Team Fortress 2 Review

Team Fortress 2 Review

Ştiţi care e cel mai mare chin pentru un redactor de jocuri când i se dă pe mână un titlu extrem de bun? Efortul de a se opri din jucat suficient de mult timp ca să poată scrie articolul în care laudă jocul respectiv. Review-ul de faţă ar fi trebuit să fie pus pe site săptămâna trecută, dar Team Fortress 2 a reuşit să mă prindă într-un mod în care foarte puţine jocuri au reuşit s-o facă până acum, gândul de a nu juca zilnic măcar o oră-două fiind de neconceput. Până la urmă a fost nevoie să-mi fie schimbată parola contului de Steam pentru a mă convinge să scriu aceste rânduri. Bastards.

Trebuie să menţionez din start că nu am jucat primul Team Fortress sau Team Fortress Classic, aşa că perspectiva mea asupra succesorului este cea a unui n00bian™ get-beget. Un pic jenantă situaţia, ţinând cont de faptul că Team Fortress este titlul care a pus noţiunea de class în jocurile class-based. Interesant este că Team Fortress 2 ar fi trebuit să aibă o tentă militară foarte serioasă, spre deosebire de produsul pe care-l avem acum în faţă, durata sa de dezvoltare (aproape 9 ani de zile) rivalizând-o fără probleme pe cea a (încă) infamului Duke Nukem Forever. Ce a rezultat însă din acest proces anevoios a depăşit orice aşteptări.

Dacă ar fi să numesc două elemente cheie care fac din Team Fortress 2 unul dintre cele mai bune jocuri lansate până acum, acestea ar fi umorul şi accesibilitatea. Este că v-aţi aşteptat să zic gameplay revoluţionar şi grafică spectaculoasă? Haide, fiţi sinceri, câţi dintre voi mai apreciază în ziua de azi la un joc capacitatea acestuia de a vă aduce un zâmbet pe faţă? Now it’s all pixel shaders and high-res textures bitc… er, baby.

Primul lucru pe care-l veţi remarca atunci când veţi lua contact cu Team Fortress 2 va fi stilul grafic inedit: stilizat, cu o puternică tentă cartoonish, efecte de shading din plin şi personaje care vă vor aduce aminte de eroii din The Incredibles. De altfel, această realizare a personajelor va fi unul dintre motivele pentru care veţi juca întotdeauna cu zâmbetul pe buze, chiar şi când veţi primi un glonţ în dinţi din capătul opus al hărţii. La care se mai adaugă ironiile savuroase aruncate adversarilor, strigătele disperate după ajutor şi momentele Kodak, în care te lupţi de zor cu un soldat inamic şi la un moment dat sunteţi depăşiţi în viteză de un inginer, acesta fiind alergat de un Pyro cu masca de gaze pe faţă şi un topor în mâini. Priceless.

Însă pe lângă factorul LOL, stilul cartoonish din TF2 are un rol mult mai important, acela de a-ţi indica la o privire sumară care este rolul fiecărei clase în parte şi posibilitatea de a le identifica imediat într-o luptă. Asta deoarece una dintre problemele titlurilor class-based este tocmai perioada de acomodare, în care trebuie s-o iei cu încetişorul şi să vezi exact ce face fiecare clasă, care sunt abilităţile speciale, dacă se mulează pe stilul tău de joc sau nu etc. În TF2 însă, chiar şi un novice va ştii în linii mari cine ce face încă din meniul iniţial de selectare, primind şi câteva ponturi care să-i facă viaţa mai uşoară; totul servit sub forma unei lecţii predată la şcoală, lucru valabil şi pentru cele trei moduri de joc – Control Point, Capture the Flag şi Territorial Control. Acest mod de prezentare, cu toate că poate fi considerat de cârcotaşi ca fiind realizat pentru moruni™, va fi unul dintre principalele avantaje ale jocului pe termen lung.

Starurile din Team Fortress 2 sunt însă fără discuţie cele 9 clase, ele fiind împărţite în trei ramuri: ofensivă, defensivă şi suport. Cercetaşul  este cea mai rapidă clasă din joc şi singura care poate efectua un double-jump, aceşti vitezişti cu accent de Brooklyn fiind foarte dificil de nimerit. Această mobilitate sporită însă vine cu preţul unui număr redus de hit-points, scout-ul fiind printre cele mai fragile personaje din joc; mai ales că în Team Fortress 2 nu există armuri. Soldatul este o alegere foarte bună pentru novici, având o toleranţă la damage decentă, fiind în acelaşi timp capabil să împartă suficientă durere-n jurul său, mulţumită lansatorului de rachete şi shotgun-ului. Pyro-ul este poate cea mai amuzantă clasă dintre toate, având în vedere că masca lui de gaze face ca toate replicile sale să fie distorsionate şi extrem de ilare. Nu la fel de ilar este însă şi aruncătorul de flăcări din dotare, care este letal în luptele close-quarter, Pyro-ul fiind capabil să dea foc întregii echipe adverse dacă o prinde la înghesuială, după care să stea la adăpost şi să observe liniştit cum creşte kill count-ul.

Trecând pe ramura defensivă, Demoman-ul este singurul care poate folosi grenade – paradoxal, una dintre cele mai puternice arme ofensive – el având ca rezervă bombe care pot fi lipite de orice suprafaţă şi apoi detonate de la distanţă; o soluţie excelentă când trebuie să protejaţi un control point de cercetaşii inamici. Heavy-ul este exact ce spune numele – ditai namila de om cu un minigun pe măsură, el fiind recomandat pentru secerarea grupurilor compacte de inamici sau blocarea temporară a unei căi de acces cu o ploaie de gloanţe. Inginerul se află la graniţa între defensivă şi suport, el având posibilitatea să contruiască turele ce pot fi îmbunătăţite (coşmarul oricărui cercetaş), tonomate care pot vindeca şi reaproviziona coechipierii cu muniţie, cât şi teleportoare care să faciliteze deplasarea echipei. Adăugând la acestea shotgun-ul, vă puteţi da seama de ce inginerul este una dintre cele mai îndrăgite clase din TF2.

Când vine vorba de suport 100% însă, Medicul este rege, serviciile sale fiind întotdeauna apreciate de coechipieri şi temute de inamici. Pe lângă faptul că poate vindeca coechipierii, medicul le poate creşte acestora temporar viaţa la 150%, cea mai importantă abilitate a sa fiind însă Overcharge-ul: invulnerabilitate temporară pentru el şi coechipierul pe care-l vindecă, care se poate dovedi suficientă pentru a sparge o defensivă formată din turele, Pyros, Ingineri şi Soldaţi. De aceea, oricine se încumetă să joace Medic poate considera că are desenată pe spate o ţintă imensă pe care scrie „Kill me first”.

Deoarece medicii sunt de obicei bine protejaţi de cei pe care-i vindecă, sarcina de a-i scoate din luptă cade de multe ori pe umerii lunetiştilor sau spionilor. Lunetiştii sunt indivizi foarte simpatici, cu accent australian şi o pălărie specifică iubitorilor de canguri, care vă pot trimite în ecranul de respawn fără să vă daţi seama în primă fază din ce direcţie aţi fost executaţi. Astfel, un headshot este de multe ori suficient pentru a trimite la sol orice altă clasă, mai ales dacă zoom-ul este folosit suficient de mult pentru ca glonţul să primească un bonus substanţial de damage, indicat lângă cross-hair. Principalul dezavantaj al lunetistului îl reprezintă însă chiar raza laser care-l ajută să ţintească, deoarece îi poate deconspira prezenţa înainte ca acesta să-şi omoare victima.

Şi aşa am ajuns să vorbim despre Spion, poate cea mai greu de stăpânit clasă din joc, dar şi cea mai rewarding. Stilat îmbrăcaţi (că doar sunt francezi) şi cu cagulă pe cap, spionii sunt cei care pot crea un adevărat haos în tabăra inamică, sabotând turele, distrugând teleportoare şi omorând lunetişti, medici şi ingineri după bunul plac. Pentru aceasta, ei au la dispoziţie şi cele mai interesante gadget-uri din joc: un dispozitiv care le permite să devină invizibili pentru o scurtă perioadă de timp, sabotor electronic pentru distrugerea utilitarelor şi turelelor construite de ingineri cât şi posibilitatea de a se camufla, preluând identitatea unei clase din tabăra adversă.