România vizează decuplarea alocărilor de rata de absorbţie, în cea de-a doua zi a Consiliului European privind bugetul UE

default

Dimensiune font:

| 26-11-2012 00:00

România vizează decuplarea alocărilor de rata de absorbţie, în cea de-a doua zi a Consiliului European privind bugetul UE

 

Principalul obiectiv al României în negocierile privind bugetul Uniunii Europene pentru 2014 - 2020, în cea de-a doua zi a reuniunii extraordinare a Consiliului European, este decuplarea alocărilor de rata de absorbţie, potrivit unor surse europene.

 


"Principalul obiectiv de negociere în mandatul preşedintelui va fi decuplarea alocărilor de rata de absorbţie", au declarat sursele europene.

În negocierile dintre liderii europeni şi cei ai statelor membre ale UE se află nivelul de cofinanţare şi prefinanţare europeană, precum şi TVA eligibil. De asemenea, apare şi mecanismul de top-up, propus de România. Acest mecanism vizează creşterea ratei de cofinanţare la 95%, pentru ţările care au programe de asistenţă.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a avansat, joi noaptea, în prima zi a reuniunii extraordinare a Consiliului European, o nouă propunere privind bugetul UE 2014-2020.

Noua propunere de buget prevede însă o suplimentare de 8 miliarde de euro pentru Politica Agricolă Comună şi una de 10,6 miliarde de euro pentru politica de coeziune.

Pe de altă parte, competitivitatea ar putea pierde în jur de 13 miliarde de euro, iar Mecanismul Conectarea Europei (CEF) 5 miliarde de euro.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut după reuniune că în cele din urmă se va ajunge la o înţelegere în cazul bugetului Uniunii Europene pentru 2014-2020, deşi a punctat că sunt mai multe obstacole în calea realizării unui acord.

Băsescu a fost întrebat joi noaptea, la ieşirea de la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care este principalul obstacol pentru a se ajunge la un acord, el susţinând că sunt mai multe: "criza, contributorii neţi care doresc diminuarea contribuţiilor, beneficiarii care vor menţinerea unui buget european rezonabil".
"Cred că în final vom găsi o soluţie", a afirmat preşedintele Băsescu. AGERPRES

 

 

http://www.agerpres.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

Cum se vor întoarce acasă, de sărbători, românii din Europa, în condițiile pandemiei? Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean
28/10/2020 18:07

 Într-un interviu pentru Hotnews, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a explicat care sunt noile recomandări ale Comisiei Europene referitoare la testarea de COVID-19 inainte de u ...

VIDEO -  Medicii din Spania au făcut grevă națională. Evnimentul este primul după 25 de ani. Ei se plâng de incapacitatea autorităților de a gestiona pandemia
28/10/2020 16:00

  Extenuati după o luptă de peste sase luni cu pandemia de coronavirus, doctorii spanioli au inceput marti o grevă natională, prima din ultimii 25 de ani, scrie AFP. Din cauza măsurilor de distanta ...

 VIDEO - Proteste violente la Roma. Poliția a scos tunurile cu apă. 16 persoane au fost arestate
28/10/2020 15:13

  Proteste violente in centrul Romei, ieri seară, după ora 19.00, in Piazza del Popolo, unde si-au dat intalnire reprezentantii categoriilor afectate de criza Covid, pentru a protesta contra ultimului d ...

Zonele cel mai puternic afectate de COVID in Romania: Clujul a devenit primul judet care trece de incidenta de 4 la mie
28/10/2020 14:58

Situatia ramane ingrijoratoare, in Romania, in ceea ce priveste coeficientul infectiilor cu COVID-19 cumulate la 14 zile. Judetul Cluj a trecut de rata de infectare de 4 la mia de locuitori. Capitala a inregist ...

Parapantist mort în Buceci
28/10/2020 14:18

 O persoană şi-a pierdut viaţa după ce s-a prăbuşit cu parapanta in Masivul Bucegi, echipele de salvare care au ajuns la locul accidentului constatand că victima are leziuni incompatibile cu viaţa. ...

VIDEO -  Piațeta „Regina Maria”, inaugurată la Tunis
28/10/2020 13:16

  La Tunis a avut loc inaugurarea oficială a Piatetei Regina Maria a Romaniei in fata sectiei consulare a Ambasadei tării noastre in Republica Tunisiană. La eveniment autoritătile tunisiene au fost ...

Cate persoane pot participa la o petrecere privata fara sa fie amendate.
28/10/2020 11:16

 Petrecerile private, precum cununiile si botezurile, sunt interzise la restaurante si terase in Romania pentru limitarea raspandirii virusului COVID-19. Totusi, legislatia din Romania permite sa fie or ...

Elan la plimbare, prin Riga
28/10/2020 09:16

Un elan impunător a făcut o plimbare prin capitala Letonei, Riga.  A ajuns intr-un parc din centrul orasului, a privit vitrinele unui magazin, apoi a ajuns in gară. Nu a fost impresionat de zgomotul lo ...

Pandemia a ajutat la regasirea unui templu, in India
28/10/2020 09:08

Pandemia de COVID-19 a obligat multi cetateni indieni, care munceau sau studiau la departare de locurile natale, sa se intoarca acasa. Aceasta situatie a avut si un efect pozitiv: tinerii, mai ales, s-au gandit ...

Câți români au murit în primele 8 luni din acest an față de aceeași perioadă din anul trecut, pe cauze de deces
28/10/2020 08:53

 La solicitarea HotNews.ro, Institutul National de Statistică ne-a transmis numărul deceselor pe cauze de deces in primele 8 luni din 2019 si 2020. Cifrele seci arată că anul acesta am avut, pană la f ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei