SHIFT 2 UNLEASHED Review

SHIFT 2 UNLEASHED Review

in 2009, EA încearcă să recâştige teren pe nişa simulatoarelor auto, atacând şofatul realist cu Need For Speed: Shift. Shift 2: Unleashed merge pe aceeaşi linie, eliminând pentru prima dată “Need For Speed” din titlu, dar amprenta acestuia nu lipseşte nici la nivel vizual, nici în privinţa gameplay-ului şi refolosirea Autolog-ului, componenta care gestionează multiplayer-ul în stil Facebook, ce şi-a făcut debutul în recentul Hot Pursuit. Dar întrebarea mai importantă este dacă Shift 2 reuşeşte să fie ceea ce pretinde şi îşi doreşte să fie: un simulator auto.

Răspunsul este… aşa şi aşa. Are tot felul de opţiuni care duc spre simulare, dar nici nu se dezbracă de partea arcade, teoretic pentru a fi şi pe placul începătorilor şi al celor care nu sunt decât şoferi de duminică. Problema este că niciuna dintre cele două laturi nu a fost abordată până la capăt, rezultând un catâr arătos, dar cu două picioare în ghips în ceea ce priveşte controlul.

Career: 100% complete

Începuturile modului carieră sunt destul de modeste, cu câteva ture într-un Nissan pentru ca jocul să-ţi aprecieze abilităţile şi să decidă dacă eşti novice şi trebuie să fii ajutat cu schimbarea vitezelor, ambreiajul şi ABS-ul sau te descurci ca un veritabil Schumacher. Mare parte dintre aceste opţiuni pot fi oricum activate sau dezactivate în funcţie de dorinţă, chiar în timpul curselor, o alegere de apreciat dacă te simţi depăşit de AI-ul agresiv şi de comportamentul nehotărât al maşinii.

De fapt, chiar din primele minute e clar că Shift 2 nu e un simulator în adevăratul sens al cuvântului, fiindcă maşinile tind să subvireze în curbele rapide şi să supravireze în cele lente. Asta poate fi interesant pentru unii, dar foarte enervant pentru alţii, deoarece nu prea reuşeşti să fii sigur de comportamentul bolidului; sub sau supravirarea există şi în realitate, dar reacţia şi controlul sunt mult diferite. În GT5 de exemplu, asta nu se întâmpla decât dacă greşeai schimbarea vitezei sau intrai prea dur într-o curbă. Aici le ai mai mereu şi nici nu prea pot fi stăpânite cu adevărat din cauza lag-ului din sistemul de control. Nici timpii scoşi nu sunt foarte consistenţi, mai ales pentru maşinile foarte rapide, astfel că e nevoie de multe modificări nu doar în opţiunile in-game, ci şi în cele pentru volan sau controller pentru a obţine un timp de răspuns decent.

Cariera începe clasic, de la maşini mai vechi şi lente până la Bugatti-urile de ultimă generaţie, iar scopul este să câştigi cât mai mulţi bani şi experienţă ca să deblochezi accesul la campionatele FIA GT3 şi GT1. Câştigarea primului loc, mersul la aspiraţie, depăşirea adversarilor şi păstrarea poziţiei fruntaşe cât mai mult sunt tot atâtea moduri de a câştiga experienţă până la nivelul maxim 20. Din păcate, ajungi destul de rapid acolo, ceea ce înseamnă că din acest punct de vedere e pierdere de vreme să completezi cariera 100%.

Pe de altă parte, mai sunt şi alte lucruri de făcut, în principal să câştigi cât mai mulţi bani pentru a debloca maşini mai bune şi opţiuni de modificare (tuning). Totuşi, mi s-a părut puţin prea simplist faptul că poţi avea acces la orice maşină doar aruncând cu bani spre ea, fără alte condiţii speciale. Parcă lipseşte provocarea din alte titluri NFS, unde te mâncau degetele să mai câştigi o cursă ca să pui gheara pe încă un bolid.

Dacă ai răbdarea să ajungi până la campionatele reale, s-ar putea să fii puţin dezamăgit: nu sunt prezente toate circuitele, nici toate maşinile şi nici urmă de opriri la boxe. Totuşi, până acolo există destulă variaţie în tipurile de curse (întreceri normale, drift, cel mai bun timp per tură, câştigarea sub un anume timp prestabilit), cele abordate pentru prima dată fiind prezentate de campioni în diverse formule de curse, deci oameni care ştiu cu adevărat ce înseamnă un drift, cum să mergi eficient la aspiraţie sau să exploatezi traseul pentru a scoate cei mai buni timpi.

Deblocarea curselor noi se face prin câştigarea celor deja disponibile, dar şi dacă îmbunătăţeşti maşinile parcate în garajul tău. De exemplu, o maşină de clasa D cu o caroserie aerodinamică poate ajunge să concureze cu cele din clasa C. Destule părţi mecanice şi aerodinamice pot fi îmbunătăţite sau înlocuite complet pentru a uşura maşina, dar pentru începători s-ar putea să fie ceva mai dificil, pentru că informaţiile nu sunt foarte clare în ceea ce priveşte impactul schimbării asupra comportamentului vehiculului pe pistă. Iar de aici pot rezulta şi mai multe probleme care să pună capac controlului dificil.

Am maşinuţa mea, sunt pionier…

Şi poţi să fii sigur că n-ai doar maşinuţe… ai o gamă largă de opţiuni, de la modele care-şi făceau de cap pe şosele în anii ’80 până la bolizi din fibră de carbon pe care îi vezi doar pe la Top Gear. BMW, Volkswagen, Lamborghini, Audi, Shelby, Mercedes, Aston Martin sau Porsche stau alături de modele ceva mai rare sau puţin exploatate în jocuri -  de la Alpina B6 GT3 la Pagani Huayra, un model exclusiv pentru Shift 2. În mod surprinzător, avem şi o opţiune de “full damage”, ceea ce va transforma un Murcielago într-o grămadă de fiare contorsionate dacă şoferul n-a trecut pe la şcoală întâi. Iar în mod total nesurprinzător, nu avem niciun Ferrari, dar deja e ştiut că italienii nu ţin să-şi vadă “copiii” de sute de mii de euro făcuţi bucăţi, fie şi doar virtual. În total, avem peste 140 de bolizi licenţiaţi, cam puţin faţă de titluri precum Forza Motorsport 3 sau GT 5, dar îndeajuns ca producătorii să nu fi ratat vreun model popular de acum 20 de ani sau de acum 3 luni.

Lista de circuite va fi cunoscută celor care-şi petrec sfârşitul de săptămână urmărind cursele automobilistice: Suzuka, Brands-Hatch, Brno, Barcelona, Donington, Laguna Seca, Monza, Nürburgring sau Spa. Există însă şi nume ceva mai puţin cunoscute, ca Bathurst, Zolder sau Dijon-Prenois, trasee americane şi o serie de-a dreptul inventate, dar inspirate totuşi din zone reale (Riviera pentru Monaco, de exemplu). În total 41 de circuite, 5 dintre ele disponibile doar ca DLC în Legends Pack, versiuni clasice ale unor nume celebre precum Silverstone, Hockenheim sau Monza.

Modelarea traseelor este făcută impecabil, până la ultima denivelare, şi aici ajungi să apreciezi cel mai mult posibilitatea de activa/dezactiva tracţiunea, ABS-ul sau săgeţile verzi care îţi indică trasa ideală pe circuit. De fapt, poţi juca cu toate assist-urile activate sau oprite, ceea ce înseamnă că poţi renunţa şi la HUD şi la oglinzile retrovizoare pentru un ecran curat, dar şi o cursă mult mai dificilă.

Din păcate, în modul carieră dai peste AI. La fel de agresiv şi chiar bătut în cap ca în primul Shift, trece de la a te ignora complet până la a te lovi fără motiv doar pentru că nu-i place probabil culoarea Porsche-ului tău. Abordarea AI-ului cu o lovitură în spate pentru a te depăşi nu e tocmai cea mai inteligentă metodă de a realiza curse antrenante şi corecte, mai ales că şi o atingere uşoară poate “zbârli” personalitatea labilă a intelectului virtual. Din fericire, acest tip de comportament e valabil şi între adversari, nu doar împotriva ta; astfel ai şansa de a ajunge în faţă dacă reuşeşti să te strecori pe lângă un accident în masă, consecinţă a unei răzbunări între doi rivali virtuali.

 

Nici cu oamenii nu e mai uşor

Partea multiplayer în mod clar face cu ochiul multor jucători, mai ales după ce ai deblocat o serie de maşini mai de Doamne-ajută în cariera single-player. Modurile sunt similare celor din modul carieră, dar din păcate lipseşte drift-ul. Compensează însă nou-introdusul Catch-up: un jucător porneşte înainte într-o maşină mai lentă, în timp ce restul rivalilor încearcă să-l ajungă şi să-l depăşească. Dacă vreuna dintre maşinile mai rapide câştigă, şoferul ei va fi plasat în vehiculul lent la următoarea cursă. Şi dacă sună cunoscut, acest mod de joc a fost de fapt dezvoltat de comunitate pentru primul Shift, iar acum a fost adoptat de EA.

Evident, nu putea lipsi Autolog-ul, componenta unificatoare pentru cursele organizate, skirmish-urile rapide şi tot ceea ce înseamnă clasamente, cu statistici oficiale şi locul ocupat mondial, regional, cele mai bune rezultate personale etc. Poţi vedea oricând timpii mai buni decât ai tăi, ceea ce poate duce la curse încrâncenate şi la dorinţa de a depăşi recordurile prietenilor. Comparativ cu Hot Pursuit, Autolog-ul din Shift 2 funcţionează aşa cum ar trebui, dar în privinţa facilităţilor încă e "work in progress" (acum există funcţia de Replay, dar chat-ul lipseşte de la apel).

Aceleaşi probleme de control din single-player m-au însoţit şi în multiplayer, dar măcar fără agresivitatea gratuită a AI-ului. Nu spune nimeni că toţi jucătorii umani sunt perfecţi, dar măcar aici ai cu cine discuta. Acum există şi oglindă retrovizoare (până acum era dedicată doar părţii single-player), deşi s-ar putea să fie cvasi-inutilă, mai ales dacă eşti forţat să dai grafica pe cele mai slabe setări pentru a sări de 30 de frame-uri pe secundă. De fapt, o mare parte din problemele de control sunt cauzate, la setări grafice maxime şi chiar şi medii, de un lag destul de evident între input-ul comenzii pe controller/volan şi executarea ei efectivă.

Mai mult, Shift 2 este de nejucat pe tastatură (chiar şi cu recentul patch), o chestiune profund dezamăgitoare în condiţiile în care primul Shift şi multe alte titluri similare din trecut le-am jucat folosind perifericul clasic al PC-ului. Pe controller situaţia s-a mai îmbunătăţit un pic de când cu update-ul, însă lag-ul menţionat este în continuare prezent, chiar dacă se presupune că axele butoanelor pentru acceleraţie/ frână şi schimbarea vitezelor fac reacţia mult mai rapidă. Să zicem că dai stânga uşor de stick-ul gamepad-ului; rezultatul este fie zero răspuns, fie o mişcare exagerată a maşinii pe care, dacă nu apuci să o compensezi, o vei vedea cum te duce pe nisip, pe iarbă sau direct într-un zid protector de unde nu prea mai ai şanse să ieşi.

De asemenea, şi o lovire uşoară a maşinii poate cauza o reluare a cursei pentru că acelaşi control smucit te împiedică să reiei direcţia suficient de bine pentru a te redresa. Ce-i drept, cu distrugerea totală activată, ecranul devine alb-negru şi înceţoşat, bucăţi de aripi, spoilere şi oglinzi zboară în toate direcţiile, te dai peste cap şi maşina se opreşte în zidul protector într-un nor imens de praf; aşa am reuşit să distrug complet direcţia unui Audi, m-am dat peste cap de vreo 3 ori cu un Lamborghini şi am făcut acordeon un biet Porsche.

Coliziunile sunt cu atât mai spectaculoase dacă activezi camera de pe cască, însă acest mod de vizualizare nu tocmai cel mai indicat pentru a şi câştiga o cursă. Totuşi, prin intermediul acestei camere, mărginită de ideea căştii de pe capul pilotului, creşte foarte mult imersiunea: chiar ţi se pare că dai cu capul de bord dacă acroşezi ceva şi chiar se întoarce la curbe, nefiind unidirecţională. Însă are un câmp de vizibilitate mai îngust (lucru de înţeles), astfel că de cele mai multe ori e de preferat camera clasică din cockpit sau, pentru mai multă exactitate la turele de viteză, cea de pe capota maşinii.

Din punct de vedere vizual bolizii sunt foarte detaliaţi, la fel şi circuitele care respectă realitatea din teren (acolo unde este cazul). Uneori însă pancartele cu reclame riscă să te distragă de la condus, de parcă ar fi puse special să le vezi tu, jucătorul, nu pentru că aşa ar fi amplasate în realitate. Iar în cazul accidentelor descrise mai sus, avem PhysX să ne ajute cu efectele fizice, bucăţi de maşină împrăştiate peste tot, cauciuri rostogolite, un nor de praf şi urme negre pe asfalt. Lipseşte doar mirosul de ulei ars şi de cauciuc….

Pe partea sonoră, motoarele sună destul de realist; personal, doar partea de accelerare mi s-a părut exagerată, dar în rest maşinile sună diferit şi se comportă diferit. Din păcate, coloana sonoră nu prea se remarcă, iar prezentările piloţilor reali sunt prea forţate (e clar că oamenii ăia nu au de-a face prea des cu o cameră video şi un microfon în care să rostească mai mult de două fraze coerente) şi devin chiar enervante.

Chiar dacă nu împinge seria NFS revoluţionar de mult spre simulare, Shift 2 aduce destul conţinut, dar nu şi noutăţi remarcabile. Are curse noaptea, dar n-a auzit de ploaie. Are grafică frumoasă şi maşini de renume, dar controlul este execrabil pe alocuri şi necesită jumătate de joc ca să te obişnuieşti cât de cât cu labilitatea comportamentală a vehiculelor. Are tipuri variate de întreceri, dar în modul carieră AI-ul este pus pe buşeli şi agresivitate. Are Autolog în multiplayer şi avansare în stil RPG ca şi predecesorul, dar poţi să-l uiţi dacă n-ai măcar un controller; personal, recomand volanul. Până la urmă a ieşit un joc decent, dar cu o curbă de adaptare uriaşă, pe care doar fanii înrăiţi şi yoghinii îl vor putea suporta pe termen lung.