Simon the Sorcerer 4: Chaos Happens – RePlay Review

Simon the Sorcerer 4: Chaos Happens – RePlay Review

Lansate de Adventure Soft în 1993, respectiv 1995, primele două jocuri din seria Simon the Sorcerer au fost foarte apreciate de fanii genului adventure; umorul lor a fost comparat cu cel din seria Monkey Island, lucru remarcabil având în vedere că atunci a fost perioada de maximă înflorire a jocurilor adventure.

Însă nici acest gen nu a scăpat de o dureroasă tranziţie către epoca 3D, una din victimele de răsunet fiind Simon the Sorcerer 3D, apărut în 2002. Deşi povestea, gameplay-ul şi umorul s-au ridicat uneori la înălţimea primelor două titluri, Simon The Sorcerer 3D a avut de suferit din cauza interfeţei, dar mai ales din cauza graficii absolut hidoase care a făcut că personajele să fie doar o îngrămădeală de poligoane colorate. De aceea, fanii genului adventure au aşteptat cu neîncredere apariţia celui de-al patrulea joc al seriei, de această dată dezvoltat de cei de la Silver Style Entertainment.

Povestea din Simon the Sorcerer 4: Chaos Happens are loc după câţiva ani de la evenimentele din Simon the Sorcerer 3D. După o ceartă cu fratele său mai mic, Simon este lovit de o telecomandă şi, în timp ce este inconştient, află că Regatul Magic este din nou în primejdie şi e pe cale să piardă afecţiunea lui Alix, fiica lui Calypso, personaje binecunoscute de fanii seriei.

Ca şi în celalalte trei părţi, umorul este atât unul de situaţie, cât mai ales de limbaj. Pentru primul caz, exemplul cel mai concludent este o versiune modificată a basmului cu Scufiţa Roşie: o fată extrem de răsfăţată care nu are ezitări în a îşi apără convingerile feministe folosind chiar şi un spray cu piper, un tată complet sub papucul mamei, o bunică de-a dreptul enervantă, un lup alcoolic, dar şi o găină… deprimată.

Comicul de limbaj aparţine aproape în totalitate lui Simon care şi aici dă dovadă de mult sarcasm, (auto) ironie şi cinism. Plus diverse aluzii, mai mult sau mai puţin răutăcioase, la adresa altor jocuri (Diablo, Harry Potter), a genului adventure, ba chiar legate şi de a treia parte a seriei ("I have good reasons not to remember my adventures in Simon the Sorcerer 3D").

Din nefericire, umorul este destul de subţire. Are câteva faze memorabile care pot smulge mai mult decât zâmbete largi, dar pe ansamblu are poante şi replici copilăreşti, fiind o adevărată insultă la adresa inteligenţei jucătorului.

Pe de altă parte, replicile lui Simon conţin uneori indicii privind rezolvarea unor quest-uri. Ca în orice joc adventure, puzzle-urile sunt de trei feluri: unele care se bazează pe bunul simţ al jucătorului, acestea fiind cele mai uşoare. În cea de-a doua categorie intră cele ale căror soluţii au strânsă legătură cu modul în care se desfăşoară povestea. Astfel că dificultatea lor este variabilă, depinzând de cât de mult sunteţi familiarizaţi cu universul Simon the Sorcerer. Iar în cea de-a treia categorie avem puzzle-urile care cer fie o foarte mare experienţă cu jocurile adventure, fie o combinare la întâmplare a obiectelor din inventar.

Partea bună este că unele puzzle-uri sunt "locale", adică necesită doar folosirea obiectelor din scenele adiacente locului din care ia naştere puzzle-ul respectiv. Mai mult, povestea este lineară, astfel că niciodată nu veţi avea de rezolvat mai mult de trei-patru quest-uri în acelaşi timp. În al doilea rând, Simon the Sorcerer 4 este un joc ce foloseşte exclusiv mouse-ul, ale cărui acţiuni sunt complet interactive, în funcţie de elementul cu care intraţi în contact.

Drept urmare, nu va trebui să scanaţi milimetric fiecare scenă pentru a fi siguri că nu aţi pierdut din vedere obiecte sau aţi sărit peste descrierea lor ce vă poate furniza informaţii despre puzzle-uri. Tot cu ajutorul mouse-ului, în momentul în care faceţi rost de harta jocului, deplasarea între diverse locaţii se va face instant, salvând timp preţios.

În al treilea rând, există un jurnal care ţine evidenţa tuturor quest-urilor, complete şi incomplete. În momentul în care nu ştiţi cum să rezolvaţi un puzzle, puteţi cu ajutorul jurnalului să primiţi maxim trei indicii, unele mai clare, altele mai puţin evidente, însă în general folositoare. Trei menţiuni trebuie făcute. Unu, niciodată nu puteţi "greşi" un quest, aşa că nu trebuie să vă îngrijoraţi dacă un puzzle rămâne ceva mai mult timp în stadiul de incomplet: nu înseamnă că aţi greşit ceva, ci că este un puzzle a cărui rezolvare stă în soluţionarea celor secundare care îl alcătuiesc.

Doi, indiferent de cât de des apelaţi la acele indicii, finalul jocului este acelaşi şi nu veţi fi recompensat în niciun fel dacă aţi reuşit să îl terminaţi fără ajutorul acestor indicii. Un lucru de notat este că în Simon the Sorcerer 4 nu există shortcut-uri pe tastatură, astfel că pentru a accesa jurnalul trebuie apăsat de fiecare dată ESC.

Şi trei, pentru a vedea ce este în inventar (adică pălăria lui Simon), este suficient să mutaţi cursorul în partea de jos a ecranului, ceea ce, pe de altă parte, incomodează deplasarea lui Simon atunci când acesta trebuie să traverseze o scenă de sus în jos.

Dacă ne referim la partea tehnică, grafica este deseori mai mult decât decentă: animaţii fluide, fundaluri frumos desenate, paletă de culori de bun gust şi, în buna tradiţie a seriei, cu linii uşor curbe acolo unde ar trebui să fie linii drepte (gen World of Warcraft). Nici muzica nu deranjează – chiar dacă e repetitivă, ea este intercalată cu dese perioade de linişte, astfel că nu devine agasantă (deşi poate plictisi la un moment dat).

Vocile însă vă vor testa serios răbdarea. Nu m-a enervat faptul că lipsync-ul este absent, ci că replicile personajelor sunt spuse fie într-o manieră în care cea mai mică tonalitate lipseşte, fie cu o emfază exagerată. Totodată, ca şi în cazul altor jocuri a căror poveste este scrisă în altă limbă decât cea engleză, uneori vocile nu se potrivesc cu textele de pe ecran, care mai conţin şi mici greşeli gramaticale.

Cel mai deranjant lucru la acest capitol este vocea lui Simon. Încă de la introducerea penibilă, ca prezentare şi dialoguri, realizezi că s-a întâmplat ceva groaznic cu vocea protagonistului, care era una din caracteristicile definitorii ale seriei. În primul rând, este una de provenienţă americană şi fiecare fan al seriei ştie că Simon este britanic. În al doilea rând, Simon vorbeşte de parcă ar avea 10 ani. De aceea, nici nu-i de mirare că multe din replici îşi pierd savoarea – este tulburător să auzi o voce de copil care încearcă să spună o glumă al cărei conţinut este adresat adulţilor.

Trăgând linie, Simon the Sorcerer 4: Chaos Happens este un joc care se adresează în special fanilor seriei traumatizaţi de eşecul numit Simon the Sorcerer 3D. Cei cărora le place genul adventure vor avea parte de prea puţin umor de calitate, aspect în care alte titluri asemănătoare apărute recent excelează.

Nu putem decât să sperăm că Mike şi Simon Woodroffe, cei care au înfiinţat Adventure Soft şi au contribuit la realizarea acestui titlu, se vor implica şi mai mult în dezvoltarea părţii a cincea.