default

Dimensiune font:

Teodor Meleșcanu, candidat la Președinție. Cine strânge semnături

| 19-08-2014 05:11

 

Un nou candidat apare în cursa pentru alegerile prezidențiale, unul de dreapta! Anunțul a fost făcut chiar de către cei care vor să strângă cele două sute de mii de semnături necesare.  

 

 

Este vorba despre fostul membru al PNL, Teodor Meleșcanu, actual șef al SIE. Pentru candidatura sa la alegerile prezidențiale 2014 a fost demarată o amplă campanie de strângere de semnături. 

Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC) a transmis că va începe să strângă cele 200.000 de semnături necesare pentru înscrierea sa în cursa pentru Cotroceni. 
 

"Domnul Teodor Meleşcanu corespunde, prin pregătire, prestanţă şi prestaţii, modelului de preşedinte pentru România, imaginat atât de Societatea Civilă, cât şi de aliaţii din NATO. Prin vârstă, domnul Teodor Meleşcanu are şi experienţa necesară şi lipsa ambiţiei de eternizare în funcţie, urmând a fi un preşedinte de tranziţie spre normalitate. Domnia sa va pune capăt disfuncţiei din cadrul Executivului format din Guvern şi preşedinte, propunându-şi reducerea mandatului prezidenţial, din nou, la patru ani şi organizarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale, concomitent, în 2016. Politic, domnul Teodor Meleşcanu urmază ca, în plan legislativ, să restabilească autoritatea Parlamentului şi independenta Justiţiei iar, în plan economico-social şi naţional, să-şi asume ca program Contractul Social, semnat de liderii USL, cu noi, la 14 iulie 2012, dar rămas neonorat", se arată în comunicatul Consiliului Naţional al Societăţii Civile.

Alternativa Națională, parte a CNSC a atașat și un tabel de strângere de semnături. 

(w670)

 
 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, cu sediul social în Mun. Vaslui, str. Victoriei, nr. 100, bl. 100, sc. A, etaj 2, ap. 1, jud. Vaslui, Nr. de înreg. ORC: J37/422/2007, CUI RO 21973910, potrivit Sentinţei civile nr. 373/F/2015 din data de 25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, în dosarul nr. 4262/89/2013, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 04.02.2020, ora 12.00, a activelor S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași: Nr. activ Denumire şi descriere activ Valoare de evaluare (preț fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitaţiei (preț fără T.V.A.) Activ 1 ANALIZOR AUTOMAT PENTRU COAGULARE SYSMEX CA-560, SN A4276, anul fabricării 01/2010, nr. inv. 114; COMPUTER TOMOGRAF SOMATOM EMOTION 6 SLICE (DE), marca Siemens, fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10046766, SN 80109; RMN MAGNETOM ESSENZA, marca Siemens – fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10352127, SN 49097. - 2.424.500,00 lei, - 1.939.600,00 lei; Activ 2 ANALIZOR AUTOMAT DE HEMATOLOGIE, marca Siemens, model Advia 2120i, S/N IR10031042, nr. inv. 117. - 134.910,00 lei, - 107.928,00 lei; Activ 3 ANALIZOR AUTOMAT DE IMUNOLOGIE, Immulite 1000, SN I2221/2010, frecvența 50 Hz, anul fabricării 2010, nr. inv. 112. - 63.600,00 lei, - 50.880,00 lei; Activ 4 APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU LABORATOR - Aalizor ioni Medica Easy Lyte Plus Na/K/CI, SN 31075BNKC, nr. inv. 6; - Aparat electrochirurgie, model Surtron 120, fabricat în Italia, clasa I CF, SN 00467/4008, anul fabricării 2008; - Centrifuga, model MPW-223e, SN 10223e141607, anul fabricării 2007 viteza max. 1/min 4000 rpm; - Concentrator oxigen EverFlo / OPI, SN 0016499, max. O2: 96%; - Fotometru portabil BioMérieux, model Densimat, SN IDN012623, fabricat în Italia; - Sistem ECG Computerizat CARDIAX, SN 0607031420, fabricat în Ungaria; - Videocolposcop Fiber Optic, model Dr Camscope (XGA), SN DCSM – 11C – 145, anul fabricării 03/2011, fabricat în Korea; MOBILIER ȘI APARATURĂ BIROTICĂ - Notebook Toshiba 17.3, model SATELLITE C75-A-10W, SN 9D024769C, procesor Intel I3; - Acvariu cu filtre TETRATEC și FLUVIAL FX5; - Aer condiționat- 3 buc; - Calculator Dualcore; - Casă marcat; - Copiator Color Minolta, Bizhub C220, SN A0ED023036217; - Mobilier farmacie (demontat); - Sistem Dualcore + monitor 19 ''; - Sistem Intel; - Sistem supraveghere (aferent spațiului închiriat). Tâmplărie PVC (montata). - 52.470,00 lei, - 41.976,00 lei; Activ 5 MIJLOACE DE TRANSPORT FIAT 500 ABARTH - AUTOTURISM, CAROSERIE -AB BERLINACU HAYON, MARCA FIAT, TIP - 312/AXD1A/500 ABARTH, NR. IDENTIFICARE ZFA31200000252581, NORMA POLUARE EURO 4, AN FABRICAȚIE 2008, MASA PROPRIE 1110 KG, NUMAR LOCURI 4, CILINDREE 1368 CMC, PUTERE 99 KW (134,5 CP), SURSA ENERGIE BENZINĂ, TRACȚIUNE FAȚĂ, CULOARE NEGRU, CO2- 155 G/KM, CAPACITATE REZERVOR 35 L, DATA PRIMEI ÎNMATRICULĂRI ÎN ROMÂNIA 2009, NR. ÎNMATRICULARE VS-67-TLK, KM LA BORD - 142.202. Stare tehnică – turbină defectă, mâner portieră rupt, parbriz spart - 31.470,00 lei, - 25.176,00 lei. Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro ș la numerele de telefon: tel. 0232/43864, 0757544544, 0755132470 sau e-mail vanzari@insolventa.ro..
O nouă recompensă pentru asasinarea lui Donald Trump: Câte milioane de dolari pune la bătaie un deputat
21/01/2020 18:56

Un deputat iranian a anunţat o recompensă de 3 milioane de dolari pentru "oricine il omoară pe (preşedintele american Donald) Trump", a relatat agenţia semioficială ISNA, preluată marţi de Reu ...

Franţa va închide 14 reactoare nucleare până în 2035
21/01/2020 16:37

Franţa ar putea inchide incă două reactoare in perioada 2025-2026, mai devreme decat se estima, dacă vor fi adecvate condiţiile de piaţă şi va merge mai departe cu planul de a inchide 14 reactoare pană ...

Evacuări masive la Koln după descoperirea unei bombe din Al Doilea Război Mondial
21/01/2020 16:21

O parte a centrului oraşului Koln (vestul Germaniei) a fost evacuată marţi ca urmare a descoperirii unei bombe neexplodate datand din Al Doilea Război Mondial, găsită de mai mulţi muncitori pe un şantie ...

Craiova: Reţinuţi după ce au tâlhărit un bătrân
21/01/2020 16:01

Poliţişti din cadrul Secţiei 1 Craiova au identificat doi bărbaţi, de 31 şi 35 de ani, din municipiu, bănuiţi de săvarşirea infracţiunii de talhărie. Cei doi au fost conduşi la sediul sectiei pe ...

Marea Britanie:Rata şomajului, la cel mai scăzut nivel din 1975
21/01/2020 15:42

Creşterea salariilor in Marea Britanie a incetinit in perioada septembrie-noiembrie 2019, in timp ce rata şomajului s-a menţinut la cel mai redus nivel din ianuarie 1975, arată datele publicate marţi de Of ...

O nouă specie de dinozaur de dimensiuni mici, cu aripi şi pene, a fost confirmată în China
21/01/2020 15:34

O nouă specie de dinozaur de dimensiuni mici, cu aripi şi pene, a fost confirmată de o echipă de oameni de ştiinţă americani şi chinezi, pe baza descoperirii unor fosile in nord-estul Chinei, informeaz ...

Descoperire macabră în camera de hotel. Opt turişti indieni au fost găsiţi decedaţi
21/01/2020 15:12

Opt turişti indieni care vizitau Nepalul au fost descoperiţi morţi marţi in camera lor de hotel de la marginea capitalei Kathmandu, a informat poliţia locală. Turiştii indieni făceau parte dintr-un gru ...

Atenție unde călătoriți ! Focar de pneumonie virală în China
21/01/2020 14:54

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii romani care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească in Republica Populară Chineză că, in provincia Hubei, localitatea Wuhan, exist ...

Dâmbovița: După pesta porcină, face ravagii și gripa aviară
21/01/2020 14:38

Carnea de pasăre provenită din zonele de restrictie din cauza gripei aviare a ajuns si in judetul Dambovita. Autoritatea Natională Sanitară Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor a anuntat că, din ce ...

Un cuplu a folosit o pungă în loc de prezervativ, internaţi de urgenţă...
21/01/2020 14:10

Un băiat şi o fată din Vietnam, au avut nevoie de ingrijiri medicale urgente după ce s-au rănit făcand sex. Cum? Ei bine, cei doi au incercat să folosească o pungă din plastic in loc de prezervativ. C ...