Tales of Monkey Island: The Siege of Spinner Cay Review

Tales of Monkey Island: The Siege of Spinner Cay Review

În cazul seriilor sau jocurilor episodice, intervine o mică problemă atunci când predai recenzia. Din cauza obsesiei compulsive generale faţă de nota acordată, ajung să mă întrebe diverşi prieteni în momentul în care văd o notă mare „Şi ia zi, prealuminatule, dacă următorul din serie e mai tare şi următorul şi mai şi etc., ce note le vei acorda dacă ăstuia i-ai dat 90?”.

Ei bine, dacă noua serie Monkey Island o ţine tot în acest stil crescător, nu-mi va păsa de nasurile strâmbate şi grimasele pe care le vor afişa interlocutorii mei, pentru că voi fi prea ocupat să defilez mândru printre palmierii de plastic de la ştrand cu un halat de baie şi o pălărie de pirat, fluierând candid melodia-temă a acestui joc. Da, aţi citit bine, preconizez că dacă se va urma în continuare linia ascendentă trasată de primele două jocuri din serie voi înnebuni după cel din urmă. Şi să vedeţi ce supărat o să fie Bossman când îl anunţ că vreau nota 101 din 100.

Scenariul pare un pic mai tonic, fără să rupă ritmul convenit de predecesor, puzzle-urile sunt suficient de greuţe încât să te simţi un pic mai deştept decât eşti cu adevărat la final, iar singura doleanţă pe care o am este că jocul trage un pic mâţa de coadă reciclând ideea de orientare turistică prin junglă.

Spoilers ahoy!

Am să-i rog pe cei care nu au terminat încă Launch of the Screaming Narwhal să treacă peste această secţiune a articolului pentru a nu-şi strica experienţa din pricina spoilerelor presărate despre primul episod. Mulţumesc.

După cum au dat de înţeles producătorii la scurtă vreme după lansare, noua serie MI se bucură de un mod interesant de a relata episodul anterior. Mai exact, bătrâna vrăjitoare voodoo povesteşte în linii mari, precum Silviu Brucan plus un pachet de cărţi de tarot, ce s-a întâmplat până acum.

Screaming Narwhal s-a încheiat cu gâtlejul firav al lui Guybrush aflat la o distanţă stânjenitoare de lama ascuţită a unei misterioase domnişoare, iar în introducerea celui de-al doilea episod aflăm că ea este pe de o parte fanul numărul unu al lui Guybrush şi pe de alta mercenar în slujba doctorului dement care şi-a făcut apariţia în episodul anterior, hotărâtă să pună mâna pe… ăăă… mâna idolului ei.

Epopeea blondului continuă apoi în Spinner Cay, un port populat de sirene complet incompatibile cu imaginea promovată de Hans Christian Andersen şi Disney. Faţă de nimfele gingaşe cu nume de detergent şi sutien din steluţe de mare, sirenele din Monkey Island sunt nişte creaturi uşor reptiliene, ceva mai androgine şi cât se poate de potrivite în universul MI – repară corăbii, te recompensează cu diverse obiecte marine în schimbul unor bonuri promoţionale şi flirtează cu Guybrush într-un stil similar „sirenelor” din viaţa reală.

Sunt destul de puţine NPC-uri în acest al doilea episod, dar replicile lor au o concentraţie ceva mai sănătoasă de umor crunt. Formatul puzzle-urilor nu este nemaivăzut (logica din spatele lor este chiar de domeniul clasicului), dar sunt bine implementate şi în conformitate cu principiul matematic „necesar şi suficient”. Se întoarce şi agasantul papagal de pirită, un obiect care, conform părerii Cocorului Verde, are toate şansele să apară în fiecare episod. Că doar nu degeaba e atât de enervant.

LeChuck, acum în formă umană după evenimentele din Screaming Narwhal, a intrat în cârdăşie cu Elaine şi Guybrush şi îi ajută cu diverse activităţi, de la scandal la tras cu tunul, dar are o atitudine mult mai docilă şi cuminte decât în trecut. După ce timp de patru jocuri n-aş fi simţit nimic mai satisfăcător decât să-i plantez una în bornă, antagonistul tradiţional s-a transformat într-un mesia al hipioţilor din Caraibe.

Toate pânzele sus!

E un pic dezamăgitoare lipsa minigame-urilor în acest moment, dar mai e vreme. Interfaţa nu a fost îmbunătăţită cu nimic şi, cu toate că pe mine nu mă deranjează asta, alţii s-au plâns de una sau alta. Cert e că nu veţi vâna pixeli sau căuta hotspot-uri şi din punctul acesta de vedere nu veţi avea piedici în rezolvarea puzzle-urilor.

Animaţiile, modelele, texturile şi sunetele sunt aceleaşi ca şi în Screaming Narwhal, ceea ce înseamnă implicit că aceia dintre voi care au avut ceva de împărţit cu ele în primul episod nu vor fi plăcut impresionaţi nici de această dată. Sper şi cred că sunteţi totuşi puţini la număr, pentru că în ciuda texturilor relativ precare, umblă vorba că s-ar fi obişnuit destul de multă lume cu situaţia grafică curentă şi un make-over făcut în grabă ar putea înrăutăţi status quo-ul.

Mai important e că aşteptăm cu entuziasm următoarele întorsături de situaţie din episodul intitulat Lair of the Leviathan, ce trebuie să apară în cursul acestei luni. Şi sper din tot sufletul că lui LeChuck o să-i revină mintea la cap.