Rusia va anexa astăzi teritoriile ucrainene ocupate

1 teritorii

Dimensiune font:

| 30-09-2022 09:19

 

Putin va susţine tot vineri un „amplu discurs”, după ceremonia de semnare a tratatelor de anexare şi se va întâlni cu administratorii regiunilor ucrainene numiţi de Moscova

Președintele rus Vladimir Putin va semna vineri tratatele privind anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene pe care forțele sale armate le controlează, a anunțat ieri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Ceremonia de semnare va avea loc mâine (vineri - n.r.)”, a anunțat Peskov în conferinţa sa de presă telefonică zilnică. Acesta a adăugat că ceremonia va avea loc în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului la ora locală 15:00 (12:00 GMT) și că vor fi semnate acorduri „cu toate cele patru teritorii care au organizat referendumuri şi au făcut solicitări corespunzătoare părţii ruse”. Peskov a mai anunţat că Putin va susţine tot vineri un „amplu discurs”, după ceremonia de semnare a tratatelor de anexare şi se va întâlni cu administratorii regiunilor ucrainene numiţi de Moscova.

Liderii celor patru regiuni separatiste controlate de Rusia în Ucraina s-au deplasat încă de miercuri seară la Moscova pentru această ceremonie, după raportarea rezultatelor finale ale referendumurile ilegale organizate de Rusia în Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, denunțate drept „simulacre” de Kiev şi Occident.

Amintim că autoritățile de ocupație instalate de ruși în teritoriile pe care le controlează în aceste regiuni ale Ucrainei au anunțat în mod coordonat pe 20 septembrie că vor organiza referendumuri de unire cu Moscova, după luni de speculații în acest sens.

Reacțiile internaționale față de anexarea teritoriilor ucrainene

Încă de la momentul anunțării lor, organizarea acestor referendumuri a fost condamnată puternic de Statele Unite și mai mulți șefi de stat europeni.

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat că „aceste referendumuri fictive”sunt „inacceptabile” și că „este foarte limpede că aceste simulacre de referendumuri nu sunt acoperite de dreptul internaţional”.

„Totul nu e decât o tentativă de agresiune imperialistă pe care vor s-o îmbrace în felul acesta”, a adăugat el într-un discurs susținut în timpul Adunării Generale a ONU.

Președintele francez Emmanuel Macron a calificat drept o „parodie” anunțul privind organizarea de referendumuri în cele patru teritorii ucrainene, afirmând că acestea nu vor avea „nicio consecință juridică” și nu vor fi recunoscute de comunitatea internaţională. „Dacă ideea unui referendum în Donbas nu ar fi atât de tragică, ea ar fi nostimă”, a mai spus Macron.

Președintele american Joe Biden în schimb a promis un răspuns „rapid și sever” față de o nouă anexare de către Rusia a unor teritorii ucrainene după anexarea ilegală a Crimeii în 2014, tot în urma organizării unui așa-zis referendum după ce forțele armate ale Moscovei au ocupat peninsula.

„Referendumurile sunt o impostură, un pretext fals pentru a încerca să anexeze cu forța părți din Ucraina”, a declarat președintele american pe 24 septembrie.

UE pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei

Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat miercuri seara că executivul de la Bruxelles a elaborat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a organizării acestor referendumuri.

Acest al optulea pachet de sancțiuni contra Rusiei propus de Uniunea Europeană include interdicții suplimentare asupra importurilor de produse rusești, care ar urma să priveze Moscova de venituri de circa 7 miliarde de euro. Comisia Europeană dorește de asemenea să extindă interdicțiile de export pentru tehnologiile cheie folosite în armată, precum articole de aviaţie, componente electronice și anumite substanțe chimice. Asta va „slăbi capacitatea Rusiei de a se moderniza” militar, a declarat von der Leyen.

Pachetul de sancțiuni ar urma totodată să stabilească baza legală pentru o plafonare a preţului petrolului rusesc și, de asemenea, va interzice prezenţa cetăţenilor UE în conducerea companiilor de stat ruse.

Însă la fel ca toate celelalte pachete de sancțiuni anterioare, și acesta va trebui aprobat în unanimitate de către statele membre ale UE iar Ungaria și-a exprimat în mod repetat opoziția față de orice fel de noi măsuri luate împotriva Rusiei.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat săptămâna trecută că guvernul său susține inclusiv ridicarea sancțiunilor deja impuse împotriva Rusiei.

Nici aliații Rusiei nu vor recunoaște anexarea teritoriilor care aparțin Ucrainei

Mai multe state aliate Moscovei sau care au legături apropiate cu Rusia au anunțat la rândul lor în ultimele zile că nu intenționează să recunoască rezultatele acestor referendumuri sau anexarea teritoriilor ucrainene ocupate în prezent de armata rusă.

Kazahstanul a anunțat luni acest lucru prin vocea purtătorului de cuvânt al ministerului de Externe de la Astana, Aibek Smadiyarov.

„În ceea ce privește organizarea de referendumuri ... Kazahstanul pornește de la principiile integrității teritoriale a statelor, echivalenței suverane a acestora și coexistenței pașnice”, a declarat Smadiyarov.

Deși Kazahstanul face parte din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, alianța militară condusă de Rusia, președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev a luat mai multe măsuri de distanțare față de Moscova după ce președintele Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei pe 24 februarie.

Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat la rândul său miercuri că țara sa nu va recunoaște aceste noi mutări ale Rusiei de a rupe din teritoriul Ucrainei.

Vucic, care a fost puternic criticat atât de Kiev cât și de UE din cauza refuzului de a impune sancțiuni împotriva Rusiei, a afirmat că guvernul său nu va recunoaște anexările deoarece Serbia „aderă la dreptul internaţional, Carta Naţiunilor Unite şi rezoluţiile ONU”.

Anunțul a venit la doar câteva zile după ce ministerul de Externe de la Belgrad a anunțat că va organiza „consultări regulate” cu Moscova în ceea ce privește politica externă, stârnind din nou furie la Bruxelles.

Ibrahim Kalin, consilierul-șef al președintelui Recep Erdogan, a anunțat încă de sâmbătă că Turcia nu va recunoaște rezultatele referendumurilor organizat de Rusia în teritoriile ocupate în Ucraina. „Asemenea poziției noastre cu privire la Crimeea, nu recunoaștem rezultatul referendumurilor pe care Rusia vrea să le desfășoare. Recunoaștem suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a subliniat acesta. Ana POP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Imaginea cu Fritz care s-a viralizat după ce Delia a cântat imnul Oțelul Galați în fața timișorenilor
09/12/2023 17:26

Clipe tensionate la inchiderea Capitală Culturală Europeană 2023. Timisoara a fost vreme de un an de zile Capitală Culturală Europeană. Cand vine vorba de cifre, turistii au fost mai putini ca in alti ani ...

Bătălie la vârful puterii la Kiev. Zvonurile despre demisia lui Zalujni se intensifică / Zelenski, dezacord cu SUA
09/12/2023 17:04

Zvonurile despre posibila demisie a sefului armatei ucrainene, Valeri Zaluzhnyy, au inceput să se răspandească serios. Oamenii din interior cred că Biroul lui Volodimir Zelensky a ales deja un candidat pent ...

 Mâna găsită în apropierea râului Dâmbovița aparține unui bărbat de 53 de ani din București
09/12/2023 16:50

Mana de om găsită in noaptea de vineri spre sambătă pe raza comunei Dragoslavele, judetul Arges, in apropierea raului Dambovita, ii apartine unui bărbat de 53 de ani din Bucuresti, au stabilit politistii d ...

Aproape 200 de pasageri au rămas fără bagajele de cală: compania aeriană nu mai zice nimic
09/12/2023 14:29

180 de pasageri romani ai unei curse aeriene Bucuresti - Koln se chinuie de două zile să isi recupereze sau, măcar, să afle informatii despre bagajele lor de cală, lăsate de compania aeriană, pur si simp ...

Spitale ba, închisori da: România construiește două penitenciare noi
09/12/2023 14:23

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că pentru anul viitor, instituţia pe care o conduce va solicita o uşoară majorare bugetară, faţă de acest an şi că se vor construi două penitenciare noi ...

Doi bărbați reținuți după accidentul produs la partida de vânătoare din Telcișor, Bistrița-Năsăud
09/12/2023 14:10

Paznicul de vanătoare si un tanăr in varstă de 25 de ani, ambii din Telcisor, judetul Bistrita-Năsăud, au fost retinuti, sambătă, după accidentul produs la o partidă de vanătoare, in urma căreia un b ...

Animalele ar fi mâncat un om în România: o mână a fost descoperită
09/12/2023 13:54

Animalele ar fi mancat un om in Romania: o mană a fost descoperită Resturi dintr-o mană umană au fost găsite intr-o zonă nelocuită din Dragoslavele, judeţul Argeş, prezentand urme de muşcături de an ...

Revolta unui patron: 'Când angajații își dau demisia, 1 din 10 înțeleg ce e ăla un preaviz!'
09/12/2023 13:49

Multi patroni reclamă lipsa seriozitătii angajatilor, in special a celor tineri. Problema a fost discutată pe grupul de Facebook Grupul Antreprenorilor din Romania. Patron: „Bună ziua. Am nevoie de catev ...

Iarnă tot mai ciudată. La munte mai cald ca la câmpie. Ce înseamnă fenomenul de inversiune termică
09/12/2023 13:23

Iarnă tot mai ciudată. La munte mai cald ca la campie. Ce inseamnă fenomenul de inversiune termică Meteorologii avertizează că in zilele următoare vom experimenta un fenomen neobisnuit de inversiune ter ...

MAI își face flotilă de drone
09/12/2023 00:30

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, va opera sisteme de aeronave fără pilot la bord, prin misiuni de zbor, in scopul indeplinirii atribuţiilor proprii, precum şi pentru sprijinirea ministe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei