Runes of Magic Review

Runes of Magic Review

Unii cârcotaşi folosesc sintagma „World of Warcraft pentru săraci” când vina vorba să descrie succint Runes of Magic şi, până la un anumit punct, au dreptate. Fiindcă cei care au intrat în contact cu monstrul celor de la Blizzard vor recunoaşte imediat o mulţime de elemente similare, plecând de la interfaţă şi terminând cu semnul galben al exclamării ce apare deasupra NPC-urilor când au un quest să-ţi dea.

Din punctul meu de vedere însă, în lumea MMO-urilor termenul de „inovaţie” şi-a cam pierdut din valoare, iar paralelele inevitabile cu WoW sunt inutile. Pentru că înainte de a intra în pâine trebuie să înţelegeţi că principalul scop al acestui articol nu e să vă spună dacă merită să renunţaţi la {inseraţi MMO-ul preferat aici} în favoarea lui RoM, ci să vă prezinte conţinutul pe care-l primiţi pentru modica sumă de 0 lei… cu bune şi cu rele.

Cine eşti, eroule?

Partea de creare a personajului nu va impresiona, dar are suficiente opţiuni ca să permită popularea Taboreii cu o gamă destul de variată de aventurieri, plecând de la asasini pitici şi terminând cu malaci care abia aşteaptă să te pocnească cu scutul în scăfârlie. Când vine vorba de clase, aveţi şase opţiuni la dispoziţie, rolurile acestora fiind cele standard: Warrior, dat cu paru’. Scout, aruncat cu mizerii în inamici de la distanţă. Rogue, uciderea în somn a inamicilor menţionaţi anterior. Mage, aruncat cu mizerii mai speciale (foc, electricitate ş.a.m.d). Priest, vindecarea berbecilor care se cred Conan Barbarul dacă au o furculiţă-n mână. Knight, zidul mai mult lat decât lung. Sau invers.

Partea interesantă vine odată ce ajungeţi level 10 şi vă puteţi alege o clasă secundară din cele cinci rămase. Aşa că puteţi fi Knight/Priest, Mage/Warrior, Rogue/Knight, Scout/Priest ş.a.m.d. Ele însă nu pot fi active amândouă în acelaşi timp, deci puteţi considera că aveţi un avatar cu personalităţi multiple. Şi echipamente multiple, pentru că exceptând anumite combo-uri (Mage/Priest sau Warrior/Knight de exemplu), cele două clase nu vor putea împărţi frăţeşte decât o parte din echipament (un preot nu va putea purta niciodată platoşa unui cavaler sau folosi pumnalul asasinului).

Vestea bună e că fiecare clasă are atât abilităţi generale, cât şi specifice, iar cele generale sunt disponibile chiar dacă folosiţi cealaltă clasă. De exemplu, dacă sunteţi un Rogue/Priest, puteţi folosi ca Rogue Urgent Heal-ul preotului, dar nu veţi avea acces la Grace of Life şi celelalte binecuvântări specifice unui părinte veritabil.

Mai mult, Talent Points-urile pe care le folosiţi pentru îmbunătăţirea abilităţilor, obţinute din questuri şi uciderea diverselor orătănii din Taborea, nu sunt transmisibile. Aşa că practic va trebui să avansaţi cu două personaje în acelaşi timp dacă vreţi să aveţi acces la cele mai supărate abilităţi, numite foarte original, Elite.

Acestea sunt la rândul lor specifice fiecărui combo şi diferă şi în funcţie de clasa primară activă a unui personaj. Pentru cei care se uită cruciş acum la monitor, asta înseamnă că un Rogue din combo-ul Rogue/Priest va avea skill-uri Elite diferite de cele ale unui Priest din acelaşi combo. Rogue-ul va avea Quickness Aura, Wound Tear, Fearless, Kick ş.a.m.d, în timp ce preotul va avea Snake Curse, Infectious Wound, Purge etc.

Unele abilităţi sunt mai utile decât altele, iar anumite combinaţii se pretează pentru stiluri de joc specifice. Mage/Priest este la ora actuală the ultimate damage dealer, Priest/Knight e ideal pentru vindecare, Warrior/Rogue sau Warrior/Knight dau cu barda ca-n poveşti and so on. Trebuie să fiţi însă foarte atenţi când vă alegeţi clasa secundară, pentru că ea nu mai poate fi schimbată ulterior.

Are we there yet?

Drumul până la nivelul 50 (limită ce va fi ridicată în viitorul apropiat la 52 şi apoi la 55) vă va purta prin tot continentul Candara, din pajiştile liniştite din Colonia Pionierilor şi fermele din Silverspring până în pădurile din Valea Aslan, Fortăreaţa Piticilor din Creasta Dragonfang şi stupul Kal Turok din Canionul Dustdevil. Şi cu toate că nu va stabili vreun standard în privinţa calităţii, lumea din Runes of Magic este realizată suficient de bine cât să nu dea neapărat impresia de „ieftin” (cu toate că mai există şi scăpări), iar unele zone (cum ar fi instanţa din Moongorge) pot smulge din voi un „Oy, cool”.

Vestea proastă e că jocul e foarte resursofag pentru ce oferă, sacadând pe sistemul subsemnatului (Core 2 Duo @ 3GHz, 4GB RAM, Radeon 4870) suficient de des încât să devină enervant. Ori având în vedere că versiunea beta de Aion mi-a rulat excelent weekend-ul trecut cu toate detaliile la maxim, iar diferenţa grafică între cele două titluri este abisală, tind să cred că există nişte gărgăuni destul de mari în engine. Ceea ce nu e foarte bine pentru jucătorii cu sisteme mai modeste.

Trecând peste problemele tehnice, conţinutul pus la dispoziţie este suficient pentru a nu transforma RoM într-un grind fest, deşi vor exista şi câteva ocazii când veţi dori să-i împuscaţi în ambii genunchi pe cei care au stabilit drop rate-ul pentru anumite obiecte sau materiale. Nu de alta, dar dacă ar afla PETA câţi mistreţi am vânat prin Silverspring (şi cu câtă ură), până şi strănepoţii mei ar înfunda puşcăria.

Quest-urile în sine sunt tipice, fie că e vorba de „găseşte obiectul cutare / du-l undeva sau cuiva” sau „omoară x monştri şi pe ăla negru de respiră greu”. Sunt prezente însă şi câteva misiuni mai deosebite, cum ar fi cea cu broasca din Dragonfang sau căruţa din Ravenfell, ele reprezentând o pată de culoare binevenită printre nenumăratele genociduri pe care le veţi comite. De asemenea, unele misiuni vor fi legate într-o serie de 3-4 sau chiar mai multe quest-uri, aducând astfel un plus de consistenţă acţiunilor pe care le întreprindeţi în Taborea.

Dacă prima dată nu reuşeşti…

Pe lângă misiunile standard, fiecare oraş sau aşezământ mai important are un avizier cu aşa-numitele quest-uri zilnice. Acestea sunt o sursă decentă de aur, puncte de experienţă, phirius tokens (folosite în Item Shop şi pentru accesul în Malatina) şi talent points, mai ales pentru dezvoltarea clasei secundare. Limita zilnică este de 10 astfel de quest-uri, după care va trebui să aşteptaţi 24 de ore ca s-o puteţi lua de la capăt. Nu e obligatoriu să le îndepliniţi în fiecare zi, dar veţi petrece suficient timp în fiecare zonă pentru ca aceste dailies să reprezinte plusul care vă va duce mai repede către următorul nivel al personajului.

Problema aici e că în ciuda beneficiilor aduse, nu toate quest-urile zilnice vor fi atractive, pentru simplul fapt că după ce le obţii de la avizier va trebui să te duci la dracu’n praznic ca să dai Complete, pierzând timp preţios pe drum, care ar putea la fel de bine să fie folosit făcând altceva mai constructiv. Sincer să fiu, nu prea am înţeles această decizie a designerilor; după ce că accept de bunăvoie să omor legiuni de mistreţi şi crabi ca să mai scot şi eu un ban cinstit, mă mai trimiţi şi-n celălalt capăt al hărţii, doar aşa, fiindcă poţi. De aceea, doar câteva misiuni de acest tip vor avea un raport beneficii/efort suficient de bun cât să merite atenţia voastră, asta în cazul în care nu folosiţi Casa de Licitaţii ca să cumpăraţi materialele necesare (destul de scumpe, de altfel).

Quest-urile epice în schimb fac parte din două lanţuri care pot fi considerate „povestea principală” a jocului, ele fiind legate şi de lore-ul despre care puteţi afla mai multe pe site-ul oficial. Unele dintre ele vor fi mult mai dificile decât altele, dar recompensele vor fi pe măsura efortului. Skepsisul e că aceste misiuni trebuie să fie terminate în ordine, aşa că dacă aţi sărit peste una dintre verigi, va trebui să vă întoarceţi şi să îndepliniţi questul respectiv înainte de a putea merge mai departe cu "lanţul".

Are nevoie de mai multă sare…

Nu toată lumea care joacă MMO-uri este topită după ţeste crăpate şi alte fapte de vitejie. Unii oameni vor să ducă o viaţă de meşteşugari, să-şi adune resursele liniştiţi, după care să croiască mătăsuri fine, să prepare poţiuni, să făurească arme şi armuri sau să gătească ceva preparate deosebite, pe care să le vândă apoi aventurierilor însetaţi de glorie. Pentru un preţ corect, evident.

Există şase profesii în Runes of Magic (Alchemy, Armor Crafting, Blacksmithing, Carpentry, Cooking şi Tailoring) şi trei deprinderi pentru obţinerea materiilor prime (Herbalism, Mining şi Woodcutting), cu patru ranguri de certificare (apprentice, craftsman, adept şi master). Le puteţi învăţa pe toate fără nicio problemă, dar nu puteţi fi Craftsman (level 21-40) decât în 6 dintre ele, Adept (level 41-60) doar în trei şi Master (61-80) în una singură, aşa că în ultimă instanţă tot va trebui să vă specializaţi.

Dezvoltarea deprinderilor pentru adunarea resurselor se face la fel ca cea a profesiilor, implicând din păcate un grind destul de sever. Motivul fiind că pentru a ajunge la un nivel superior în Blacksmithing, trebuie de exemplu să făuriţi suficiente săbii ca să obţineţi experienţa necesară. Iar ca să puteţi culege flori mai deosebite, trebuie să săpaţi după cartofi, morcovi şi alte legume de o să vi se urce piticuţii pe creier.

Principiul în sine nu e rău, până la urmă e de bun-simţ să devii mai bun într-o anumită profesie numai pe măsură ce şi realizezi ceva în domeniul respectiv, doar că în Runes of Magic nu simţi că avansezi cu adevărat, în afară că se schimbă nişte cifre în fereastra de abilităţi. Să luăm mineritul ca exemplu. Indiferent de nivelul pe care-l ai la această deprindere, tot 5 secunde va dura să extragi un minereu, fie că e vorba de fier sau vreun metal exotic. Chiar dacă eşti un tâmplar de nivel 40, pentru un arc de nivel 10 vei folosi fix aceleaşi materiale pe care le foloseai şi când l-ai creat prima dată.

Astfel, singura ta recompensă ca mare bucătar emerit al tulpinii de leuştean e doar că poţi să găteşti preparate mai „şmechere”… după ce te dai în prealabil cu capul de pereţi încercând să obţii resursele necesare. Şi atât. Nimic de zis, e foarte frumos ca Preot sau Mag să-ţi poţi prepara nişte poţiuni care-ţi restituie 1500 de mana points, dar până ajungi la nivelul ăla ai să dai în bâlbâială, fiindcă există „zone moarte” în fiecare profesie, în care nu poţi decât să stai să faci grind şi să scoţi pe bandă rulantă aceleaşi chestii inutile până faci level up. După care o iei de la capăt.

Eu unul de exemplu eram foarte entuziasmat în rolul meu de ucenic bucătar, dar când am văzut de câte lucruri trebuie să fac rost pentru un nenorocit de pui la rotisor, am apelat la principiul foarte sănătos de „Ia inchideţi, că vă sun eu”.