Spec Ops: The Line Review: un joc de poveste...

Spec Ops: The Line Review: un joc de poveste...

In lumea noastra toate lucrurile pot fi catalogate drept bune sau rele, insa cum si cine defineste binele? Dar raul? Spec Ops: The Line, jocul despre care vorbim astazi, ne invata o lectie pretioasa despre cat de flexibile sunt aceste concepte in functie de unghiul din care privim o anumita situatie. Da, vorbim despre un joc video, insa unul care este literalmente condus de o poveste fascinanta, de la inceput si pana la final.

Spec Ops: The Line este un third person shooter de la care nimeni nu a avut mari asteptari. El este al doilea joc produs vreodata de compania germana Yager Development - primul joc se numeste Yager si este un joc cu lupte aeriene, prea putin cunoscut, jucabil pe Xbox. Primul Xbox.

 

 

Noul Spec Ops vine in fata noastra cu un concept care zdruncina din temelii imaginea eroului de shooter militar asa cum il cunoastem. Ati facut cunostinta vreodata cu personajul care ucide tot ce ii sta in cale, isi termina misiunea si pleaca acasa cu aceeasi duritate si stima de sine cu care a venit in zona de conflict? Probabil ca da, insa nu il veti vedea in Spec Ops.

 

Actiunea jocului se petrece in Dubai. Cele mai puternice furtuni de nisip inregistrate vreodata pe Pamant au devastat intregul emirat. In timp ce persoanele instarite din Dubai au fost evacuate din timp, marea masa a populatiei a ramas in interiorul zonei calamitate. Batalionului 33 al armatei SUA a patruns in Dubai si, sub comanda Capitanului John Konrad a decis sa ramana acolo pentru a face ordine si a incerca evacuarea populatiei, situatie impotriva ordinelor primite din SUA, care cereau intoarcerea soldatilor acasa.

 

 

Dupa sase luni de zile in care comunicatiile si transportul spre Dubai au fost imposibile, armata SUA a receptionat un mesaj radio in care Konrad anunta esecul eforturilor de evacuare. Acesta este puncul in care incepe, practic, jocul. In secret , o echipa Delta Force formata din trei soldati este trimisa intr-o misiune de recunoastere pentru a cauta supravietuitori si a afla ce s-a intamplat cu Batalionul 33 si comandantul sau. Liderul acestei echipe este Capitanul Walker, personaj cu experienta de lupta si cu o buna cunoastere a Batalionului 33.

 

Daca intrarea in Dubai este una relaxata pentru membrii echipei Delta Force, situatia devine tot mai tensionata atunci cand Walker refuza sa asculte parerile subordonatilor si ii obliga sa mearga mai departe pentru a incerca sa salveze populatia de Batalionul 33, care prin tehnicile sale de mentinere a ordinii a devenit, cel putin aparent, o forta malefica.

 

 

Pe parcursul jocului, Walker (ale carui replici sunt interpretate de actorul Nolan North) devine tot mai afectat de ororile din jur. Protagonistul sufera conflicte interioare pe tot parcursul povestii. Nevoia de a ucide soldati americani pentru a face "ceea ce este bine" ii degradeaza vizibil starea psihica, luciditatea si limbajul lui Walker, iar momentele in care deciziile sale afecteaza populatia pe care incearca sa o salveze il transforma intr-un om ruinat, cu o minte incapabila de a mai intelege termeni precum bine, rau, moralitate, vina, realitate sau halucinatie.

 

Am simtit nevoia de a va introduce in poveste din simplul motiv ca Spec Ops: The Line este unul dintre putinele jocuri pentru care povestea nu este o scuza pentru a pune mana pe tragaci, ci chiar baza reala jocului. Personajele, in frunte cu Walker, se comporta uman si arata ca, oricat de puternice ar parea, sunt afectate de situatiile prin care trec. Nu pot sa imi exprim destul aprecierea pentru acest tip de realizare a personajelor si sper din suflet sa vedem mai multejocuri cu implicatii morale adanci, care sa ofere mai multa maturitate morala segmentului de jocuri shooter. Glorificarea actelor de razboi in jocuri este momentan normalitatea - fiecare mare blockbuster din gaming prezinta personaje al caror unic regret este ca au ramas fara gloante in arma preferata.

 

 

Oricat de fascinat as fi de poveste si personaje, trebuie sa vorbim si despre celelalte componente ale jocului. Pe partea grafica, jocul sta destul de bine - ruleaza pe respectabilul motor grafic Unreal Engine 3 si reuseste sa ofere o experienta vizuala satisfacatoare. Tonalitatile de culoare se schimba gradual, aproape fara sa iti dai seama in functie de atmosfera dorita de producatori in diferitele parti ale nivelurilor.

 

Orasul Dubai este bazat pe corespondentul sau din realitate si pastreaza o nota luxurianta chiar daca vorbim despre o varianta degradata, cu zgarie-nori inclinati, cladiri ingropate in nisip si chiar ambarcatiuni sau avioane in mijlocul orasului. Diverse siretlicuri vizuale sunt utilizate cu succes pentru a pastra un framerate bun chiar si atunci cand de exemplu, trebuie sa strabati o distanta mare deasupra orasului, pe o tiroliana care trece si prin interiorul unor cladiri. Din punct de vedere artistic pe peretii din joc gasim foarte multe picturi sau graffiti-uri cu mesaj mai mult sau mai putin subliminal, iar atentia la detalii in construirea unor nivele plauzibile, credibile este de apreciat.

 

 

Tehnic vorbind, am jucat Spec Ops:The Line pe nivelul grafic Very High (fara antialiasing) la o rezolutie de 1440x900. Cu aceste setari am inregistrat o medie de aproximativ 40 de cadre pe secunda pe un sistem low-end cu placa grafica NVIDIA GeForce GT240. Jocul este foarte bine optimizat.

 

Mecanismul de salvare a jocului este bazat pe checkpoint-uri. Reincarcarea nivelului de la cel mai recent checkpoint dureaza in jur de 5-10 secunde, insa pe masura ce avansam in joc, artwork-ul dinecranul de incarcare se schimba, iar in partea de jos a ecranului apar mesaje ce fac apel la problemele morale prin care trecem impreuna cu personajul. Texte precum "Tu esti vinovat pentru tot", "Inca esti un om bun", "Ia zi, te simti ca un erou?" sau "Cati americani ai ucis astazi?" iti dau fiori de fiecare data.

 

 

Sunetul beneficiaza de asemenea de niste alegeri inspirate. Soundtrack-ul jocului este variat si este integrat in povestea jocului, caci nu se aude din neant, ci chiar din difuzoare improvizate pe care DJ-ul Batalionului 33 le-a amplasat cu migala prin tot orasul si le foloseste pentru a transmite stiri, mesaje si muzica. Despre vocile personajelor pot spune doar ca sunt realizate cu mare maiestrie, cele mai memorabile fiind evident vocea protagonistului Walker (Nolan North) si cea a capitanului Konrad (Bruce Boxleitner). Dialogurile sunt de asemenea inspirate si credibile, iar umorul devine tot mai sumbru odata cu progresia povestii. Cat despre limbajul lui Walker si al colegilor sai, daca la inceput discutiile se poarta in termeni militari care dau bine, spre finalul povestii ele devin cu totul altfel, adica pline de injuraturi si strigate de furie.

 

Gameplay-ul, din pacate, nu este un punct foarte solid al jocului. Jocul este un cover-based third-person shooter care nu doar ca nu aduce nimic nou pe partea de gameplay, dar nici nu se straduieste sa isi faca treaba cum trebuie. In primul rand sistemul de cover nu functioneaza mereu asa cum trebuie, sunt destule obiecte la care te-ai astepta sa iti ofere protectie si totusi nu poti activa sistemul de cover acolo. Acest lucru nu ar fi frustrant daca, pe nivel de dificultate mediu, ar fi posibil sa stai mai mult de 5 secunde in viata fara sa iti tii "capul la cutie". Aproape tot jocul te vei trezi stand dupa cine stie ce perete sa-ti regenerezi viata si iesind cate un pic sa mai faci vreo doua-trei headshot-uri pentru a mai scapa de un val de inamici. Apropo, fiecare headshot este celebrat printr-un scurt moment de slow-motion care te face sa le vanezi cu truda si sa le iubesti... asta apropo de dileme morale.

 

 

Din fericire, nivelele variate dar si elementele de poveste care se intrepatrund cu momentele de tras cu arma fac ca shooting-ul sa nu fie atat de plictisitor, ducandu-l undeva in zona "satisfacator". Exista o varietate suficienta de arme, de la pistolul Desert Eagle (care trage ca un shotgun, putand chiar sa decapiteze inamicii de aproape) la mitraliere "simple" si pana la raritati precum shotgun-uri cu munitie exploziva, machine gun-uri sau RPG-uri. De obicei armele pe care le luam de la inamici au un numar destul de mic de gloante in ele, lucru care mai adauga un grad binevenit de dificultate si diversitate. In lipsa de munitie, avem la dispozitie atacul melee care il pune la podea pe inamic, dupa care putem activa o miscare de executie brutala. Inamicii sunt si ei de mai multe feluri, regula principala fiind ca spre finalul jocului sunt mult mai puternici si dificil de ucis.

 

Dar Walker nu e singur in misiunea sa, el are si doi subordonati carora le poate da comenzi. In fapt le poate da doar doua comenzi, dintre care doar una poate fi folosita mereu: "ataca inamicul pe care am pus tinta". Cealalta comanda este "arunca flashbang" si poate fi activata doar atunci cand pana si jocul s-a plictisit de faptul ca stai prea mult sub acelasi cover. Serios! Oficial descrierea este "cand te afli intr-o situatie dificila din care poti iesi cu greu, poti apasa Mouse3 pentru comanda de flashbang."

 

 

Sunt si cazuri in care ne putem folosi de mediu pentru a scapa de anumiti inamici, dar sunt destul de rare si par mai degraba niste solutii pe care producatorii ni le-au "bagat pe gat" - uneori suntem chiar indrumati cu un icon rosu pe locul in care trebuie sa tragem pentru a sparge un geam si a lasa nisipul de afara sa cada peste inamicul nostru. Exista si elemente de cover distructibile, ceea ce ne poate duce la disperare daca avem in fata inamici multi si puternici, si chiar la moarte daca sistemul de cover da un rateu atunci cand vrem sa ne mutam in spatele altei posibile protectii.

 

Exista si niste momente cu gameplay putin diferit: uneori trebuie sa tragi cu machine-gun-ul unui elicopter in cateva zeci de elicoptere inamice sau sa directionezi dintr-un fel de drona un atac de proiectile cu fosfor alb. In alte momente poti lua decizii, spre exemplu poti salva un agent CIA sau un cuplu de civili care sunt dusi spre executie... dar vorbim despre un joc cu mari implicatii morale, iar orice decizie ai lua tot prost te vei simti.

 

 

Campania single-player are cinci finaluri diferite in functie de actiunile pe care le realizezi in momentele finale ale jocului. Se poate trece prin toate cele cinci dand reload de la ultima misiune si schimband ceva. Veti sti voi ce. Fiecare final are propriul cut-scene ce prezinta in modul sau durerea prin care a trecut protagonistul.

 

Partea de multiplayer a jocului a fost dezvoltata de Darkside Game Studios si este, sa spunem, jucabila dar nu foarte satisfacatoare. Daca va asteptati la un joc cu care sa va ocupati noptile in modul multiplayer, acesta nu este o alegere inspirata. Totusi, cu sase moduri de joc in multiplayer veti reusi sa va distrati pentru cateva ore... inainte sa va intoarceti la Battlefield/Call of Duty.

 

 

In concluzie, Spec Ops: The Line este un joc in care se observa o dorinta foarte mare de reusita din partea producatorilor. Problemele de gameplay si sistemul de multiplayer lipsit de sclipire sunt partile care coboara nota jocului, dar felul in care sunt construite cele 6-7 ore de campanie single-player ma face sa fiu atent la proiectele urmatoare ce vor veni din partea echipei de la Yager Development.

Apropo, Nolan North este si vocea personajului Nathan Drake din seria Uncharted. Daca vreti sa auziti cum ar suna Nathan Drake injurand, jucati Spec Ops: The Line!