Sâmbăta neagră - Suma AMEȚITOARE la care se ridică amenzile aplicate de polițiștii din întreaga țară în doar 24 de ore
Dimensiune font:
Poliţiştii au intervenit, sâmbătă, la aproape 2.500 de sesizări, iar în urma activităţilor desfăşurate au aplicat aproape 8.000 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare, informează IGPR, potrivit agerpres.ro.
Sancţiunile aplicate se ridică la peste 2.500.000 de lei.
"La data de 19 ianuarie, peste 8.000 de poliţişti au acţionat, în dispozitivul curent, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate peste 253 de acţiuni şi s-a intervenit la 2.491 de evenimente, dintre care 2.072 sesizate prin 112. În urma activităţilor, au fost constatate 622 de infracţiuni, 156 de persoane fiind surprinse în flagrant delict", informează un comunicat al IGPR.
De asemenea, au fost depistate 8 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 17 măsuri preventive. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 7.898 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.500.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 129 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 499 de permise de conducere şi au fost retrase 132 de certificate de înmatriculare, se mai arată în comunicat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau