Terminator Salvation: The Videogame – RePlay Review

Terminator Salvation: The Videogame – RePlay Review

Întrucât e puţin probabil ca vreun fan SF să nu fi văzut sau auzit până acum de seria Terminator, o să sar peste descrierea celor trei filme care l-au avut în rolul principal pe Arnold Schwarzenegger, fiindcă nu mai e nimic de zis. „I’ll be back”, urmăriri spectaculoase, efecte speciale de calitate, the end. A venit însă momentul schimbării distribuției (nea Swartzi e guvernator și bătrân de acum), iar Christian Bale, actorul care a făcut furori în Batman Begins și The Dark Knight, a intrat în pielea lui John Connor.

Cum era de așteptat, trebuia să facă cineva și un joc după cel mai nou Terminator, să mai câștige și Warner Bros o pâine. Iar la câte eşecuri de acest gen au apărut până acum, nu se aștepta nimeni să avem un Terminator Salvation de calitate, ca joc video. Deşi implicarea studiourilor GRIN, responsabile printre altele şi pentru seria Advanced Warfighter, ar fi putut să ofere câteva raze de speranţă.

Începutul sfârşitului

Din păcate pentru titlul de faţă, încă din primele secunde apar semne de întrebare în privinţa calităţii, deoarece John Connor nici nu seamănă cu și nici nu are vocea lui Christian Bale, aducând mai mult a comandantul Shepard din Mass Effect. Ori așa ceva nu se face dacă produci un joc bazat pe un blockbuster. Ironic e că personajele secundare importante (Blaire și Barnes) care sunt prezente şi în film au parte de vocile actorilor respectivi (Moon Bloodgood şi Lonnie Rashid Lynn Jr, aka Common).

Şi măcar de ar fi asta singura lui problemă. Cea mai mare e că se termină în 3 ore și un pic; nici n-apuci să-ţi dai seama despre ce-i vorba că ai și ieșit. De fapt, e mai bine așa, deoarece la cât de repetitiv e, dacă aș fi stat mai mult în el adormeam. Degeaba produci un joc fără probleme tehnice, cu un gameplay care funcționează dacă efectiv nu ai ce face în el. Mai bine te uiți două ore la filmul pe care este bazat și ieși mai câștigat.

Gameplay type T-1000

Terminator Salvation nu are nimic care să atragă, iar în jumătate din timp o să distrugi Aerostats, drone care sunt bune mai mult pentru detectare decât pentru luptă și T-7-T, niște gândaci uriași cu armură foarte puternică, ce trebuie flancați întotdeauna. Din păcate, luptele cu ei devin o de-a v-ați ascunselea lungită până peste poate, mai ales când sunt în număr mare. Vestiții și înspăimântătorii T-600 sunt întâlniți doar la sfârșit și nu sunt chiar așa de tari precum ar trebui. Rezistă la gloanțe, dar avem grenade şi lansatoare de rachete care fac distrugerea lor foarte facilă. Mai avem și aşa-numiţii Skin Jobs, T-600 deghizați, dar care în afara înfăţişării nu sunt cu nimic mai speciali decât fraţii lor.

Ca să aducă un pic de varietate într-un joc lung de 3 ore, producătorii au introdus și niște urmăriri (aka secvenţe „pe şine”) care în mod ironic sunt cele mai intense și interesante momente din toată acţiunea. Și ele sunt scurte, dar măcar au un farmec aparte și amintesc un pic de urmăririle din Terminator 2: Judgment Day.

Pe de altă parte, dacă nu ar fi existat sistemul de cover, jocul ar fi fost mult prea greu, asta deoarece inamicii au ceva putere de foc și armură din plin. Văzând cum un T-600 vine direct spre tine fără vreo remușcare, vei fugi și utiliza opțiunea de cover foarte des. Cu toate că acesta nu este perfect, el își face treaba de fiecare dată când e nevoie și merită o bilă albă. E drept că e același sistem pe care tot l-am mai văzut prin diverse jocuri, dar combinarea lui cu mișcarea continuă face luptele mult mai antrenante.

Dacă e să vorbim despre AI-ul inamicilor, comportamentul roboţilor se potrivește cu puterea ce o inspiră, dar nu debordează de inteligenţă. La început chiar ai impresia că inamicii au un motoraș care le spune ce să facă, dar în scurt timp te prinzi cum stă treaba şi jocul devine o rutină, pierzându-se acel sentiment de frică pe care-l ai când vezi că vin mai mulți roboţi spre tine.

Cât despre personajele care te însoţesc, acestea nu prea ajută. Au fost cazuri când nu mai aveam gloanțe și mi-au oferit muniţie, dar se poate întâmpla ca tot într-un astfel de moment nimeni să nu te bage în seamă, caz în care trebuie să aștepți mult și bine ca aliații să doboare roboții, în special pe T-7-T, care nu-și expun prea des spatele, singura lor parte vulnerabilă. În astfel de situații se vede clar că AI-ul aliaților e practic degeaba și că ar fi fost mult mai simplu să joci singur, dar cu ceva mai multă muniție.

De altfel, armele sunt destul de bine modelate și trag precis. Dar ce te faci când de multe ori nu au cu ce trage? Chiar îmi era dor de jocuri în care să fie muniție puțină pe care să o gestionezi bine, dar în Terminator Salvation acest lucru nu-i neapărat de bun augur din cauza însoţitorilor. Trebuie să golești încărcătoare întregi și câte două-trei rachete pe T-600, iar ceilalți inamici nu sunt nici ei prea departe de „norma” asta. Ori dacă tu nu poţi să-i dobori, până reuşeste AI-ul aliaţilor să o facă…

Ca şi cum cele de mai sus n-ar fi de ajuns, o misiune durează 5 minute, după care te trezeşti brusc în ecranul de loading. Fără explicații, fără nimic. Acţiunea se desfăşoară într-o zi din viața lui John, cu ceva timp înaintea evenimentelor din film și joci 5 minute, mai înaintezi o oră, mai joci un pic şi tot aşa până se facă seară şi ajungi la sfârșitul jocului. Iar puținele filmulețe și dialoguri lasă totul în ceață.

La plimbare prin Los Angeles

Cei care se aşteptau ca grafica să iasă din acest trend al mediocrităţii vor fi dezamăgiţi. Da, putem vedea cum ar arăta Los Angeles după Ziua Judecăţii, nivelurile fiind realizate destul de ok, dar există şi multe texturi de rezoluţie slabă care sabotează impresia artistică. Şi nu, nu le puteţi îmbunătăţi umblând la opţiunile grafice, pentru că acestea nu există. Rezoluţie, luminozitate şi Aspect Ratio, pentru cei cu monitoare widescreen. Şi atât, că ce-i mult strică.

Sunetul e decent, dar cu foarte mare măsură. Dialogurile sunt puţine la număr, iar atmosfera pierde mult prin lipsa lui Bale. Dacă asta nu era de ajuns, efectele sonore nu impresionează şi chiar aș putea spune că în timpul urmăririlor prin oraș, coliziunile „sună” cel puțin ciudat. Doar muzica mai salvează situația, fiind cât de cât ok.

Dat fiind faptul că eşti însoţit de câteva personaje pe parcursul aventurii, un mod co-op ar fi fost binevenit. El există… însă doar local. Aşa că dacă vreţi să distrugeţi roboţi împreună cu un amic, va trebui să-i puneţi un gamepad în braţe, fiindcă nu există mod online. La fel cum nu există niciun fel de achievement sau conţinut extra care să justifice o eventuală rejucare sau o explorare mai atentă a nivelurilor. Nici o secvenţă behind-the-scenes, niciun concept art sau imagini promoţionale, nimic. Doar satisfacţia că ai terminat şi mai repede jocul şi nu ai mai fost la mila AI-ului dacă rămâneai fără muniţie.

Concluzia? Dacă o să vă întrebe vreodată cineva de ce daţi ochii peste cap când auziţi de încă un joc bazat pe un blockbuster, puteţi să-i oferiţi fără probleme Terminator: Salvation ca exemplu elocvent. Un titlu fără pic de farmec, lansat doar ca să mai stoarcă nişte bani din buzunarele fanilor.