Splinter Cell: Double Agent Review

Splinter Cell: Double Agent Review

   Pentru fanii PC, franciza Splinter Cell reprezintă ceea ce Metal Gear înseamnă pentru fanii PlayStation. Foarte mult, sau cel puţin asta am crezut până acum. Imaginaţi-vă, ca fan PlayStation, că într-o zi Hideo Kojima ar anunţa că seria Metal Gear se mută pe PC. Un anunţ şocant! Ştiu că pare nebunesc, dar un asemenea eveniment nu poate decât să schimbe lumea pentru totdeauna. PlayStation-ul nu s-ar mai vinde şi odată cu el ar muri şi imperiul Sony. Sau nu, dar nu asta este important. Îmi este foarte uşor să-mi imaginez legiuni de fani furioşi, protestând pe forum-uri, site-uri şi, de ce nu, pe CNN şi Euronews. E o mişcare ce poate aduce laolaltă foarte mulţi oameni.

        Acum, să revenim la Splinter Cell. Câţi fani au protestat la auzul veştii că seria lor îndrăgită se va muta de tot pe Xbox 360? Ăla eu, ăla eu… nimeni nu poate răspunde la această întrebare, însă asta nu înseamnă că nu ne pasă, ci doar că sperăm că o să apară un joc mai bun care să-i ia locul. Sincer sper ca Ubisoft să revină asupra deciziei şi să continue dezvoltarea şi pentru PC, altfel o să fiu nevoit probabil să-mi cumpăr un Xbox 360. În ultimă instanţă, nu orice schimbare este una în bine şi de asta îţi poţi da seama foarte uşor trecând prin toate jocurile care alcătuiesc seria Splinter Cell. Mă întreb oare dacă şi managerii Ubisoft au făcut acelaşi lucru.

        În Splinter Cell: Double Agent veţi reintra în pielea lui Sam Fisher. Dacă sunteţi un nou-venit şi nu ştiţi dedesubturile seriei vă recomand să vă opriţi şi să jucaţi neapărat şi titlurile precedente. Graţie jocurilor lansate până acum, Splinter Cell poate fi considerată una dintre cele mai bune serii stealth-action de pe piaţă. Ştiind că următorul joc nu va mai fi lansat şi pe PC, mă aşteptam ca Double Agent să fie o experienţă aparte, chiar una dintre cele mai bune de până acum. Numai că entuziasmul meu s-a evaporat complet când mi-am dat seama că Double Agent nu este decât unul dintre paşii luaţi de producători pentru "consolizarea" seriei. Pur şi simplu parcă nu le mai pasă de fanii PC, care folosesc mouse-ul şi tastatura.

        Interfaţa este oribilă. Nu am jucat versiunea pentru Xbox 360, dar interfaţa versiunii pentru PC aproape că face jocul imposibil de terminat. Există o tastă pentru sărit, una pentru mişcări acrobatice, una pe care o apăsaţi doar când apare un pătrat pe ecran, alta pentru folosirea armei, încă una pentru inventar, alta pentru schimbarea armelor, una pentru schimbarea posturii când ţintiţi şi încă n-am terminat. Eu personal nu vreau să joc un simulator NSA. Vreau un joc, atât şi nimic mai mult. După o perioadă în care vă veţi acomoda cu folosirea tuturor tastelor, veţi începe să folosiţi inventarul, meniurile şi cel mai probabil şi OpSat-ul. Atunci vă veţi da seama că obiectele din inventarul vostru îşi schimbă automat locul când treceţi cu mouse-ul peste ele. Acest lucru îngreunează şi mai mult interfaţa, în loc să facă navigarea mai fluidă şi mai rapidă. Iar dacă vă aflaţi într-o locaţie în care framerate-ul este la limita suportabilului, astfel de acţiuni devin aproape imposibile. 
        Pe lângă toate acestea, mai avem şi harta 3D din opsat. Încă nu mi-am dat seama dacă pot accesa harta sau obiectivele misiunii fără să deschid în prealabil opsat-ul. Harta 3D însă este una dintre cele mai proaste hărţi pe care le-am văzut până acum – şi nu am nimic personal cu hărţile 3D. Pur şi simplu nu îţi dai seama unde eşti, ce rute ai la dispoziţie sau care-ţi sunt împrejurimile doar uitându-te la hartă. Nu am nevoie de o analiză tactică înaintea fiecărea misiuni, dar nu ar trebui ca totul să fie verde. Din câte ştiu, câteva primitive verzi legate între ele nu formează o hartă. Şi nu în cele din urmă, mai sunt şi bug-urile din interfaţă, care vă vor face viaţa mult mai grea decât ar trebui să fie. De exemplu, atunci când încercaţi să spargeţi un seif, e posibil ca roţile să nu se mişte, indiferent de câte ori apăsaţi tastele necesare, dar probabil că asta e vina celor de la Nokia. Abandonarea acestei acţiuni sau reîncărcarea unui save anterior rezolvă această problemă, dar este frustrant să păţeşti asta de câteva ori în timpul jocului.

    De cealaltă parte a monedei este sistemul de "Încredere", care în opinia mea este poate cea mai mare inovaţie de la… nici nu ştiu… introducerea amortizoarelor pentru arme. Nu este neapărat cel mai bun lucru care se putea întâmpla seriei, dar este suficient de interesant ca să vă ţină "în priză" în timpul fiecărei misiuni. Asta deoarece acest sistem le-a permis producătorilor să implementeze mai multe obiective pentru misiuni – de fiecare dată veţi primi obiective atât din partea NSA (băieţii buni) cât şi de la Jonh Brown’s Army (băieţii răi).

        Dacă JBA vă cere să plasaţi o bombă, NSA vă va cere exact opusul. Drept urmare, voi va trebui să balansaţi cumva aceste obiective, deoarece ele influenţează direct câtă încredere câştigaţi sau pierdeţi faţă de respectiva organizaţie. Frumuseţea acestui sistem constă în faptul că nu trebuie să îndepliniţi toate obiectivele principale, însă veţi pierde şi foarte multă încredere dacă n-o faceţi. Pentru a compensa, puteţi îndeplini obiectivele secundare, care de obicei nu sunt foarte greu de îndeplinit. Şi mai frumos este că design-ul nivelurilor vă permite să folosiţi şi metode diferite pentru a vă atinge obiectivele, fie discret fie cu forţa. Mai dificil o să fie când veţi avea un obiectiv de tipul "infiltrate without alerts", care este destul de dificil de îndeplinit dacă nu sunteţi un veteran al seriei.

        Locaţiile din Double Agent urmează îndeaproape povestea principală. La început veţi fi aruncat într-o închisoare, unde va trebui să ajutaţi un membru JBA să evadeze, câştigându-i astfel încrederea. Numele său este Jamie şi el vă va prezenta liderului JBA, Emile Dufraisne. Bineînţeles, NSA îi vrea capul acestuia pe o tavă, dar până atunci va trebui să intraţi în rolul acolitului plin de potenţial. Emile vă va da diverse misiuni, care vă vor purta din marea Okhotsk până în Cozumel, Mexic, Shanghai şi chiar Kinshasa, în Republica Congo. Fiecare locaţie este excelent realizată, petrolierul din marea Okhotsk şi hotelul din Shanghai reuşind să mă impresioneze.

        Discreţia acţiunilor voastre este prioritară în timpul jocului, dar dacă nu vă place acest lucru, nici o problemă, deoarece veţi avea un întreg arsenal la dispoziţie. Uciderea gărzilor însă poate să scadă încrederea faţă de una dintre organizaţii. De exemplu, în timpul misiunii din Cozumel, NSA nu va aprecia foarte mult eliminarea santinelelor mexicane. Aceasta este de asemenea şi una dintre cele mai dificile misiuni din joc, deoarece totul se va desfăşura în timpul zilei. Vor fi destule situaţii în care va trebui să găsiţi un loc în care să vă ascundeţi şi o modalitate să distrageţi inamicii pentru a evita folosirea forţei.

    De-a lungul jocului veţi petrece ceva timp şi în cartierul general JBA, unde veţi primi sarcini diferite de fiecare dată. Ele vor fi contra-cronometru, însă timpul alocat va fi suficient de lung pentru a vă permite să îndepliniţi şi obiectivele NSA. Aceste sarcini pot varia de la mini-jocuri pentru asamblarea unor bombe până la decriptarea unor e-mail-uri, aşa că încercaţi să le rezolvaţi în cel mai scurt timp posibil. Personal nu am găsit mini-game-urile să fie prea interesante, aşa că ar fi indicat să le terminaţi pe acestea înainte să vă apucaţi de altceva. De asemenea, nu uitaţi să salvaţi cât mai des, deoarece jocul are prostul obicei să crape când vă e lumea mai dragă, mai precis exact atunci când lucrurile devin mai interesante. Aceste crash-uri au loc aleator, fie la încărcarea unui save fie accesarea unui calculator, verificarea unui e-mail sau orice altă acţiune. Repornirea jocului este singura voastră opţiune în acest caz şi personal nu am descoperit o asemenea eroare care să se manifeste de două ori în acelaşi loc.

        Performanţa jocului este şi ea destul de slabă, aşa că este indicat să instalaţi cele mai noi drivere pentru placa voastră video, care cel puţin în cazul nVidia au dus la o creştere sensibilă a framerate-ului. Asta nu înseamnă că veţi scăpa de bug-uri. De exemplu, atunci când vă apropiaţi de o scară, animaţiile vor fi încetinite, însă nu este vorba de o scădere bruscă a framerate-ului, ci de un bug în privinţa animaţiilor. Mai există o mulţime de probleme cu luminile şi umbrele, însă bug-ul meu preferat este cel din nivelul Okhotsk, când vă aflaţi sub apă şi înonaţi până în celălalt capăt al navei.

        Nivelul Okhotsk introduce de asemenea şi o mişcare nouă pentru Sam, în locurile în care gheaţa este foarte subţire. La o apăsare de tastă (una dintre cele pe care le-am enumerat anterior), Sam va sparge gheaţa, orice santinelă care se află în acel moment deasupra fiind eliminată foarte eficient de apa îngheţată. Acest lucru vă va scuti de efortul de a îneca manual inamicii, aşteptându-i până când ajung la marginea apei. De asemenea, faptul că Sam trebuie să înoate prin tot nivelul este o experienţă vizuală foarte plăcută, aşa că vă recomand să nu vă grăbiţi în timpul acestei misiuni. O altă mişcare nouă este posibilitatea de a schimba umărul pe care este "aşezată" perspectiva atunci când ţintiţi, pentru a vedea mai bine inamicii.

        Din păcate, armele au rămas aceleaşi, aşa că nu veţi avea în continuare decât un pistol, pe care îl puteţi folosi pentru a dezactiva pentru scurt timp camerele de luat vederi, şi vechea SC-20K cu modulele sale, printre care se numără un amortizor (puteţi mări acurateţea tirului dacă Sam îşi ţine respiraţia) sau un lansator pentru diverse dispozitive, cum ar fi un sticky shocker, o cameră de luat vederi sticky multifuncţională, sau gloanţe non-letale ce pot trimite în lumea viselor un inamic dacă nimeriţi îi capul. Îndeplinind obiectivele secundare din timpul misiunilor puteţi debloca şi alte gadget-uri, cum ar fi grenadele – citiţi cu atenţie meniurile din opsat pentru a afla exact ce trebuie să faceţi pentru a le debloca.