Se strânge lupta în SUA: Trump a micșorat decalajul față de Joe Biden

profimedia-0559903676

Dimensiune font:

| 21-10-2020 08:05

 

În preferinţele electoratului, Joe Biden îl devansează pe Donald Trump cu 9 procente (50% - 41% ), conform unui sondaj publicat marţi de New York Times şi Siena College. Sondajul specifică faptul că acest avantaj intervine pe teme centrale precum combaterea COVID-19 şi menţinerea ordinii, lăsând puţin loc de manevră preşedintelui pentru a recupera diferenţa.Potrivit însă unui alt sondaj, IBD/TIPP, decalajul s-ar fi micşorat, fiind în prezent de 2.3% (Biden 48.1% şi Trump 45.8%), informează Agerpres.

Printre explicaţiile prezentate de unul din puţinele institute care au prezis victoria miliardarului republican în 2016, se numără o creştere a mobilizării alegătorilor republicani care s-au coagulat în susţinerea lui Trump, în timp ce Biden se confruntă cu dificultăţi în a suda alegătorii democraţi, dintre care unii nu sunt încă deplin convinşi de candidatura sa.

Cu două săptămâni înaintea scrutinului, peste 35 de milioane de americani au votat deja anticipat, potrivit Proiectului Alegeri SUA de la Universitatea din Florida, ceea ce reprezintă peste un sfert din totalul votanţilor la alegerile prezidenţiale din 2016.

Statele-cheie care vor avea un rol hotărâtor în influenţarea rezultatului scrutinului prezidenţial din 3 noiembrie sunt Pennsylvania, Florida, Michigan şi Carolina de Nord.

A doua şi ultima dezbatere între Donald Trump şi Joe Biden va avea loc joi.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:41

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4664/99/2016 (333/2016), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Est – Rom” S.A., cu sediul în sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ, Adresa Componenţa/ suprafaţa construită, Valoare - lei - 1. Clădiri şi teren - Sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi C4 – Hală producţie şi reparaţii P+1 – 682 m.p.; - C3 – Magazie – 86 m.p.; - C5 – Magazie (şopron) – 35 m.p.; - C6 – Magazie (şopron) – 178 m.p.; - C7 – Magazie (şopron) – 18 m.p.; - C8 – Magazie (şopron) – 20 m.p.; - C9 – Magazie (şopron) – 9 m.p.; - C10 – Magazie (şopron) – 16 m.p.; - C11 – Magazie (vestiar) – 39 m.p.; - C12 – Magazie (vestiar) – 49 m.p.; - C13 – Hală producţie şi magazii – 231 m.p.; - Teren – 6.310 m.p. 307.296,00 24.696,90 609,30 296,10 314,10 348,30 156,60 278,10 12.809,70 16.093,80 119.435,40 1.648.800,00 2. Bunuri mobile Sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi Mijloace fixe şi obiecte de inventar (mijloace de transport, echipamente tehnologice) 530.768,40 Total * * 2.661.902,70. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunul scos la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 16.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 09.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 18 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 06.12.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 2.000 lei pentru bunurile imobile şi 500 lei pentru bunurile mobile, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Viktor Orban refuză banii din PNRR-ul Ungariei, dacă UE pune condiții privitoare la legea anti-LGBT
25/07/2021 10:09

Ungaria nu este dispusă să accepte bani din fondul special al Uniunii Europene de reconstrucţie post-pandemie dacă aceştia sunt condiţionaţi de abrogarea de către Budapesta a unei legi care restricţion ...

JO Tokyo: China se află primul loc în clasamentul pe medalii - România, locul 12 după întrecerile de sâmbătă
24/07/2021 23:29

 China se află pe prima pozitie in clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după probele disputate sambătă, cu 4 medalii, trei de aur şi una de bronz, informează AFP.   Roman ...

Efect „devastator” al Brexit: Fructele și legumele din Marea Britanie sunt lăsate să putrezească, din cauză că nu are cine să le culeagă
24/07/2021 19:37

Fructele si legumele din Marea Britanie sunt lăsate să putrezească, din cauză că Brexit ii descurajează pe străini să mai accepte locurile de muncă sezoniere de cules, iar fermierii spun că restrictii ...

Operațiune de mari proporții în UE: au fost confiscate aproape două milioane de litri de vin şi băuturi alcoolice
24/07/2021 19:25

Autoritătile vamale si de politie europene au confiscat 1,8 milioane de litri de vin si băuturi spirtoase in urma unor operatiuni concertate, sub conducerea Oficiului European Antifraudă (OLAF) in cadrul ope ...

ATENȚIE Grecia va intra probabil săptămână viitoare în scenariul roșu: 'Acest lucru contravine flagrant recomandărilor Comisiei Europene'
24/07/2021 11:53

Grecia probabil că va intra săptămană viitoare in scenariul rosu, ceea ce conform regulilor actuale va duce la o discriminare a copiilor sub 12 ani care vor reveni in Romania, afirmă prof. univ. dr. Alexan ...

Vaccinarea anti-COVID-19 devine obligatorie pentru cadrele medicale din Ungaria
23/07/2021 18:28

Guvernul Ungariei a decis să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID-19 pentru cadrele medicale ca parte a eforturilor de combatere a pandemiei de coronavirus, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban pe ...

Arhiepiscopul Tomisului nu a putut intra cu mașina în curtea Patriarhiei și a plecat rapid de la aniversarea Patriarhului Daniel, la care au participat toți capii Bisericii Ortodoxe
23/07/2021 13:18

Prezent la aniversarea Patriarhului Daniel de pe Dealul Mitropoliei, Arhiepiscopului Teodosie al Tomisiului nu i s-a permis accesul cu masina in curtea Patriarhiei. Prin urmare, soferul a fost nevoit sa lase ...

Școala de șoferi Automobilistul face înscrieri pentru cursurile ce vor începe în luna MAI
23/07/2021 13:15

Scoala de soferi Automobilistul face inscrieri pentru cursurile ce vor incepe in luna AUGUST 2021, pentru categoriile B, C, CE si D. Relatii la sediul din str. Păcurari nr. 45 sau la numerele de telefon: 0232 ...

BREAKING - ALERTĂ în SUA: un bărbat a deschis focul în apropierea Casei Albe
23/07/2021 09:16

Un bărbat a deschis focul, joi seară, asupra terasei unui restaurant in Washington DC, la aproximativ 1 kilometru şi jumătate de Casa Albă, relatează BBC. Oamenii aflaţi la mese au fugit să se ascundă ...

Italia adoptă măsuri radicale: permisul de sănătate obligatoriu. Restricții pentru cei nevaccinați
23/07/2021 08:10

Italia va introduce din 6 august un permis de sănătate obligatoriu pentru acces in locuri cu spaţii inchise precum cluburile şi restaurantele, a decis joi seară guvernul condus de Mario Draghi, relatează ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei