Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni efectuează o vizită de lucru în Italia

13

Dimensiune font:

| 19-02-2023 09:42

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni efectuează o vizită de lucru în Italia. La întrevedere au mai participat reprezentanți ai Ambasadei României la Roma.

Prima parte a vizitei delegației DRP în Republica Italiană din această perioadă a vizat comunitatea românească din Italia și cooperarea instituțională care au reprezentat principalele teme discutate în cadrul întrevederii pe care secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a avut-o cu Giorgio Silli, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale din Italia.

Având în vedere numărul semnificativ de români stabiliți pe teritoriul italian (conform datelor statistice oferite de către Institutul Național de Statistică din Italia, la 01.01.2020, numărul total de cetățeni români rezidenți se ridică la aproximativ 1.200.000), în cadrul întrevederii, s-a mai discutat despre implementarea unor politici publice destinate diasporei, cooperarea în derularea de activități și proiecte comune care au ca scop principal promovarea imaginii României în afara granițelor, dar și despre organizarea sistemelor electorale din România și din Italia.

̎Îmi exprim recunoștința pentru facilitarea integrării comunității românești în statul italian din punct de vedere social, cultural și economic cât și pentru cooperarea din cadrul parteneriatului strategic pe care țara noastră îl dezvoltă constant cu statul italian ̎, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

Cu acest prilej, a fost confirmat gradul excelent de integrare a comunității române din Italia și contribuția acesteia la dezvoltarea societății-gazdă. La întrevedere au mai participat reprezentanți ai Ambasadei României la Roma.

Vizita de lucru continuă cu participarea delegației DRP la Ședința ordinară a Congresului și a Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu o întrevedere cu reprezentanții mediului asociativ românesc din Italia

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale
16/04/2024 21:03

Compania americană Lockheed Martin a obţinut un contract in valoare de 17 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unei noi generaţii de interceptori care să protejeze Statele Unite ale Americii impotriva unui ...

Războiul se mută pe teritorilul olimpic: Ucraina ar folosi armistiţiul olimpic pentru a încerca să se regrupeze
16/04/2024 20:53

Kremlinul a reacţionat, marţi, la apelul preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru un armistiţiu in conflictele internaţionale in timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, spunand că Ucraina ar putea folo ...

Un primar PNL din Alba a fost găsit spânzurat în locuința sa - Era urmărit penal
16/04/2024 20:22

Primarul comunei Vinţu de Jos din judeţul Alba, Petre Ion Barbu, a murit, marţi după-amiază, fiind găsit spanzurat intr-o anexă a locuinţei. Poliţia Judeţeană Alba face verificări pentru a stabili i ...

Șefa ANM a anunțat unde va ninge în România: zonele afectate de zăpadă
16/04/2024 20:14

Sefa ANM a anuntat unde va ninge in Romania: zonele afectate de zăpadă Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anuntat unde se schimbă radical vremea in perioada următorare i ...

Israelul, 'nemulțumit' de răspunsul Chinei după atacul Iranului: 'Speram o condamnare mai puternică și o recunoaștere clară a dreptului la autoapărare'
16/04/2024 20:06

Israelul se declară „nemultumit” de răspunsul Chinei in ceea ce priveste atacul Iranului. Declaratia a fost făcută de un diplomat israelian din China. Chinezii nu au condamnat atacul asupra Israelului. ...

'Nu avem nicio șansă să câștigăm cu Rusia fără ajutorul SUA': Zelenski prezintă un raport devastator pentru Ucraina!
16/04/2024 19:27

Fortele armate rusesti au un avantaj major pe front! Asta o spune presedintele ucrainean Volodimir Zelesnski, in cadrul unui interviu. Liderul de la Kiev spune că ajutorul SUA e vital pentru Ucraina. Zelensky ...

România pregătește o mare lovitură: fonduri din Qatar pentru 5 proiecte uriașe, inclusiv cea mai controversată autostradă
16/04/2024 17:01

Premierul Marcel Ciolacu, alături de 6 ministri, au plecat in vizită oficială in Qatar, acolo unde se va discuta o potentială colaborare in Parteneriat Public Privat pentru mai multe proiecte extrem de impo ...

Iran, 'amenințare nucleară' la adresa Israelului: 'Nu vor mai avea la dispoziție 12 zile / Suntem pregătiţi să folosim arme neutilizate până acum'
16/04/2024 11:30

Autorităţile iraniene au avertizat in ultimele ore că vor răspunde "in cateva secunde" cu "arme neutilizate pană acum" unor posibile represalii ale Israelului după atacul iranian cu dr ...

Specialiștii ANM au emis Cod Galben pentru jumătate de țară: ploi puternice și scad temperaturile/ HARTĂ
16/04/2024 11:16

Specialistii Administratiei Nationale de Meteorologie au emis o avertizare meteo cod galben de vreme rea in Romania. Avertizarea meteo ANM este valabilă de astăzi, 16 aprilie, ora 15:00, pană maine, 17 ap ...

Românii din Cernăuți acuză autoritățile ucrainene că bat bărbații și îi mobilizează în condiții umilitoare
16/04/2024 00:04

Situatia este tensionată in Cernăuti, regiune unde locuiesc multi romani, in conditiile in care autoritătile ucrainene continuă mobilizările in randul populatiei pentru a mări efectivele de soldati care l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei