The Bard’s Tale Review

The Bard’s Tale Review

  Urmarind lansarea jocurilor din ultimii ani, am ajuns la concluzia ca undeva pe parcursul evolutiei industriei, unii designeri au uitat care este de fapt scopul unui joc. Acela de a te relaxa, de a te face sa mai si razi si sa uiti de grijile de zi cu zi pe care le ai. Odata cu explozia fenomenala a puterii de calcul, latura tehnica a devenit brusc mult mai importanta decat cea creativa. Asa au capatat importanta sporita efectele de pixel shader si bump-mapping, High Dynamic Range Rendering, zecile si sutele de mii de poligoane dintr-o scena si texturile la rezolutii de-a dreptul obscene pentru o placa video cu “doar” 128MB Ram, lucruri care de multe ori nu fac decat sa ascunda un joc mediocru intr-un ambalaj frumos. Si din pacate, acest trend nu pare ca se va opri prea curand, cu toate ca unii designeri incearca sa inoveze cu fiecare titlu lansat. Din acest punct de vedere, The Bard’s Tale este un joc la fel de exotic ca si un quest de odinioara. Un remake al unui RPG foarte indragit in anii 80′, The Bard’s Tale este un top down action-RPG, realizat de studiourile InXile, fondate de Brian Fargo, creatorul primului Bard’s Tale, care a mai participat intre timp si la crearea altor hit-uri celebre (Fallout, Baldur’s Gate).

     Din pacate, prima impresie pe care o face Bard’s Tale jucatoului nu este una teribil de buna. Atat intro-ul cat si cut-scene-urile prerenderizate sunt la o rezolutie foarte slaba, lucru care nu poate fi pus neaparat pe seama originilor sale consolistice (versiunea PC este de fapt o portare), deoarece am vazut in alte jocuri pentru console cut-scene-uri care aratau foarte bine. Din fericire, aici se termina si impresia proasta, caci restul jocului nu dezamageste, mai ales daca nu va asteptati la un titlu care sa ridice standardele genului.

     Dupa cateva minute de gameplay veti realiza fara prea mari eforturi ca umorul reprezinta coloana vertebrala a jocului, el fiind o satira spumoasa la adresa RPG-urilor aparute pana acum pe piata, ironizand tot ce se poate ironiza, de la story-urile insipide si pana la quest-urile in care eroul trebuie sa omoare x sobolani. Si mai frumos este faptul ca jucatorul trebuie sa aiba si o oarecare experienta in spate si cateva RPG-uri jucate la activ pentru a prinde glumele mai subtile, deoarece poantele nu sunt nicidecum fortate sau puse doar de dragul de a mai destinde un pic atmosfera… nu ca ar fi nevoie. De altfel, pana si Bardul este un erou atipic, sau mai bine zis, un anti-erou perfect, caruia nu-i pasa decat de bani, mancare, bautura si femei, insa nu neaparat in ordinea asta. Daca la inceput nu veti sti prea multe despre alter-ego-ul vostru, pe masura ce inaintati in poveste, diversele “pozne” ale Bardului din trecut se vor intoarce sa-l bantuie, complicand si mai mult lucrurile.

  Desi ironizeaza o mare parte din RPG-urile aparute pana acum (in special pe cele fantasy), Bard’s Tale nu musteste de originalitate, lucru probabil dorit si de producatori. Astfel, firul epic este cat se poate de simplu: Bardul va fi nevoit (mai mult sau mai putin din propria initiativa) sa salveze o printesa, inchisa intr-un turn de catre un vrajitor malefic, insa nu pentru ca asa ar fi corect si frumos din partea lui, ci pentru recompensa pe care i-o va oferi printesa plus… alte placeri doar sugerate subtil de catre producatori care pot lasa mintea jucatorului sa zburde in voie.

     Trecand insa peste umorul de calitate care este prezent la tot pasul, Bard’s Tale este un joc extrem de simplificat, lucru care s-ar putea sa nu fie pe placul celor care cauta ceva mai mult decat un hack & slash. Principala preocupare a Bardului va fi sa omoare un numar destul de mare de creaturi si monstruleti, pentru a reusi sa salveze printesa si sa-si primeasca recompensa. Obiectele, armele sau armurile culese de Bard in timpul aventurilor sale sunt transformate automat in bani, cu care veti putea cumpara echipament mai bun de la diversii vanzatori din joc, a caror oferta este insa destul de limitata. Acest trend continua si in cazul dialogurilor, unde nu veti putea raspunde decat “politicos” si … mai putin politicos. Partea interesanta e ca in unele cazuri, raspunsurile “politicoase” vor fi chiar mai acide si mai agresive decat cele considerate “badaranesti”, fapt care va duce de multe ori la un schimb de replici absolut hilar intre Bard si interlocutorul sau, unele dialoguri fiind de-a dreptul criminale.

     Datorita personalitatii sale fermecatoare, Bardul nu prea are parte de prieteni, in afara de naratorul povestii (cu care se mai contreaza din cand in cand) si companionii pe care ii poate chema in ajutor folosind un instrument muzical, care poate fi schimbat pentru unul mai bun pe parcursul jocului (acest lucru ii va permite sa aiba mai multi membri in party). Ajutoarele pe care le veti gasi de-a lungul jocului, sub forma de cantece, vor fi de foarte mare ajutor, servind ca diversiune si atragand o parte din monstrii asupra lor. Dificultatea luptelor, uneori de-a dreptul obscena, va fi acuzata de multi jucatori… si pe buna dreptate, Bardul aflandu-se aproape intotdeauna in inferioritate numerica. Si cu toate ca veti avea posibilitatea sa ii imbunatatiti atributele si abilitatile, cum ar fi dexteritatea sau forta, el nu va deveni niciodata o masina de ucis imposibil de oprit, precum eroii din alte RPG-uri. Cheia pentru a ramane in viata va fi sa folositi cu cap companionii, cat si armele pe care le aveti la dispozitie.