Simon the Sorcerer: Who’d Even Want Contact?! – RePlay Review

Simon the Sorcerer: Who’d Even Want Contact?! – RePlay Review

După semieşecul cu Simon the Sorcerer 4: Chaos Happens, Silver Style Entertainment revine cu Simon the Sorcerer: Who'd Even Want Contact?!, joc care încearcă să arate că producătorii au învăţat din greşeli. Într-adevăr, deşi am o bănuială că vocea lui Simon e aceeaşi, ea este mai „lucrată”, fiindcă a dispărut subţirimea vocii de copil de 10 ani, atât de nepotrivită când însoţeşte replici ce se adresează persoanelor aflate cel puţin la vârsta majoratului.  În al doilea rând, ea prezintă acum tonalităţi care se potrivesc mai bine cu ceea ce se întâmplă pe ecran, iar rezultatul final întregeşte tabloul unui Simon mai matur, mai responsabil faţă de personajele cu care interacţionează şi situaţiile neobişnuite în care se află.

Asta nu înseamnă că sarcasmul, (auto) ironia şi cinismul au dispărut. Ele sunt doar mai bine dozate, dar şi mai profunde în acelaşi timp. Mai profunde în sensul că s-a abuzat de glumele cu tentă sexuală, un exces cantitativ care a dus la o subţiere a calităţii lor. Unele referinţe culturale sunt destul de ilare, aici amintindu-le pe cele referitoare la Arnold Schwarzenegger, Yoda în Star Wars, Men în Black, X-Files, Star Trek şi Harry Potter.

Altele sunt însă vulgare, cu un umor îndoielnic. Captain Narrow, stăpânul corabiei Black Pear (aluzie la Jack Sparrow şi Piraţii din Caraibe), este un efeminat care nu se sfieşte să lanseze invitaţii ce-i trădează înclinarea (!) spre homosexualitate. De asemenea, Goldilocks, vechea prietenă hoaţă a lui Simon, refuză să se suie cu picioarele pe umerii acestuia, argumentând că Simon ar beneficia de o privire cel puţin indecentă asupra corpului său. Şi asta deşi Goldilocks nu poartă vreo fustă, nici măcar una lungă, ci pantaloni.

În această categorie mai intră şi disputele verbale dintre Alix şi Simon sau Scufiţa Roşie şi Simon, dispute ce ating limitele penibilităţii prin încărcătura lor sexuală raportată la înfăţişarea adolescentină a lui Simon şi fetiţa care este Scufiţa Roşie. Pe de altă parte, aproape toate înjurăturile sunt cenzurate, indiferent că sunt scrise sau vorbite, cu o singură excepţie în care o înjurătură verbală se aude foarte distinct. O fi fost dinadins? E dificil de spus dacă intenţionat s-a vrut ca Who'd Even Want Contact?! să se adreseze (şi) adulţilor.

Această confuzie e sporită şi de grafica cartoonish a cărei trăsătură definitorie este absenţa oricărei linii drepte (gen World of Warcraft). Liniile uşor curbe, animaţiile fluide, fundalurile frumos desenate şi paleta de culori de bun gust sugerează că Who'd Even Want Contact?! este totuşi un basm care se încadrează în tiparele vizuale clasice ale genului adventure. Implementarea tehnologiei Cel-Shading nu deranjează decât în cazurile în care unele personaje au chipuri neconvingătoare, chiar urâte. Nu acelaşi lucru se poate spune despre muzică – chiar dacă poate deveni repetitivă, ea este intercalată cu dese perioade de linişte, astfel că nu devine agasantă (unul din aspectele bune păstrate din Chaos Happens).

Tot din Chaos Happens s-a păstrat şi jurnalul care ţine evidenţa tuturor questurilor, terminate şi în curs de completare. Dacă nu descoperiţi cum să rezolvaţi un puzzle, cu ajutorul jurnalului puteţi primi maxim trei indicii, unele mai clare, altele mai puţin evidente. De menţionat că niciodată nu puteţi greşi un quest. Dacă nu-l puteţi rezolva la un moment dat, este din cauză că necesită completarea unuia sau mai multor sub-questuri. Mai mult, vreo două puzzle-uri au mai multe modalităţi de rezolvare. Totodată, indiferent cât de des apelaţi la indiciile respective, finalul jocului va fi acelaşi – nu există vreo recompensă dacă terminaţi povestea fără niciun fel de ajutor.

E posibil ca de vreo două-trei ori să simţiţi nevoia de a căuta un walkthrough sau să combinaţi la întâmplare obiectele din inventar, însă această nevoie poate fi învinsă dacă aveţi puţină răbdare şi plimbaţi mouse-ul pe ecran cu destulă atenţie. Cum acţiunile mouse-ului sunt interactive, nu trebuie să scanaţi milimetric fiecare scenă pentru a fi siguri că nu aţi pierdut din vedere obiecte sau aţi sărit peste descrierea lor ce vă poate furniza informaţii despre puzzle-uri.

La fel ca predecesorul, Who'd Even Want Contact?! se adresează începătorilor în genul adventure, datorită interfeţei intuitive şi a sistemului de indicii din jurnal. Iar cei experimentaţi n-ar trebuie să întâmpine dificultăţi în ajunge la sfârşitul jocului fără a folosi respectivele indicii. Ambele categorii vor remarca însă atât povestea subţire cu o întorsătură de situaţie banală, dar şi calitatea îndoielnică a comicului, fie el de situaţie sau limbaj. Dacă doriţi o alternativă mai bună, jucaţi Ceville.