Star Wars: Empire at War Review

default

Dimensiune font:

| 23-10-2012 18:46

Star Wars: Empire at War Review

 Da, ştim, este încă un joc Star Wars. Asta e, ne pare rău, nu avem ce să facem, dar George Lucas a reuşit să creeze un univers pe baza căruia poţi să scoţi jocuri pentru toate platformele de gaming pe bandă rulantă până la adânci bătrâneţi. De fapt, dacă stăm să ne gândim, cred că nu există gen de jocuri care să nu aibă cel puţin un titlu marca Star Wars. Cu toate acestea, unele dintre acestea nu au fost de bun augur pentru Lucas Arts, cel al strategiilor fiind unul dintre ele. La început a fost Star Wars Rebellion, care aducea foarte mult a Master of Orion, însă cu o interfaţă de nu-ţi mai trebuia nimic. A urmat apoi Force Commander, unul dintre cele mai oribile jocuri care au purtat vreodată sigla Star Wars. Probabil că dacă ar fi fost orice alt gen, Lucas Arts nu şi-ar fi făcut probleme, dar strategiile real-time au o mulţime de fani, sau mai bine zis, potenţiali clienţi. Cum un al treilea fiasco ar fi echivalat cu o sinucidere (Star Wars Battlegrounds nuf a fost decât un Age of Empires 2 cu skin de Star Wars, aşa că nu se pune), Lucas Arts a apelat la Petroglyph Games, un studio care deşi recent înfiinţat, este format din veterani care au lucrat la titluri importante, precum cele din seria Command & Conquer (Tiberian Sun, Red Alert, Generals), Civilization 3 sau Z.

Star Wars: Empire At War Star Wars: Empire At War Star Wars: Empire At War

     Acţiunea din Empire at War are loc în perioada post Episode III – pre-Episode IV, care coincide cu formarea Rebeliunii şi distrugerea primului Death Star. Astfel, veţi avea şansa să retrăiţi evenimentele care au dus la distrugerea cele mai temute arme din Galaxie sau puteţi rescrie istoria şi să ajutaţi Imperiul să distrugă Rebeliunea. Drept urmare, toate personajele îndrăgite ce apar în trilogia originală de filme sunt prezente în joc ca eroi, fie de partea Imperiului, fie de cea a Rebeliunii: Mon Mothma, Amiralul Ackbar, Grand Moff Tarkin, Colonelul Veers, Boba Fett cât şi figurile emblematice – Împăratul Palpatine, Luke Skywalker, Darth Vader, Han Solo, Chewbacca, R2-D2, C-3PO sau Obi-Wan Kenobi. După cum era de aşteptat, eroii în Empire at War sunt extrem de puternici, atât în single-player cât şi în multiplayer, unii dintre ei (Darth Vader, Împăratul Palpatine) fiind capabili să anihileze singuri armate întregi fără prea mult efort.

     Producătorii nu i-au uitat nici pe fanii devotaţi Star Wars şi au introdus două personaje care deşi nu apar în trilogia originală sunt foarte cunoscute gamerilor pasionaţi de universul creat de Geroge Lucas: Mara Jade, un asasin aflat în slujba Împăratului şi Kyle Katarn, eroul seriei de succes Jedi Knight.

Star Wars: Empire At War Star Wars: Empire At War Star Wars: Empire At War

 Fie că veţi dori să vă umiliţi prietenii în multiplayer sau să cuceriţi galaxia în single-player, primul lucru pe care va trebui să-l faceţi va fi să alegeţi de partea cui luptaţi, Imperiu sau Rebeliune. Pe lângă preferinţele personale, trebuie să ţineţi cont de faptul că cele două facţiuni au stiluri complet diferite de joc. Pe de o parte, Imperiul beneficiază de o capacitate de producţie foarte mare şi o economie solidă, construirea unei armate şi flote gigantice pentru a îngenunchea orice rezistenţă fiind la ordinea zilei. Rebeliunea pe de altă parte nu are posibilităţile tehnice şi materiale de care dispune Imperiul, aşa că dacă jucaţi de partea rebelilor va trebui să furaţi bani şi tehnologii de la imperiali pentru a putea rezista atacurilor neîncetate. Un alt avantaj al rebelilor îl reprezintă şi reţeaua de spioni foarte bine pusă la punct, care le permite să vadă toate garnizoanele şi mişcările de trupe ale Imperiului pe harta galactică. Darth Vader şi compania nu beneficiază de acest avantaj şi drept consecinţă trebuie să folosească în prealabil droizi spion pentru a verifica fiecare planetă în parte pentru a-i găsi pe rebeli şi a planifica următorul atac.

Star Wars: Empire At War Star Wars: Empire At War Star Wars: Empire At War

     Empire at War este format practic din trei componente principale. Una dintre ele este partea de strategie galactică, unde trebuie să luaţi deciziile de amploare: ce planetă să atacaţi, dacă să avansaţi sau nu la următorul nivel tehnologic, ce să construiţi pe planetele cucerite, ce trupe să antrenaţi etc. Problema este că trebuie să luaţi toate aceste decizii în timp real, ceea ce poate deveni destul de stresant în stadiile avansate ale jocului, când veţi avea jumătate din galaxie de controlat şi apărat, avalanşa de informaţii având tendinţa să devină copleşitoare.

     Fiecare planetă pe care o puteţi cuceri are propriul bonus pe care-l poate aduce facţiunii voastre, cât şi un anumit tip de efect meteorologic care o caracterizează. Spre exemplu, Corellia oferă un bonus de producţie pentru navele tip corvetă, în timp ce ploaia de pe planetă diminuează eficacitatea laserelor cu 50% în cazul bătăliilor terestre. Yavin 4 pe de altă parte oferă un bonus de 25% pentru scuturile tuturor navelor de vânătoare şi bombardierelor construite de rebeli. Deşi unele planete au bonusuri ce sunt folositoare doar uneia dintre facţiuni, este indicat să cuceriţi tot ce se poate, negând astfel anumite avantaje adversarului. De asemenea, numărul de planete controlate dictează atât rata cu care creşte numărul de credite, cât şi numărul de trupe sau nave pe care le puteţi antrena / construi în total. Deoarece bătăliile terestre sunt separate de cele spaţiale, dacă plănuiţi să invadaţi o planetă va trebui să aveţi atât o flotă echilibrată cât şi suficiente unităţi terestre pentru a putea cuceri şi mai apoi apăra planeta de un eventual contra-atac.

     Flotele spaţiale vor fi alcătuite din nave deja cunoscute fanilor Star Wars: nave de vânătoare X-Wing, A-Wing sau ŢIE Fighter, distrugătoare Imperiale, fregate Corelliene sau crucişătoare Mon-Calamari, fiecare cu propriile puncte forte şi slăbiciuni. După cum era de aşteptat, clasicul principiu de piatra-foarfeca-hartie folosit în toate strategiile este valabil şi în Empire at War, cu singura menţiune ca în cazul de faţă este dus puţin la extrem, lucru care măreşte importanţa alegerii unităţilor cu care porniţi la atac. La fel de bine însă, odată ce descoperiţi o formulă ideală, nu veţi mai avea nevoie să mai experimentaţi cu alte combinaţii de unităţi sau nave.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei