Street Fighter IV – Xbox 360 Review

Street Fighter IV – Xbox 360 Review

Comparativ cu restul, deşi are punctele lui forte, întotdeauna am considerat Street Fighter III o mică dezamăgire, în special din cauza absenţei unor personaje importante, printre care E.Honda, Blanka sau Guile, dar şi din cauza adăugării unui sistem bizar de a asimila loviturile, numit Parry System.

Pe de altă parte, Street Fighter IV nu doreşte a fi doar un joc îmbunătăţit, ci unul complet nou, în care lucrurile importante din trecut au fost păstrate şi aduse la standardele actuale. Mai mult decât atât, producătorii au afirmat că doresc să atragă atât jucători noi, cât şi fanii înrăiţi.

De la 16 la 25 de personaje

Încep cu o veste care pe mine m-a bucurat foarte mult. Indianul T.Hawk şi dansatorul african Dee Jay au dispărut, ei nefăcând parte din roster-ul Street Fighter IV. Acum câteva luni, pe site-ul oficial Capcom au fost votate personajele din vechiul univers care urmau să se întoarcă în noul titlu, iar T.Hawk si Dee Jay se pare că nu au obţinut notă de promovare. Fei Long şi Cammy în schimb, da.

Până în acest moment totul e clar, sunt aceiaşi luptători din Street Fighter II Turbo, cu excepţia celor doi. În completarea listei, culeşi din titlurile mai vechi ale seriei, apar Dan (un personaj comic şi penibil în acelasi timp, al cărui stil seamănă cu cel al lui Ryu şi Ken), Rose (o prezenţă feminină foarte elegantă ce foloseşte o eşarfă lungă pe post de armă), Sakura (o puştoaică costumată în haine şcolăreşti, cu o tehnică aparent infantilă, dar periculosă) şi Gen (un asasin batrân cu două stiluri distincte de luptă).

Gouken, maestrul lui Ryu si Ken, este prezent de asemenea, ca şi dusmanul său de moarte, binecunoscutul Akuma, un personaj interzis în multe turnee de Street Fighter. Interesant este faptul că unele mişcări ale lui Gouken se află în arsenalul lui Ryu din Street Fighter III, joc a cărui acţiune se petrece cronologic înaintea celei din versiunea de faţă.

Ultimul boss cu care vă veţi confrunta este Seth, şeful S.I.N. (divizia de arme a organizaţiei Shadaloo, condusă de M.Bison). Seth nu este un om obişnuit, ci un mutant, devenit astfel prin modificări genetice specifice organizaţiei. El foloseşte mişcări împrumutate de la celelalte personaje, alături de câteva personale care sunt cel puţin la fel de periculoase. Cu toate acestea, mi-a displăcut teribil maleficul Seth, deoarece mi-a dat impresia ca nu se încadrează deloc în acest univers atât de drag mie.

Continuând cu lista noilor personaje, favoritul meu este Abel, un francez musculos care suferă de amnezie şi căruia îi place foarte mult lupta corp la corp, asemeni colosului rus Zangief. Rufus este un american obsedat de mâncare, ce decide să-l caute pe Ken pentru a-l învinge şi a demonstra că el e cel mai bun luptător din S.U.A., a cărui tactică se bazează pe agilitate, în ciuda greutăţii corporale mult peste medie. Ca o paranteză, tind să cred că japonezii au dorit să se amuze pe seama americanilor din acest punct de vedere, întrucât şi cei de la Namco au introdus în Tekken 6 un american supraponderal, numit Bob.

Următorul pe listă este El Fuerte, mexicanul zburător practicant de lucha libre, de departe cel mai fascinant personaj datorită tehnicilor sale spectaculoase de atac. Este o încântare să-l foloseşti, deoarece viteza şi agilitatea lui pot surprinde fără prea mult efort adversarii. Ultima venită este Crimson Viper, o femeie fatală cu părul lung care poartă ochelari şi un costum mulat. Loviturile ei au la bază tehnologii hi-tech (electricitate, flăcări), ceea ce m-a determinat să am aceeaşi părere despre ea ca şi despre Seth. Consider că C. Viper ar fi mult mai potrivită într-un titlu King of Fighters (serie din care se zvoneşte ca s-ar fi inspirat producătorii), nicidecum aici.

Într-un joc de fighting, echilibrul dintre luptători este esenţial, nimeni nedorind să întâlnească online oameni care abuzează de anumite personaje, cum se întâmplă cu Kilik sau Mitsurugi în Soul Calibur IV. Personal nu am sesizat diferenţe foarte mari în Street Fighter IV, dar pot spune că Seth, Akuma, Gouken şi Sagat la prima vedere par mai puternici decat restul, în timp ce Dan este probabil cel mai slab dintre toţi. E prea devreme totuşi să vorbim despre un dezechilibru sever, deoarece profunzimea unui fighting de valoare este descoperită abia după câteva săptămâni sau chiar luni de la lansare, pe măsură ce sunt folosite combinaţii de lovituri şi strategii noi.

Un mare plus este faptul că din 25 de luptători, doar 16 sunt disponibili la început, restul fiind deblocaţi prin diverse metode, cum ar fi terminarea jocului cu unele personaje. Unele opţiuni din meniuri pot fi de asemenea deblocate, cum ar fi posibilitatea de a seta limba fiecărei voci a luptătorilor în parte (engleză sau japoneză), ori diverse culori ale kimono-urilor.

Adevărata provocare în jocurile de fighting a fost întotdeauna lupta împotriva altor adversari uman, modurile single-player fiind lăsate pe plan secund. Dar Capcom, prin adăugarea atâtor opţiuni ascunse, a mărit cu succes durata de viaţa a single-player-ului, ceea ce nu poate fi decât benefic. Nu toţi însă vor aprecia acest aspect, probabil existând jucatori care ar fi preferat ca doar două-trei personaje să merite efortul de a fi deblocate, iar restul sa fie disponibile de la bun început.

Easy to learn, hard to master!

În majoritatea interviurilor acordate diverselor publicaţii de gaming înaintea lansării, producătorul Yoshinori Ono se lăuda că acest titlu va fi uşor de învăţat, dar greu de stăpânit. Ţin minte cât de greu era pentru un nou venit să se perfecţioneze în jocurile anterioare ale seriei, iar de data asta aveam mari speranţe că acum oricine poate să înveţe uşor Street Fighter.

Ca în orice fighting ce se respectă, există un mod Training unde vă alegeţi un personaj şi începeţi să încercaţi toate variantele de lovituri şi de combo-uri posibile ciomăgindu-vă adversarul care poate sta nemişcat sau ţine garda, în timp ce în meniul Options găsiţi şi lista de mişcări pentru luptătorul preferat.

Dar oare e suficient? Ei bine, răspunsul este nu! Asta deoarece comparativ cu alte titluri de acelaşi gen, loviturile din Street Fighter au fost mereu mai greu de executat. Aici avem multe lovituri de rotaţie, schimbări bruşte de direcţie sau anularea unor combo-uri folosind comenzi rapide.

Iar un începător n-o să ştie să facă aşa ceva, fiindcă el se aşteaptă să găsească un mediu familiar, ca cel din Soul Calibur, în care simpla apăsare a unor butoane, chiar şi la întâmplare, are ca rezultat mişcări spectaculoase şi devastatoare. Chiar şi în Tekken uneori se întâmplă la fel (depinde de personaj), dar în Street Fighter…domnii mei, în Street Fighter câştigă întotdeauna cel mai bun, nu există noroc sau “button mashing”.

Din acest punct de vedere, echipa de la Capcom nu s-a gândit să implementeze un sistem cât mai simplist, pentru a fi accesibil tuturor, nu doar angajaţilor de la testare. Mă refer aici la un tutorial (nu training, ci tutorial) unde, după alegerea personajului, jucătorul să fie trecut prin tot arsenalul de lovituri al acestuia, începând cu un simplu pumn şi terminând cu un combo de zece lovituri, urmat de un focus attack, dash-cancel şi apoi Ultra Combo finish. Sună complicat, nu?

Aş fi propus chiar şi o mică animaţie cu o mână care controlează gamepad-ul (sau arcade stick-ul, de preferat), ce mişcă joystick-ul şi apasă pe butoane pentru a reproduce mişcarea de pe ecran. În plus de asta, dacă în Super Street Fighter II Turbo HD Remix executarea unor scheme era uşurată (Super-ul lui Guile, electricitatea lui Blanka, piledriver-ul lui Zangief etc) prin nişte lovituri alternative, mult mai uşor de stăpânit, aici nu beneficiem de această facilitate.

Aşa că dacă vreţi sa executaţi Super-ul lui Zangief vă trebuie o măiestrie de artist pentru rotaţia de 720 de grade joystick-ului şi apoi apăsarea celor trei pumni simultan. Acest aspect nu e neapărat un punct negativ, fiindcă sunt sigur că veteranii nu se vor plânge, dar cei ce nu i-au văzut niciodată pe Ryu sau Ken vor avea nevoie de câteva zile dure de antrenament până la familiarizarea cu sistemul de joc.