Splinter Cell Chaos Theory Review

Splinter Cell Chaos Theory Review

  Seria Splinter Cell a debutat cu dreptul. Primul titlu a fost unul de exceptie pentru acea perioada, asa ca s-a bucurat de foarte mult succes. Timpul a trecut si cel de-al doilea titlu si-a facut aparitia. Personal, am avut cateva critici negative la adresa lui, critici care probabil au deranjat pe multi. Nu mai conteaza in momentul de fata ce si cum. E cazul sa vorbim despre prezent, si nu despre trecut. Eram destul de sceptic in ceea ce priveste partea a treia, asta pentru ca sequel-urile nu prea sunt pe gustul meu, insa nu mica mi-a fost mirarea sa descopar un nou joc, un joc ce intamplator seamana cu primele doua. Se vede clar ca producatorii au regandit toata structura jocului si ca au fost astfel in stare sa implementeze cateva idei noi. Probabil ca multi dintre voi au impresia ca Splinter Cell Chaos Theory este doar un Pandora Tomorrow cu o grafica imbunatatita. Va asigur ca nu este asa, sau cel putin asta depinde si din ce punct de vedere privesti problema. Normal ca Sam Fisher isi va face datoria asa cum stie el mai bine si in moduri similare cu cele pe care le-ati intalnit in cele doua titluri anterioare, insa asta nu inseamna ca posibilitatile pe care ti le ofera acest tip de gameplay nu au fost extinse.

     De aceasta data, conflictul oficial are loc in Asia si include japonezi, chinezi si coreeni. Se pare insa ca un personaj misterios conduce totul din umbra. Va fi treaba lui Sam Fisher sa descurce itele conspiratiei si, eventual, sa opreasca al treilea razboi mondial. Toate acestea va vor fi prezentate sub forma unor secvente cinematice ce ruleaza intre misiuni sau sub forma dialogului dintre Fisher si ceilalti colaboratori ai sai. Obiectivele principale ale misiunilor sunt in general aceleasi. Ori trebuie sa furi ceva, ori sa anihilezi pe cineva ori pur si simplu sa afli anumite informatii. Ceea ce te tine in priza este faptul ca nu de putine ori aceste obiective se schimba in functie de necesitati sau pur si simplu datorita unor cauze pe care Sam Fisher nu le poate controla. De exemplu, personajul pe care trebuie sa-l rapesti este omorat, iar tu nu prea ai ce sa faci in acest caz. Pe langa obiectivele principale, Sam are de imdeplinit si unele secundare care insa nu influenteaza cursul misiunilor, ci doar statistica.
     Fiecare misiune are loc intr-o locatie anume, fie ca e vorba de Peru, Japonia sau Coreea de Nord. Ceea ce te uimeste inca de la prima misiune este faptul ca acum, design-ul nivelelor este intru totul schimbat. Practic, la inceputul fiecare-i misiuni ai trei optiuni in ceea ce priveste arsenalul pe care il vei avea asupra ta: Redding’s Reccomandation, Stealth si Assault. In general, e bine sa mergeti pe varianta recomandata, dar in cazul in care aveti impresia ca stealth sau assault sunt mai pe placul vostru, nu ezitati sa le folositi. Va spun asta pentru ca fiecare nivel poate fi abordat intr-unul din cele trei moduri; ori integral stealth, ori integral assault sau o combinatie dintre cele doua. Exista intotdeauna o posibilitate de a te furisa in spatele cuiva. Daca nu o vezi, nu inseamna ca ea nu exista. Uneori chiar mi-a fost ciuda ca nu am fost in stare sa o descopar decat in momentul in care era prea tarziu si nu imi mai era de nici un folos. Tipul avea deja un glont bine infipt in cap.

    Indiferent de metoda pe care o alegeti trebuie sa stiti un singur lucru. Misiunea nu se termina daca alarma a sunat de trei ori asa cum se intampla pana acum. Motivul ni-l da un dialog haios. „Doar nu suntem intr-un joc, nu?” Daca o sa fiti destul de atenti in ceea ce priveste dialogul, o sa intalniti referiri la „geeky characters with crowbars” (si nu cred ca e cazul sa va explic ce si cum) sau la anumite situatii atat de des intalnite in alte titluri/genuri, usor ironizate acum. De altfel, AI-ul adversarilor a fost si el modificat, astfel ca ei vor observa destul de repede ca o anumita usa este deschisa, ca luminile sunt stinse sau ca anumite becuri sunt sparte. Ei vor incepe sa investigheze locatia si ar fi bine sa fiti pe faza pentru ca majoritatea sunt dotati cu lanterne. In plus, in cazul in care nu ii omorati (lovitura neletala), iar corpurile acestora sunt descoperite de alti soldati, ei isi vor recapata cunostinta si vor incepe sa va caute. De pacalit ii pacaliti destul de usor pentru ca puteti arunca diverse obiecte intr-o anumita directie si ii puteti ataca pe la spate in timp ce ei se indreapta spre locul respectiv. Este indicat sa adoptati aceasta metoda pentru ca astfel ii puteti interoga (asta in cazul in care acest lucru este posibil cu un anumit personaj) si astfel puteti afla informatii vitale pentru misiunea voastra, cum ar fi coduri pentru diverse usi, locatiile medikit-urilor sau a munitiei sau modalitatea prin care poti ajunge undeva. De mentionat ar fi totusi faptul ca numarul alarmelor influenteaza totusi ceva, si anume armura pe care acestia o poarta (veste anti-glont, casti de protectie).
     Cu toate acestea, arma din dotare (SC-20K) isi va face datoria, iar atasamentele suportate sunt in mare cele devenite traditionale (ring airfoil, sticky camera, sticky shoker). Numarul proiectilelor de acest tip depinde de optiunea pe care ati ales-o la inceputul misiunii, dar, asa cum am mai spus, daca veti merge pe mana lui Redding, nu veti avea probleme. Pistolul are acum atasat un aparat care ii permite sa influenteze camerele video pentru o perioada limitata de timp, computerele sau chiar anumite geamuri. Cutitul pe care Sam il foloseste cand apuca pe cineva de la spate sau cand monteaza/demonteaza microfoane nu poate fi folosit pentru a lovi mortal si chiar se simte lipsa acestei facilitati. Cutitul a fost considerat intotdeauna arma preferata a profesionistilor, in mare datorita faptului ca aproape trebuie sa-i respiri in ceafa cuiva pentru a-l omori in acest fel, dar si datorita eficientei si silentiozitatii sale. Un alt punct in minus este lipsa sangelui in acest joc. Adevarul e ca folosirea cutitului ca arma ar fi generat o baie de sange, iar Sam nu e genul care sa se murdareasca in asemenea hal. In concluzie, cutitul ramane totusi o sugestie pentru urmatorul titlu al seriei. Si daca tot suntem aici am o rugaminte. Imbunatatiti precizia pistolului in cazul unui foc de la mica distanta.

     Ceea ce impresioneaza cu adevarat este numarul mare de miscari pe care le are Sam la dispozitie. Acesta, cuplat cu level design-ul de exceptie si toata aparatura cu care esti dotat, te convinge ca Splinter Cell Chaos Theory nu e doar „partea a treia” a seriei, ci poate fi privit si ca un joc de sine statator. Sunt prezente si vechile split/half split jump, drop attack sau diferite moduri de tragere (cu sau fara scut uman, agatat de o bara), insa acum poti face fata si celor care stau exact in dreptul usii, fara a fii nevoit sa o deshizi incet. Cum? Simplu. O deschizi repede. Recunosc ca nu prea am avut ocazia sa testez asa ceva, insa totul depinde de traiectoria soldatului respectiv si de alegerile pe care le faceti in teritoriu. Mi-a placut de asemenea faptul ca acum poti taia materialele moi (plastic, panza) si poti intra neobservat in anumite locuri pentru a anihila in mod silentios pe cineva sau ca in Japonia poti apuca adversarii prin hartie care, dupa cum bine stiti, joaca rolul unui perete. Anumite usi nu le puteti deschide, asa ca in acest caz ori trebuie sa gasiti codul (prin hacking al computerelor, interogare sau hacking direct al usii), ori sa va jucati cu iala pana cand gasiti combinatia corecta.

  Maiestria producatorilor se vede insa in noul mod coop. Cum insa nimic bun nu dureaza o vesnicie, nu ne-a fost dat sa ne bucuram pe deplin de el, asta pentru ca numarul hartilor este de patru. Nu imi pot da seama care a fost motivul unei asemenea decizii. Graba? Nesiguranta? Poate ca aveau nevoie de o confirmare. Ei bine, acum o au. Acest mod se potriveste ca o manusa jocului si in loc sa avem de-a face cu harti cosmetizate pentru Versus, era mai indicat sa se investeasca timp in coop. Ma rog, asta e. In acest mod, doi agenti trebuie sa duca la indeplinire obiectivele ajutandu-se unul pe celalalt. Asta se traduce prin miscari ce pot fi efectuate numai impreuna, dar si printr-o strategie care ar fi fost imposibila de unul singur. In general, fiecare harta dispune de doua cai de acces, cate una pentru fiecare agent, pentru ca mai apoi acestia sa se intalneasca si sa conlucreze pentru indeplinirea misiunii.
     Modul Versus este mostenit din titlul anterior si pe langa hartile traditionale gen Warehouse, exista si cateva noi ceea ce aduce numarul lor la unsprezece (rivermall, bank, warehouse, deftech belew, museum, station, missile strike, orphanage, club house, factory, aquarius). Poti juca pe post de mercenar sau spion in unul din cele trei moduri disponibile (story, disk hunt sau deathmatch).
     Daca ultimele doua exprima in mare obiectivele fiecarei parti, story mode nu este altceva decat indeplinirea de catre spioni a mai multor obiective precum neutralizarea sau extractia unor hard disk-uri. Armele disponibile sunt in mare masura aceleasi, in sensul ca si de aceasta data spionii nu ii pot omori pe mercenari. Ca mercenar ai la dispozitie o arma (uzi, shotgun, fn2000 auto) dotata cu laser si lanterna, electromagnetic tracking dar si un mic rucsac pentru mai multa munitie, masca de gaze, capcane, camere video, mine sau grenade. De partea cealalta, spionii au in dotare vechiul shocker gun, insa jucariile lor sunt ceva mai sofisticate (smoke grenade, chaff grenade, sticky camera, camo suit, spy bullet launcher (ce iti arata pe radar inamicii marcati), alarm snare, flashbang, heart sensor (15m in fata ta).
     Cat priveste impresiile, pot sa va spun cu mana pe inima ca mi-a placut modul coop mult mai mult decat versus-ul, asta pentru ca pe de o parte te simti mai bine stiind ca ai un colaborator uman, iar pe de alta parte pentru ca e bine sa ai pe cineva langa tine capabil sa-ti repare eventualele greseli sau neatentii. Versus-ul poate fi interesant in masura in care iti place sa stai ascuns si sa lovesti din umbra, pentru ca in cazul in care joci ca mercenar esti mai mult pestele gras care trebuie prins cu momeala corecta.

     Am lasat detaliile tehnice pentru final deoarece am intampinat unele probleme. Probabil ca acestea se datoreaza faptului ca am avut de a face cu o versiune pentru review, si nu cu cea finala. In primul rand, activarea Pixel Shader 3.0 a dus la o scadre drastica a numarului de frame-uri (25-30), asta in 1024×768 cu toate celelalte optiuni la maxim (inclusiv Anisotropic Filtering 16X). Prima sugestie ar fi sa reduceti filtrarea anisotropica la 2X sau sa o dezactivati de tot deoarece in joc oricum e intuneric mai tot timpul si modul pe care il veti folosi cel mai des este cel de noapte (vedere in infrarosu), celelalte doua (termal sau EMF) fiind foate rar utilizate. Apoi, am observat lipsa lui PS 2.0, singura varianta sub 3.0 fiind doar 1.1, ceea ce probabil ca nu va fi pe placul posesorilor de placi ATI de ultima generatie. In plus, activarea PS 3.0 aduce cu sine pierderea optiunii Antialiasing ceea ce este de la sine inteles avand in vedere numarul mic de cadre pe secunda. Animatiile personajelor sunt exceptionale, iar Sam se misca cu o naturalete care va fi probabil greu de imitat. Cum insa eu sunt mai carcotas de felul meu, trebuie sa va marturisesc ca m-au dezamagit fetele personajelor pentru a caror realizare imi e destul de clar ca producatorii nu prea si-au dat silinta. Sa fie clar. Vorbesc de fetele personajelor din joc, nu din secventele cinematice, iar Sam sta cel mai prost la capitolul asta.
     De asemenea, nu am fost in stare sa selectez EAX sau Dolby Digital, aceste doua optiuni nefiind disponibile, chiar daca am avut un Audigy si cele mai noi drivere. Cu toate acestea, pozitionarea 3D a sunetelor ambientale si vocilor a fost corecta, astfel ca o conversatie se muta cand pe boxele din fata, cand pe cele din spate, in functie de pozitia adoptata de mine. Muzica urmeaza cursul actiunii, in sensul ca ia avant in momentul in care actionezi asupra unui adversar sau se da alarma si se domoleste daca esti ascuns si nu stie nimeni de existenta ta.
     De remarcat au fost si siglele AMD Athlon FX si Nokia prezente ca screensavere in cazul catorva calculatoare. Pe langa faptul ca sunt total impotriva publicitatii in jocuri, urasc Nokia si nici AMD nu imi este o companie prea draga. Recunosc, sunt fan Samsung (in materie de telefoane), Intel si nVidia, dar promit ca daca mai vad vreo reclama in vreun joc (orice reclama) ii scad zece puncte din start. Glumesc. Sunt doar nervos. Parerea mea e ca cel care cumpara un joc plateste pentru un produs, si nu pentru o reclama. Este bine stiuta intentia Ubisoft de a introduce in viitor cat mai multe reclame in jocuri, dar ar face bine sa-si realizeze micul plan diabolic cat mai discret. Bina macar ca nu mai apare sigla Sony-Ericsson pe OPSAT ca data trecuta.