Supreme Commander Review

Supreme Commander Review

  Deşi genul RTS este unul dintre cele mai vechi din industrie, foarte puține jocuri care-i aparțin se desfășoară într-adevăr la o scară care să justifice cu adevărat partea de "strategie". De multe ori, totul se rezumă la un micromanagement exagerat al propriilor unități, o dată din cauză că ele sunt prea bătute-n cap ca să se descurce onorabil pe câmpul de luptă și a doua oară fiindcă o bătălie majoră pierdută înseamnă de obicei și pierderea meciului respectiv.
        Venerabilul Total Annihilation, lansat în 1997, a fost primul RTS care a schimbat aceste concepte, addon-ul The Core Contingency ducând posibilitățile strategice ale jocului la un nivel și mai înalt, rezultatul fiind o comunitate care încă este activă după aproape zece ani de existență. De atunci însă, doar titlurile din seria Total War s-au apropiat cât de cât de bătăliile epice din Total Annihilation… asta până când Chris Taylor a decis că a venit timpul să creeze succesorul spiritual pentru cel mai bun joc al său.
        Fiind unul dintre cele mai mediatizate și așteptate titluri ale acestui an, aș fi foarte mirat dacă vreun fan RTS nu a auzit până acum, măcar în treacăt, de Supreme Commander. Însă chiar și în ideea în care nu știți nimic despre acest joc, numele său este un prim indiciu pentru ce vă așteaptă: comanda unor armate uriașe angajate într-un război total, acest lucru fiind însă în același timp și o sabie cu două tăișuri. Asta deoarece în Supreme Commander va trebui să renunțați la ideile preconcepute despre strategiile real-time pentru a avea o șansă de reuşită, mai ales în multiplayer.

        Cu toate că Starcraft a demonstrat că şi un RTS poate avea o poveste intrigantă şi personaje interesante, singleplayer-ul din Supreme Comander poate fi considerat în cel mai bun caz un tutorial mai elaborat, care vă prezintă succint cele trei facțiuni din joc – United Earth Federation, Cybran Nation și Aeon Illuminate – voi luând în fiecare campanie rolul comandantului tânăr, sclipitor și plin de potențial care reușește într-un final să aducă victoria facțiunii sale într-un război care durează de mai bine o mie de ani.
        De remarcat că spre deosebire de Starcraft, unde aveam de a face cu trei rase complet diferite, în Supreme Commander luptele sunt purtate exclusiv de rasa umană, care s-a împărţit în trei părţi beligerante, fiecare dintre ele având o filosofie complet diferită. Dacă United Earth Federation doreşte să unească galaxia sub o singură conducere, membrii Aeon Illuminate vor să răspândească Calea (The Way) pentru ca pacea să domnească pretutindeni, în timp ce naţiunea Cybran nu este interesată decât să fie liberă – aceste scopuri „nobile” neputând fi atinse se pare decât prin exterminarea tuturor celor care vă stau în cale. Mulţumită dimensiunilor impresionante a hărţilor, o misiune din singleplayer se desfăşoară secvenţial, anumite părţi din câmpul de luptă fiind accesibil numai după îndeplinirea anumitor obiective, accesul la noi tehnologii făcându-se pe acelaşi principiu. Astfel, o misiune poate să dureze mai bine de o oră fără să vedeţi vreun ecran de load sau să fiţi nevoiţi să vă reconstruiţi baza de n ori.

    Am găsit însă deranjant faptul că pe parcursul misiunilor vi se reaminteşte constant ce obiective aveţi de îndeplinit, lucru enervant ţinând cont că icon-urile din colţul stânga-sus al interfeţei vă indică exact ce aveţi de făcut fără să fiţi stresaţi excesiv. La fel de enervanţi sunt şi comandaţii pe care trebuie într-un final să-i eliminaţi, aceştia ameninţându-vă tot timpul pe parcursul misiunilor – „O să te distrug / Nu îmi poţi sta în cale / Vom purifica galaxia / Nimic nu ne poate opri bla bla bla… pe cuvântul tău? Dacă tot eşti atât de potent şi periculos, vino şi atacă-mă cum trebuie tontule, nu-mi trimite pe cap câteva unităţi anemice care oricum sunt distruse cu mult înainte să înţeleagă ce li s-a întâmplat. La asta se adaugă de multe ori şi dialogurile pline de clişee, concluzia fiind una singură – puteţi sări peste campaniile din single-player fără să regretaţi – dacă vreţi să testaţi posibilităţile fiecărei facţiuni în parte, folosiţi cu încredere modul skirmish.
        Lucrurile se schimbă însă radical în multiplayer, unde nu veţi mai avea de a face cu un AI care până la urmă poate fi înfrânt relativ uşor ci cu un oponent uman mult mai imprevizibil. Primul lucru de care trebuie să ţineţi cont în orice luptă este dimensiunea hărţilor… care sunt mari… FOARTE mari, acest lucru atrăgând după sine o serie de consecinţe ce nu pot fi neglijate. În primul rând, sistemele radar şi sonar sunt cruciale pentru a monitoriza mişcările inamicului. Importanţa lor este cu atât mai mare pentru apărare, fiind imperativ să detectaţi gunship-urile, bombardierele sau transportoarele inamice cât mai devreme posibil. În al doilea rând, raza de acţiune a turetelor şi a bateriilor anti-aeriene este considerabilă dar senzorii lor optici (aka line of sight) au o rază limitată. Sistemul radar însă le permite turetelor să atace ţinte pe care nu le „văd” efectiv. În al treilea rând, dimensiunea foarte mare a hărţilor face deplasarea exclusiv terestră nepractică, mai ales în fazele avansate ale jocului.
        Aici intervin transportoarele aeriene, cele de nivel Tech 2 fiind excelente pentru deplasarea rapidă a unui număr mare de unităţi. Tot din cauza distanţelor foarte mari va trebui să construiţi şi baze secundare de realimentare pentru avioane, care au o cantitate limitată de combustibil. Când acesta este epuizat, viteza şi manevrabilitatea lor vor scădea considerabil, făcându-le practic ţinte de antrenament pentru orice unitate inamică care le poate ataca.

        Pe lângă raza de acţiune foarte mare, turetele sunt şi extrem de puternice, rush-urile fiind destul de greu de realizat dacă inamicul foloseşte clădirile defensive cu cap… categorie care include şi zidurile. Spre deosebire de alte jocuri, unde au un rol mai mult estetic, zidurile sunt foarte importante în Supreme Commander. Ieftine, foarte rapid de construit şi enervant de greu de distrus, zidurile pot îngreuna serios posibilităţile de manevrare a unităţilor terestre, oferind în acelaşi timp şi o protecţie limitată pentru clădiri. La toate acestea se mai adaugă şi generatoarele de scuturi, Tech 2 şi Tech 3, care pot transforma mai multe turete şi baterii antiaeriene Tech 2 într-o poziţie aproape inexpugnabilă dacă nu sunt atacate de o forţă substanţială sau de la mare distanţă.
        Aici intervine combinarea atacurilor terestre / aeriene / maritime pentru a sparge linia defensivă a inamicului. Dacă în alte RTS-uri upgrade-urile pentru unităţi sunt uneori doar o îmbunătăţire minoră a posibilităţilor ofensive, în Supreme Commander un Tech 3 Heavy Assault Bot va prăji instant orice unitate Tech 1 care-i iese în cale, unităţile Tech 2 nefiind nici ele complet în afara pericolului. Cu toate acestea, o linie defensivă formată din turete Tech 2 protejate de scuturi poate ţine la respect chiar şi un asalt de Heavy Assault Bots, aşa că va trebui să vă gândiţi mai întâi cum să deactivaţi scutul înainte de atacul principal. Acest lucru poate fi realizat fie de un bombardament aerian, fie prin folosirea artileriei mobile sau distrugătoarelor / crucişătoarelor / battleship-urilor, dacă relieful vă permite un atac maritim.

   O altă idee cu care trebuie să vă obişnuiţi este aceea că forţele voastre trebuie să fie substanţiale dacă vreţi să vă înfrângeţi inamicii… substanţiale însemnând sute de unităţi. Însă chiar şi aşa, superioritatea numerică nu vă garantează întotdeauna victoria dacă nu combinaţi tipurile de unităţi. Nimic nu este mai sinistru decât să-ţi vezi cei 20 de Heavy Assault Bots care se îndreaptă în formaţie spre baza inamică făcuţi bucăţi de Gunship-uri Tech 3 pe care nu le poţi distruge în timp util fiindcă nu te-ai gândit să construieşti suficiente escadrile de avioane de vânătoare pentru că erai prea preocupat să te baricadezi în propria bază.
        Un alt aspect foarte important este că deplasarea unităţilor terestre în grupuri foarte mari îngreunează semnificativ posibilităţile de manevrare şi direct, eficienţa lor pe câmpul de luptă, aşa că este o idee mult mai bună să formaţi grupuri mai mici, dar foarte mobile, care pot flanca şi distruge mult mai eficient unităţile inamice. Pentru a vă ajuta să monitorizaţi eficient tot ce se întâmplă pe câmpul de luptă, Supreme Commander aduce câteva noutăţi. În primul rând, nivelul de zoom vă permite să vedeţi acţiunea aproape de firul ierbii după care să vă depărtaţi instantaneu până când nu aveţi decât o reprezentare 2D a teatrului de luptă, toate unităţile şi clădirile fiind reprezentate de icon-uri strategice. Remarcabil este că după câteva minute de folosire, acest zoom-in / zoom out va părea atât de natural şi simplu de folosit încât veţi încerca probabil din instinct să faceţi acelaşi lucru şi în alte RTS-uri. În al doilea rând, pentru cei care dispun de două monitoare (subsemntatul included), SC le oferă un avantaj considerabil, permitându-le să folosească şi al doilea monitor, pentru vizualizarea strategică a teatrului de luptă şi nu numai.

        Este incredibilă senzaţia de control total pe care o ai atunci când pe monitorul din stânga îţi organizezi în detaliu armata în timp ce pe monitorul din dreapta poţi urmări în acelaşi timp toate mişcările inamicului la nivel strategic. De asemenea, cel de-al doilea monitor poate fi folosit pentru a urmări acţiunile unor unităţi specifice (o escadrilă de bombardiere în drum spre ţintă de exemplu). Din fericire, această monitorizare poate fi folosită şi de cei cu un singur monitor, deoarece SC permite vizualizarea acţiunii în mod split-screen. Iar dacă aveţi un display widescreen, cu atât mai bine. Pe lângă aceste opţiuni există şi o serie de overlay-uri, care vă pot indica exact raza de acţiune a turetelor / sistemelor radar şi sonar sau consumul de resurse al fiecărei clădiri sau unităţi.
        Monitorizarea acţiunii e una însă controlul eficient al armatelor voastre este cu totul altceva. Din fericire, la acest capitol Supreme Commander nu dezamăgeşte, atotputernica tastă Shift fiind responsabilă pentru acest lucru. Cu ajutorul ei puteţi crea un lanţ întreg de ordine pentru unităţile sau clădirile voastre, după care puteţi să vă îndreptaţi atenţia spre lucruri mai importante. Unui inginer de exemplu îi puteţi ordona dintr-un foc să construiască un mass extractor, un generator de energie lângă el, o fabrică de unităţi terestre, o serie de patru generatoare de energie lângă ea, să recupereze resurse din zona alăturată după care să se reîntoarcă şi să mai construiască patru mass fabricators lângă generatoarele anterior planificate. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ordinele de deplasare sau attack-move: waypoint-urile şi rutele de patrulare pot fi stabilite foarte uşor şi dacă nu vă place poziţionarea lor, le puteţi muta pur şi simplu cu Shift+drag în noua locaţie. Un detaliu interesant este că că folosind tasta Shift puteţi coordona atacurile unităţilor voastre, lucru de foarte mare ajutor atunci când aveţi o forţă mare de asalt.