default

Dimensiune font:

Supravieţuitorii de la Colectiv cer un mecanism de intervenţie imediată în cazul marilor arşi

| 09-11-2018 07:52

Supravieţuitori incendiului din clubul Colectiv au discutat, joi, cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, despre posibilitatea de a realiza un mecanism pentru intervenţia imediată în cazul unui accident cu mari arşi. Ei au decis să formeze o asociaţie care îi va ajuta pacienţii arşi.

 

 “Am reuşit să obţinem acordul ministerului pentru a crea acest mecanism pe care îl propunem. Pe 21 noiembrie vom avea o primă întâlnire a unui grup de lucru din care facem parte şi noi pentru crearea acestui mecanism, în cadrul ministerului, pentru intervenţia imediată în cazul existenţei unui accident cu mari arşi. Şi acest mecanism să fie complementar cumva cu Mecanismul european de intervenţie la dezastre, cel care nu a fost activat la timp la Colectiv. Principiul obiective este de a elimina toate chestiunile de acţiune ad-hoc în cazurile de mari arşi", a declarat Mihai Grecea, unul dintre supravieţuitorii din Colectiv, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii.

Grecea mai spune că pacienţii cu arsuri se confruntă cu multe probleme, una dintre acestea fiind chiar atitudinea personalului medical.

"Spitalele din provincie sunt cumva crispate în momentul în care au un pacient ars şi vor să scape cât mai repede de el, să îl trimită la Bucureşti. Centrele de arşi care pot trata marii arşi nu există în România funcţionale şi atunci, pentru a putea salva viaţa acestor oameni, trebuie să îi trimitem afară. Mecanismul scurtcircuitează toate volutele acestea birocratice ale momentului, pentru a putea scoate pacienţii în cel mai scurt timp afară din ţară către un centru de arşi adevărat. Adică protocoale cu acele centre ca să se creeze relaţii de încredere, garanţii financiare, asigurarea transportului cu aeronave", a mai adăugat Mihai Grecea.

Supravieţuitorii din clubul Colectiv anunţă că vor forma o asociaţie care să se ocupe de situaţia pacienţilor arşi, care se va numi Asociaţia Română a Pacientului Ars. realitatea.net

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE Consorţiul format din practicienii în insolvenţă Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. şi MGA Insolvency S.P.R.L., anunţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 şi ale hotărârilor adunării creditorilor din data de 09.01.2019, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 14.03.2019, ora 13.00 la sediul debitoarei SC TERMICA SA din Mun. Suceava, str. Energeticianului, nr. 1, jud. Suceava, a următoarelor active: Nr. activ – Denumirea activelor – Valoare de pornire la licitatie (lei fara T.V.A.) Activ 1 - ACTIVE AFERENTE CT HIDROCARBURI – 26.696.616,88 lei Teren intravilan, curţi constructii, în suprafaţă de 9.610,00 mp (din această suprafață cca. 1.500 mp sunt ocupați de active aferente SACET), construit, situat în str. Calea Unirii, FN, jud. Suceava, format din mai multe parcele: CF 36274, nr. cad. 2878(5.528 mp); CF 36292, nr. cad. 2879(691 mp) şi C1(nr. cad. 2879) - clădire cazan CAF1 şi CAF2, nr. inventar 100007; CF nr. 36293, nr. cad. 2880(351 mp) şi C1(nr. cad. 2880) - clădire cazan CAF3, nr. inventar 100008; CF nr. 36195, nr. cad. 2881(298 mp) şi C1(nr. cad. 2881) - clădire cazan CAF4, nr. inventar 100009; CF nr. 36275, nr. cad. 2882(589 mp) şi C1(nr. cad. 2882-C1) reprezentată prin clădire cazan CAF5, nr. inventar 100010; CF nr. 36278, nr. cad. 2883(690 mp) şi C1(nr. cad. 2883) - clădire cazan nr. 6 105 T/H nr. inventar 100005; CF nr. 36279, nr. cad. 2884(383 mp) şi C1(nr. cad. 2884-C1) - clădire cazan nr. 7 105 T/H nr. inventar 100006; CF nr. 36273, nr. cad. 2885(1.080 mp) şi C1(nr. cad. 2885) - clădire gospodăria de termoficare TRO. 3 nr. inventar 100084 şi extindere nr. inventar 100085, drumuri CAF nr. inv. 200008. Cazane, echipamente și instalații electrice/termomecanice, instalații electrice, automatizare, comandă, protecție și instalații pompare, conform descrierii din Anexa 1. Activ 2 - ACTIVE GOSPODĂRIA DE COMBUSTIBIL SOLID – 2.650.404,40 lei Echipamente dezghețare și cântărire cărbune, echipament automatizare cântar vagoane, etc., bandă transportoare, separatoare de metale, grătare cu bare rotative, concasoare cu ciocane articulate, electromotoare conform descrierii din Anexa 2. Activ 3 - ACTIVE GOSPODĂRIA DE PĂCURĂ CT HIDROCARBURI – 2.799.081,56 lei Teren intravilan, curţi construcţii şi căi ferate, în suprafaţă totală de 10.508,00 mp, construit, situat în str. Energeticianului, nr. 1, jud. Suceava, format din mai multe parcele: CF nr. 36280, nr. cad. 2867(2.902 mp); CF nr. 36281, nr. cad. 2868(1.008 mp căi ferate) şi construcţia industrială căi ferate gospodărie păcură nr. inventar 200016; CF nr. 36282, nr. cad. 2869(558 mp) şi rampă descărcare păcură nr. inventar 200017; CF nr. 36283, nr. cad. 2870(957 mp căi ferate) şi construcţia industrială căi ferate gospodărie păcură nr. inventar 200016; CF nr. 36284, nr. cad. 2871(308 mp căi ferate) şi C1(nr. cad. 2871) - clădire gospodărie păcură nr. inventar 100011; CF nr. 36285, nr. cad. 2872(4.012 mp); CF nr. 36286, nr. cad. 2873(338 mp) şi C1(nr. cad. 2873) - rezervor păcură 5000 mc, nr. inventar 200072; CF nr. 36287, nr. cad. 2874(344 mp) şi C1(nr. cad. 2874) - rezervor păcură cu conducte, nr. inventar 400078; CF nr. 36290, nr. cad. 2875(48 mp) şi C1(nr. cad. 2875) - componentă a rezervorului de păcură 5000 mc, nr. inventar 200072; CF nr. 36291, nr. cad. 2876(33 mp) şi C1(nr. cad. 2875) -componentă a rezervorului de păcură 5000 mc, nr. inventar 200072. Electropompe, filtre, transformator, preîncălzitoare de păcură, alte bunuri anexe pentru CT Hidrocarburi, conform descrierii din Anexa 3. Activ 4 - ACTIVE GOSPODĂRIA DE PĂCURĂ CET CĂRBUNE, conform descrierii din ANEXA 4 Activ 4.1 – Rezervor depozitare păcură stoc nr. 1 (rezervoare, filtre, pompe, electropompe, etc) – 455.838,88 Activ 4.2 – Rezervor depozitare păcură nr. 2 (rezervoare, filtre, motoare, pompe, etc) – 682.491,42 Activ 4.3 – Rezervoare 500 mc dep. păcură (rezervoare, pompe, filtre, motoare, etc.), inv. 400952 – 733.329,52 Activ 4.4 – Rezervoare 500 mc dep. păcură (rezervoare, pompe, filtre, motoare, etc.), inv. 400953 – 748.469,82 Activ 5 - CAZANE DE ABUR 30 T/H ȘI ECHIPAMENTE – 3.325.151,86 lei Cazane, pompe, expandoare, răcitoare, stații, etc., conform descrierii din Anexa 5. Activ 6 - ACTIVE EVACUARE ZGURĂ ȘI CENUȘĂ – 8.041.242,51 lei Estacadă de zgură și cenușă, motoare, pompe, electropompe, conform descrierii din Anexa 6. Activ 7 - ACTIVE GRUP 1 CAZAN TURBINĂ, conform descrierii din ANEXA 7 Activ 7.1. – CAZAN ABUR 420T/H, nr. inv. 300061 – 28.377.090,00 Activ 7.2. – TURBINA DE ABUR DSL 50-1 Tip DSL-50-1, inv. 300062 – 8.102.500,00 Activ 7.3. – GENERATOR TH 60 -2, S = 75 MVA; P = 60 MW; n = 3000 rpm; inv. 300146 – 5.344.150,00 Activ 7.4. – POMPA ALIMENTARE D= 500 t/h, T = 200 grade Celsius, P=200 bar, inv. 400217, 400218- 2 buc. – 290.514,00 Activ 7.5. – Boilere termoficare – 567.280,00 Activ 7.6. – Degazoare apă alimentare – 107.850,12 Activ 7.7. – Expandoare, rezervoare – 119.785,93 Activ 7.8. – Schimbătoare de căldură – 649.629,12 Activ 7.9. – Stații reducere presiune abur – 78.057,00 Activ 7.10. – Electromotoare Un=0,4 Kv – 100.406,60 Activ 7.11. – Electromotoare Un=6 Kv – 1.106.192,50 Activ 7.12. – Pompe diverse – 630.480,66 Activ 7.13. – GRUP DIESEL P = 375 CP, n = 1500 rpm; Generator 300kVA, inv. 301277 – 16.992,50 Activ 7.14. – Motopompe, 2 buc., inv. 400313, 400254 – 13.944,00 Activ 7.15. – CONCASOR PT. ZGURĂ, inv. 300487, 2 buc. – 441.328,89 Activ 7.16. – Buncări cărbune – 1.021.697,60 Activ 7.17. – Moară cărbune, 3 buc., inv. 401188, 401189, 401190 – 2.654.988,00 Activ 7.18. – SISTEM CAPTARE SI TRANSP. CENUSA CAZAN, inv. 301487 – 612.045,00 Activ 7.19. – Instalații automatizare, măsură , comandă – 79.556,48 Activ 8 - CĂI FERATE – 6.347.856,54 lei Căi ferate interioare, căi ferate exterioare, căi ferate gospodăria de păcură conform descrierii din Anexa 8. Activ 9 - Active “Stația de tratare chimică a apei” (T), conform descrierii din Anexa 9. Activ 9.1. – Instalații și echipamente pentru tratarea chimică a apei – 2.097.196,01 Activ 9.2. – Motoare electrice asincrone trifazate – 135.947,48 Activ 9.3. – Pompe pentru apă rece – 216.078,56 Activ 9.4. – Rezervoare pentru stocare apă rece – 916.510,25 Activ 9.5. – Pompe pentru ape uzate – 17.137,12 Activ 9.6. – Rezervoare și cisterne pentru ape uzate – 341.175,51 Activ 9.7. – Pompe pentru acizi, baze, soluții alcaline – 48.533,47 Activ 9.8. – Ejectori pentru reactivi chimici – 12.678,08 Activ 9.9. – Rezervoare, cisterne și vase pentru acizi, baze, soluții alcaline – 350.545,30 Activ 9.10. – Pompe și rezervoare pentru ulei – – 195.880,39 Activ 9.11. – Aparate de măsură și echipamente – 178.075,15 Activ 9.12. – Instalații pentru hidrogen – 107.175,38 Activ 10 - ACTIVE INSTALAȚII DE RIDICAT, conform descrierii din Anexa 10 Activ 10.1. – Instalații de ridicat acționate electric – 1.307.260,88 Activ 10.2. – Ascensor persoane şi piese de schimb pentru instalații de ridicat – 13.535,21 Activ 11 - ACTIVE PENTRU PRODUCERE, STOCARE, DISTRIBUȚIE AER COMPRIMAT TEHNOLOGIC, conform descrierii din Anexa 11 Activ 11.1. – Electrocompresoare şi pisese de schimb, motoare de antrenare – 275.660,24 Activ 11.2. – Instalații și rezervoare pentru aer comprimat – 191.850,78 Activ 12 - MAȘINI, UNELTE, ECHIPAMENTE, SCULE ȘI DISPOZITIVE, conform descrierii din Anexa 12 Activ 12.1. – Strunguri pentru metale – – 49.553,86 Activ 12.2. – Mașini de frezat/rabotat pentru metale – 33.019,70 Activ 12.3. – Mașini de găurit fixe – 20.153,63 Activ 12.4. – Maşini de debitat, polizat şi şanfrenat metale – 19.674,35 Activ 12.5. – Mașini/dispozitive pentru recondiționat vane și ventile – 23.620,87 Activ 12.6. – Mașini de bobinat – 12.317,20 Activ 12.7. – Scule și dispozitive mobile – 10.422,75 Activ 12.8. – Scule și dispozitive mobile pentru ridicat și lucru la înălțime – 26.036,34 Activ 12.9. – Scule și dispozitive mobile pentru mentenanță – – 103.802,14 Activ 12.10. – Instalații/echipamente cântărit vagoane – 44.324,00 Activ 12.11. – Aparate și echipamente pentru laboratoare de analize chimice – 40.728,10 Activ 12.12. – Echipamente de sudură tăiere – 15.789,90 Activ 12.13. – Tuburi sub presiune pentru gaz – 34.825,00 Activ 12.14. – Echipamente pentru presiuni și debite fluide – 28.312,90 Activ 12.15. – Echipamente pentru comunicații – 12.775,00 Activ 12.16. – Convertizoare de frecvență – 153.019,83 Activ 13 - ACTIVE BIROTICĂ conform descrierii din Anexa 13 – 12.499,26 Activ 14 - ARMĂTURI, ELEMENTE DE LEGĂTURĂ ȘI ETANȘARE, conform descrierii din Anexa 14. Activ 14.1. – Robineți cu sertar – 70.176,20 Activ 14.2. – Robineți cu clapă flutur și robineți de reținere cu clapă, bilă și ventil – 15.812,96 Activ 14.3. – Robineți de închidere cu ventil – 23.766,25 Activ 14.4. – Robineți înaltă presiune și temperatură – 32.758,77 Activ 14.5. – Robineți cauciucați și garnituri, filtre, supape armături – 12.757,93 Activ 14.6. – Flanșe, garnituri și plăci etanșare pentru apă și abur – 18.823,60 Activ 14.7. – Piesse de schimb pentru armături (membrane, etanșări, șnururi) – 13.428,58 Activ 14.8. – Acționări pentru armături – 17.133,82 Activ 15 - Materiale pentru cazane de abur 420 T/H și cazane de apă fierbinte, conform descrierii din Anexa 15 Activ 15.1. – Piese pentru preâncălzitor de aer rotativ, – 15.710,10 Activ 15.2. – Piese pentru clape /circuite aer/gaze – 14.779,11 Activ 15.3. – Piese pentru electrofiltre – 23.020.41 Activ 15.4. – Piese pentru arzători păcură și gaz – 13.672,32 Activ 15.5. – Piese pentru sistem vaporizator – 92.326,60 Activ 15.6. – Elemente pentru suprafețe de schimb de căldură – 1.064.300,91 Activ 15.7. – Piese pentru susținere, înzidire, etanșare și termocuple – 13.212,07 Activ 15.8. – Piese pentru ventilatoare de aer/gaze – 36.090,68 Activ 15.9. – Piese pentru mori cu bile BMH și arzători praf cărbune – 64.320,93 Activ 15.10. – Piese pentru armătură fină/armături cazan – 18.783,04 Activ 15.11. – Piese pentru cazane de apă fierbinte – 41.534,50 Activ 16 - Reductoare și piese de schimb pentru reductoare, conform descrierii din Anexa 16. Activ 16.1. – Arbori pentru reductoare – 30.895,30 Activ 16.2. – Axuri pentru reductoare – 14.967,73 Activ 16.3 – Pinioane pentru reductoare – 30.365,36 Activ 16.4 – Roți dințate pentru reductoare – 112.232,35 Activ 16.5 – Reductoare – 329.099,62 Activ 16.6 – Lanțuri și roți pentru lanț – 23.188,16 Activ 16.7 – Motoreductoare, inele de siguranță pentru arbore și alezaj, curele trapezoidale – 15.216,10 Activ 16.8 – Accesorii pentru reductoare – 18.271,18 Activ 17 - Alte bunuri mobile, conform descrierii din Anexa 17 – 20.706,11 Activ 18 - Motoare și transformatoare electrice, conform descrierii din Anexa 18. Activ 18.1. – Motoare asincrone trifazate cu rotorul bobinat și în scurtcircuit – 45.705,84 Activ 18.2. – Generatoare de curent – 22.654,80 Activ 18.3. – Ventilatoare – 21.085,12 Activ 18.4. – Transformatoare electrice – 64.246,00 Activ 19 - Materiale uzate, recuperabile conform descrierii din Anexa 19. Activ 19.1. – Rezervoare metalice – 73.368,48 Activ 19.2. – Alte materiale – 22.682,33 Activ 20 - Stocuri rulmenți, bucșe pentru rulmenți, semeringuri și etanșări mecanice, conform descrierii din Anexa 20. Activ 20.1. – Rulmenți radiali cu bile pe un rând – 23.189,67 Activ 20.2. – Rulmenți radiali, axiali, radiali axilari și auto – 21.966,60 Activ 20.3. – Rulmenți radiali cu role cilindrice – 27.553,40 Activ 20.4. – Rulmenți radiali axiali cu role conice – 20.642,72 Activ 20.5. – Rulmenți radiali oscilanți cu role butoi – 175.456,51 Activ 20.6. – Bucșe pentru rulmenți – 16.372,35 Activ 21 - Pompe și piese de schimb pentru pompe, conform descrierii din Anexa 21. Activ 21.1. – Piese de schimb pompe Olt 80 – 38.329,10 Activ 21.2. – Piese de schimb pompe Olt 100 – 14.316,08 Activ 21.3. – Piese de schimb pompe Sadu 65 și Sadu 80 – 13.894,45 Activ 21.4. – Piese de schimb pompe Sadu 100 – 23.166,14 Activ 21.5. – Piese de schimb pompe cu roți dințate, pistoane, șurub, inele de siguranță, cuplaje elastice, garnituri ”O”-ring, tablă By-Lagăre – 13.882,15 Activ 21.6. – Piese de schimb pompe apă fierbinte – 53.039,92 Activ 21.7. – Piese de schimb pompe NC – 22.536,96 Activ 21.8. – Piese de schimb pompe verticale și submersibile – 12.027,76 Activ 21.9. – Piese de schimb pompe NDS, NP – 13.836,34 Activ 21.10. – Piese de schimb pompe SIRET 900, EPA 500 – 15.286,40 Activ 21.11. – Piese de schimb pompe LOTRU, PCN/S, HT, LCC, BRATEȘ – 12.326,60 Activ 21.12. – Piese de schimb pompe RDN, CERNA, CRIȘ – 10.742,92 Activ 21.13. – Diverse piese de schimb pentru pompe – 42.179,46 Activ 22- Obiecte de inventar, conform descrierii din Anexa 22. Activ 22.1. – Mobiler metalic – 36.465,10 Activ 22.2. – Mobilier de birou – 19.537,70 Activ 22.3. – Scule electrice de mână și materiale pentru sudare-tăiere oxiacetilenică, indicatoare lucrări carosabil, stingătoare/mijloace de intervenție PSI – 16.872,10 Activ 22.4. – Alte obiecte de inventar – 45.711,86 Activ 23 - Scule, dispozitive și verificatoare, conform descrierii din Anexa 23. Activ 23.1. – Alezoare – 38.747,10 Activ 23.2. – Burghie pentru metal – 53.586,40 Activ 23.3. – Chei fixe și inelare – 14.075,60 Activ 23.4. – Chei hexagonale, șoc, tubulare – 10.986,50 Activ 23.5. – Calibre și lere pentru filete – 11.536,70 Activ 23.6. – Dornuri pentru preze, freze pentru metal – 64.690,50 Activ 23.7. – Filiere și tarozi – 13.242,50 Activ 23.8. – Micrometre, şublere, suporţi ceasuri comparatoare, mandrine, portmandrine, accesorii pentru frezare/strunjire, reducţii pentru freze şi burghie, vârfuri şi role striere – 14.598,50 Activ 23.9. – Scule diverse – 13.093,26 Activ 24 - Materiale pentru turbine DSL. 50-1, conform descrierii din Anexa 24. Activ 24.1. – Piese de schimb pentru corpul turbinei – 47.238,05 Activ 24.2. – Piese de schimb pentru armături turbină – 34.697,41 Activ 24.3. – Piese de schimb pentru auxiliare turbină – 89.327,89 Activ 25 - Piese de schimb auto conform descrierii din Anexa 25. – 14.084,31 lei Activ 26 - Bare, profile și materiale metalice conform descrierii din Anexa 26. – 24.279,52 Activ 27 – Electrozi, sârme și accesorii pentru echipamente de sudare conform descrierii din Anexa 27 – 10.448,88 Activ 28 - Sticlărie, echipamente și consumabile laborator chimic şi cabinete medicale conform descrierii din Anexa 28 – 13.148,55 Activ 29 – Stocuri semeringuri pentru etanșare conform descrierii din Anexa 29 – 11.505,57 Activ 30 – Etanșări mecanice conform descrierii din Anexa 30 – 20.818,94 Activ 31 – Elemente de asamblare conform descrierii din Anexa 31 – 72.687,20 Activ 32 – Stocuri – piese pentru gospodăria de combustibil solid conform descrierii din Anexa 32 – 63.351,82 Activ 33 – Țevi și fitinguri pentru instalații de apă și canal conform descrierii din Anexa33 – 47.129,27 Anexele menționate anterior pot fi vizualizate pe site-ul lichidatorilor judiciari www.insolventa.ro şi www.mgainsolvency.ro, precum şi pe site-ul SC Termica SA www.sesv.ro. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei) sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorilor judiciari MGA Insolvency S.P.R.L. din mun. Suceava, str. Castanilor, nr. 2, bl. 2, sc. A, ap. 17, et. 5 sau Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din Iași, Aleea Nicolina, nr. 82 în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 13.03.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine de pe: site-ul SC Termica SA www.sesv.ro, pe site-ul Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL - www.insolventa.ro, pe site-ul MGA Insolvency S.P.R.L. - www.mgainsolvency.ro şi la numerele de telefon: SC Termica SA Suceava – fax 0230/257066, tel. 0230/532638, 0735550565; Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL - 0749244377, 0757545545, 0232/243864; MGA Insolvency S.P.R.L. – 0330/115167.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE Minbucovina S.A. cu sediul în loc. Vatra Dornei, str. Mihai Eminescu, nr. 1, jud. Suceava, C.U.I. RO14725610, O.R.C. J33/358/2002, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., numit potrivit Sentinţei 395/24.06.2008, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 3759/86/2008*, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică, la data de 05.04.2019, ora 12.00, a următoarelor active proprietatea debitoarei: Denumire activ - Valoarea de pornire a licitaţiei (lei, fără T.V.A.) Activ 3. "Fostul Perimetru Deal Negru Superior", situat în com. Fundu Moldovei, jud. Suceava cu St construită-3.319,10 mp. Fosta cantină (190557), nr. cad. 1690, CF 5260/Fundu Moldovei, regim de înălţime P+E+M, St construită-1603,10 mp. Sediul de birouri (190032), nr. cad. 1687, CF 5263/Fundu Moldovei, regim de înălţime P+2E, St construită-1716 mp, învecinat cu fostul perimetru exploatare minieră Dealu Negru Inferior, deschidere la DJ 175, pretabil la activităţi comerciale (restaurant, pensiune etc). Terenul pe care este amplasat activul este proprietatea Statului Român şi nu face obiectul vânzării. - 424.000,00 lei Activ 4. Pensiune Turistică Tolovanu situată în loc. Iacobeni-Tolovanu, judeţul Suceava, Sc-910,12 mp, regim de înălţime P+E, pe teren intravilan curţi construcţii St-18.601mp, (din acte: 19.027 mp, nr. cds. 30430 al C.F. 30430/Iacobeni), împrejmuit, învecinat cu râul Bistriţa, front stradal 185ml, deschidere la DN 18; parcare şi utilităţi. - 1.067,229,44 lei Activ 5. Sediu administrativ Minbucovina situat în oraş Vatra Dornei, str. M. Eminescu, nr. 1, jud. Suceava, St construită-614,79 mp, (100161) cu nr. cadastral 3224-C1, înscrisă în Cartea Funciară nr. 34081/Vatra Dornei, regim de înălţime P+E+M, împrejmuit şi învecinat cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, utilităţi, accesul din str. M. Eminescu, pretabil pentru spaţii de birouri. Terenul se află în proprietatea Statului Român şi nu face obiectul vânzării. - 774.445,50 lei Activ 10. "Clubul Minier Iacobeni" situat com. Iacobeni, jud. Suceava (în vecinătatea primăriei Iacobeni), teren intravilan curţi construcţii - 4.716 mp, nr. cadastral 30362/Iacobeni, Clădire club minier St construită - 449 mp, cu scenă şi scaune, teren sport St-598 mp, utilităţi, împrejmuit, front stradal 27,26 ml, deschidere la DN 17, acces din strada Republicii, pretabilă pentru activităţi comerciale (restaurant). - 517.106,25 lei Activ 11. Teren intravilan curţi construcţii "Laboratorul Iacobeni" situat în com Iacobeni, jud. Suceava (învecinat cu fosta Platformă minieră Iacobeni) St-4.360 mp, înscris în CF nr. 30585/Iacobeni nr. cds. 30585, clădire laborator St construită-767 mp şi magazii St construită-1,203 mp, utilităţi, împrejmuit, acces din DN 17, pretabil pentru sediu de birouri, grădiniţă, şcoală etc. - 970.807,50 lei Activ 16. "Transporturi Auto Iacobeni" situată în com. Iacobeni, jud. Suceava (în vecinătatea primăriei Iacobeni), teren intravilan curţi construcţii, St-8.249 mp, intabulat în C.F. 2037, nr. cad. 1831, şi construcţii, St construită-1.053 mp, împrejmuit, platformă betonată, parcare şi utilităţi, acces din E576, pretabil pentru atelier, service auto etc. - 268.118,00 lei Licitaţia va avea loc la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, pe data de 05.04.2019, ora 12.00 şi se va desfăşura în conformitate cu prevederile regulamentului de vânzare aprobat de către adunarea creditorilor. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 04.04.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 04.04.2019, ora 12.00, documentele cuprinse în caietul de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 9.00–16.00, până pe data de 04.04.2019, ora 12.00 sau pe site-ul www.insolventa.ro, pe baza unei programări prealabile de 24 de ore. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: 0232/243864, 0755132473, 0751083082. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.

 

Dosarul flagrantului de la ușa ministerului condus de Liviu Dragnea, la sentința finală. Emoții pentru un fost secretar de stat
21/03/2019 11:50

Instanta supremă urmează să anunte astăzi decizia definitiva in cazul fostului secretar de stat in ministrul Transporturilor, Valentin Preda, si al fostului ofiter DNA, Dan Manolachi, dosarul avand legătur ...

Când se afiseaza rezultatele de la simularea Bacalaureatului 2019
21/03/2019 11:37

 Elevii au la dispozitie 3 ore pentru a rezolva subiectele de simulare pentru fiecare probă, timp care se scurge din momentul in care s-a incheiat distribuirea subiectelor. Calendarul simulării examenel ...

Tudorel Toader a intrat în concediu. Preselecţia candidaţilor pentru Parchetul European se amână
21/03/2019 10:58

 Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au anunţat, pe site, că Tudorel Toader este in concediu in zilele de joi, 21 martie 2019, vineri, 22 martie 2019 şi luni, 25 martie 2019. De altfel, Ministerul ...

Meteorologii au anunţat mai multe coduri galbene în următoarele ore!
21/03/2019 10:51

 Codurile galbene sunt de ceaţă şi sunt valabile pană la ora 09.00, respectiv ora 11.00. Se va semnala ceată care determină reducerea vizibilitătii local sub 200 m si izolat sub 50 m. Cod galben, v ...

SIMULAREA BAC 2019 se încheie joi cu proba la alegere a profilului
21/03/2019 10:24

 Pe 29 martie vor fi afişate rezultatele, potrivit calendarului Ministerului. Probele incep la ora 9:00, moment in care, in fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor in săli este pe ...

Mogherini: UE intenţionează să deschidă negocierile de aderare a Macedoniei în luna iunie
21/03/2019 09:22

 "Obiectivul nostru comun este să aprobăm inceperea negocierilor in luna iunie", a declarat Mogherini. Aderarea Macedoniei la UE şi NATO a fost blocată pană recent de Grecia, care a refuzat ...

Guvernul numește mâine un nou șef la Tarom
21/03/2019 08:33

 De acum incolo intrăm noi cu oameni din aviatie să redresăm Taromul, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, miercuri seara, la TVR. Acesta s-a declarat nemultumit de conducerea Tarom, iar ...

ULTIMA ORĂ Modificarea OUG 114, partea bancară, ar putea intra în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare
21/03/2019 08:27

 Teodorovici a precizat că s-a discutat despre impozitarea băncilor in funcţie de cota de piaţă a acestora, taxa urmand să fie de 0,2% pentru băncile cu cota de piaţă sub 1% şi 0,4% pentru cota d ...

Hong Kong plănuiește să construiască cea mai mare insulă artificială din lume
21/03/2019 08:16

 Hong Kong se confruntă cu o lipsă a terenurilor si prin acest proiect vrea să aducă un nou concept de dezvoltare modernă. Lantau Tomorrow Vision este proiectul care costă 79 de miliarde de dolari, ...

Armele semiautomate, interzise în Noua Zeelandă după atentat. Cele 50 de victime, identificate
21/03/2019 08:13

 Pe lista celor decedati in atentatul din Christchurch figura initial si o femeie despre care s-a descoperit ulterior că este in afara oricărui pericol, potrivit Stuff.co.uk. Eroarea a făcut ca presa l ...