SiN Episodes: Emergence Review

SiN Episodes: Emergence Review

  În ultimele zile am tot auzit diverşi spunând “SiN! Ce joc mişto!” Sigur, şi acum îmi amintesc, la vremea când a apărut… chiar nu m-a interesat deloc. Corect! Nu l-am jucat niciodată. Eram probabil ocupat cu altceva. Acum, sunt un adult foarte ocupat cu jocurile. Hmm, greşit, dar adevărat. Revenind la SâN. Pentru producători, a fost o experienţă destul de tristă. Când a fost lansat, a avut o mulţime de bug-uri şi Half-Life făcea deja furori. Aşadar, acum avem de a face cu sequel-ul, care este de fapt primul episod dintr-un total de nouă şi are doar singleplayer. Ce-i drept, am înţeles că producătorii vor introduce şi un mod multiplayer în curând.

     Veţi intra în rolul colonelului John Blade, aka şeful lui JC şi Jessica, partenerii voştrii în această operaţiune. Acţiunea are loc în Freeport City, o metropolă controlată parţial de mega-corporaţia SinTEK, condusă de Elexis Sinclair, un biochimist nebun dar în acelaşi timp şi o fată “obraznică” cu multe daruri de la natură. Uneori, chiar îmi doream să fie reali. Jocul începe cu Blade pe o masă de operaţie într-un laborator ce aparţine lui Elexis, aceasta injectându-l cu o substanţă misterioasă. Tot acum veţi vedea şi “tunurile” ei, şi pe cuvânt că sunt mari. Nu veţi apuca să savuraţi însă prea mult priveliştea, deoarece Jessica vine să vă salveze distrugând tot laboratorul. Cam atât cu experienţa voastră de şoarece de laborator.

     După aceasta, în timp ce vă aflaţi în maşină cu Jessica, care din păcate nu prea ştie să conducă dacă e să fim sinceri, vă veţi pierde cunoştinţa, moment în care o veţi vedea pe Elexis în toată splendoarea ei. Trebuie să mărturisesc că Elexis, sub forma în care ne este prezentată acum, este una dintre cele mai frumoase personaje negative feminine întâlnite vreodată într-un joc. Din păcate, acesta este un moment unicat în Episode 1, aşa că va trebui să sperăm că vom petrece mai mult timp “de calitate” în compania lui Elexis în episoadele următoare.

   Restul jocului constă doar în împuşcături. Practic, îl veţi urmări pe Radek, mâna dreaptă a lui Elexis, pentru a le descoperi planurile diabolice. Nu veţi afla de fapt ce au de gând, însă vă veţi lupta cu nişte monştri destul de duri. Da, avem şi aici stereotipul “omoară monstrul de pe acoperiş când ajungi la sfârşitul nivelului”. Visul lui Elexis este să reconstruiască societatea umană după viziunea ei nebună, aşa că în următoarele episoade veţi întâlni aceşti monştri în tot oraşul. Sper că totuşi să avem acces la mai multe arme, ca să putem trimite respectivii monştrii pe alte lumi mult mai uşor.

     Este adevărat că acum nu veţi avea decât un pistol Magnum, un shotgun – denumit scattergun – şi o puşcă de asalt. Da, au şi moduri secundare de folosire, dar sunt totuşi doar trei. Prima dată mi-am zis că acest lucru nu este ok, dar apoi am realizat că Emergence este totuşi de abia primul episod, nu un joc complet. ªi pe deasupra, nici nu veţi avea nevoie de mai multe arme, vă veţi descurca foarte bine cu ce aveţi. De asemenea, veţi avea la dispoziţie şi grenade incendiare şi butoaie explozibile, care pot produce nişte “focuri de artificii” impresionante, mai ales în combinaţie cu sistemul fizic.

     Vorbind de fizică, un moment hilar din joc îl reprezintă doborârea unui soldat care zboară folosind un jet-pack. Dacă sunt doi, factorul fun creşte exponenţial. Sistemul de damage localizat îşi face bine treaba, ceea ce înseamnă că puteţi elimina un inamic cu un singur head-shot sau îl puteţi împuşca în picior pentru a-l imobiliza. Există însă şi inamici mult mai duri în joc. Aceştia sunt Chaingunnerii de elite SinTEK şi sunt echipaţi cu o armură foarte rezistentă, motiv pentru care sunt foarte greu de ucis. Recomandare: nu consumaţi muniţia Magnum-ului, folosiţi shotgun-ul sau grenadele, mişcându-vă în acelaşi timp pe cât posibil.

     Ajuns în acest punct, trebuie să discut un pic şi despre sistemul de dificultate. Practic, nu există moduri easy, medium sau hard. Jocul va determina automat cât de buni sunteţi şi va ajusta automat nivelul de dificultate, pentru a vă oferi o provocare constantă. Astfel, indiferent cât de buni sunteţi în ceea ce priveşte 3d shooter-le, nu veţi simţi niciodată că Emergence este prea uşor. Uneori, jocul va plasa 3 sau 4 soldaţi în aceeaşi locaţie, însoţiţi de un chaingunner, ceea ce s-ar putea să fie o problemă la prima vedere, însă o grenadă şi câteva head-shot-uri vor rezolvă imediat situaţia. Mai târziu în joc veţi găsi câţiva inamici mult mai puternici. Shotgun-ul va fi arma voastră preferată dacă vreţi să supravieţuiţi. De asemenea, este recomandat să fiţi atenţi şi să vânaţi triggerele – jocul este foarte scriptat, iar comportamentul inamicilor se modifică dacă treceţi de anumite puncte cheie dintr-un nivel.

   AI-ul este un amalgam de bine şi rău. Uneori, inamicii sunt destul de deştepţi. Dacă vă aud, însă au impresia că îi campaţi de la distanţă, vor folosi grenade pentru a vă forţa să abandonaţi locul în care vă aflaţi. Ei încearcă să folosească elementele de decor pentru a se feri de gloanţele voastre, însă nu i-am văzut să încerce să împuşte butoaiele de explozibil, să mă flancheze sau să folosească rute alternative. Probabil că AI-ul nu este atât de avansat, însă nici bătut în cap nu e. După ce curăţaţi o cameră de inamici, nu vă grăbiţi să folosiţi health-device-ul din apropiere, deoarece e posibil să mai fie câţiva monştri prin zonă. Nu veţi întâlni puzzle-uri, însă va trebui să găsiţi “baterii” pentru health-device. Rugaţi-vă doar să nu le găsiţi într-un sertar. Eu nu am reuşit să scot o baterie din sertar. Trebuie să folosiţi tasta E şi să manevraţi obiectul aşa cum o făceaţi în Half-Life 2, însă ceva nu merge cum trebuie. În acest caz, va trebui să distrugeţi “bateria” şi să staţi în norul albastru ce se formează pentru a vă reface viaţa.

     Emergence foloseşte engine-ul Source, însă performanţa este mult mai bună decât cea din Half-Life 2. Nu ştiu dacă e din cauza driverilor mai noi sau a optimizărilor ulterioare a engineului. L-am rulat în rezoluţia standard widescreen de 1440×900 şi a mers excelent cu toate detaliile la maxim, fără AA şi AF, pe un deja învechit 6800GT. Am ales să-l rulez cu V-Sync on iar framerate-ul a fost maxim aproape tot timpul. Nu există HDR rendering în joc, însă nu aveţi nevoie de el ca să vă placă cum arată Emergence. Există o mulţime de locaţii exterioare foarte detaliate, şi de fiecare dată când parcurgeţi una dintre ele veţi avea impresia că aţi ieşit la o plimbare lejeră, de vară. Atmosfera este foarte relaxantă şi paşnică, cu toate că voi împuşcaţi practic tot ce mişcă în jurul vostru.

     Poziţionarea spaţială a sunetului este şi ea foarte bună şi dacă aveţi un sistem audio bun veţi “simţi” fiecare glonţ şi grenadă aruncată în direcţia voastră. Voice acting-ul însă este excelent, potrivindu-se perfect cu fiecare personaj în parte. Vocea lui Radek are acel accent specific personajelor negative, iar Elexis are un mod atât de plăcut de a vorbi, cu toate că este nebună de legat. Jessica în schimb vorbeşte ca un căţeluş speriat în timp ce JC mai are de lucru la accentul său de “I’m so fucking cool”. Blade în schimb nu vorbeşte deloc, şi probabil că în ultimul episod vom afla că este de fapt fratele lui Gordon Freeman.