S-a dus la medic cu o BANALĂ durere de burtă, dar a plecat din spital cu viaţa schimbată RADICAL
Dimensiune font:
O femeie în vârstă de 41 de ani a ajuns la spital cu dureri puternice de stomac, însă după ce a fost consultată de medici a primit o veste absolut uluitoare: era însărcinată şi urma să nască în cel mult două luni.
Amanda Ross, în vârstă de 41 de ani, are o poveste pe cât de ciudată, pe atât de frumoasă. Femeia se afla la cumpărături împreună cu partenerul ei când a început să simtă crampe puternice şi foarte dureroase în abdomen. Primul său gând a fost că de vină erau balonarea şi constipaţia, astfel că a mers la medic pentru un consult. Trimisă ecograf, Amanda a avut parte de surpriza vieţii ei când medicul i-a spus că era însărcinată în şapte sau opt luni.
Fericită şi uluită în egală măsură, Amanda a fost trimisă acasă cu tratament pentru problemele la stomac, dar după câteva ore, în timpul nopţii, a intrat în travaliu şi, ajunsă la spital, a născut la nici 15 ore de când aflase că avea să fie mamă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau