cu ușor cu 0,08%
21/01/2020 11:53

Piata locală de actiuni a inceput pe plus săptămana, toti cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucuresti (BVB) marcand aprecieri luni. Indicele BET-FI al societătilor de investitii financiare a condus din n ...