Scandalul Dezinfectanților: Noi cercetări la sediul Hexi Pharma! Sunt analizate probele sigilate
Dimensiune font:
Polițiștii au intrat din nou astăzi în sediul Hexi Pharma. Oamenii legii vor desface și vor analiza probele sigilate în urmă cu câteva zile.
Anchetatorii speră să găsească dovezi care să îi ajute în acest caz. Până acum, nicio persoană nu a fost pusă sub învinuire, dar se fac cercetări în rem.
Joi, 12 mai, 15 angajaţi ai firmei Hexi Pharma au fost audiaţi de Poliţie în dosarul deschis de procurori.
Cei citați sunt angajați de la linia de producție a Hexi Pharma și au fost întrebați, printre altele, de modul în care erau produse biocidele.
Procurorii Parchetului General au anunțat în urmă cu o săptămână că au început urmărirea penală in rem pentru "zădărnicire a combaterii bolilor" și "falsificarea și substituirea de alimente sau alte produse" în cazul dezinfectanților din spitale.
Sâmbătă, procurorii și polițiștii au făcut percheziții la clădiri care aparțin Hexi Pharma, dar și acasă la patronul Dan Condrea, anchetatorii ridicând documente și probe și din 25 de spitale unde au fost găsite probe neconforme.
Analizele realizate de Ministerul Sănătății la ICECHIM indică că unele produse ale companiei au fost diluate chiar și de 4.000 de ori.
Astfel, la toate cele 18 probe analizate au fost găsite nereguli în ceea ce priveşte concentraţia de substanţe dezinfectante raportat la etichetă, într-un caz diferenţa fiind şi de 4.200 de ori mai mică.
Noi analize de la Ministerul Sănătăţii. Dezinfectanţi Hexi Pharma diluaţi de 4.000 de ori
Totodată, în urma scandalului dezinfectanților, 5 spitale din România au anunțat că nu mai operează până când problema nu se remediazaă.
În urma anchetei, pe rolul Tribunalului București este înregistrată o cerere a Hexi Pharma, firma în legătură cu care există suspiciuni că a comercializat dezinfectanți diluați pentru spitalele din România, privind intrarea în insolvență. Dosarul a fost înregistrat la data de 10 mai pe rolul instanței.
Informațiile apărute pe tema dezinfectanților diluați, care se presupune că au fost folosiți în spitalele din România, au făcut ca Patriciu Achimș-Cadariu să demisioneze din funcția de ministru al Sănătății.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau