The Lord of the Rings Online: Shadows of Angmar Review

The Lord of the Rings Online: Shadows of Angmar Review

Trecerea de la un joc la altul a fost extrem de uşoară pentru toată lumea, deoarece Turbine nu s-a jucat cu focul şi a preluat cam tot ce era de preluat din jocul celor de la Blizzard, într-o asemenea măsură încât începi să ai flashback-uri. Nu suficient încât să îl numeşti clonă, dar asemănările sunt evidente.

Ce este totuşi diferit?

În primul rând, ca în orice MMO, trebuie să îţi faci un cont pe care îl plăteşti folosind un card de credit. Cum ar fi, şi aici dau un exemplu aleator, un Visa Electron; fără să ţin cont de prezenţa acestui card în propriul portofel în momentul în care am scornit partea cu "aleator". Apoi, cu CC-ul în mână purcezi pe site-ul Codemasters şi începi să îţi introduci datele. Şi te trezeşti că nu merg. Pe un card perfect valid, folosit pentru tot felul de tranzacţii online. Ce faci în acest caz? Dai mail la Tech Support care îţi răspunde, într-un final, şi îţi dă scurt una după ceafă: Codemasters Online nu acceptă carduri Visa Electron decât dacă acestea sunt emise în Marea Britanie!

Cu această ocazie, contul Paypal considerat pana acum inutil, a primit brusc un loc de cinste în lista priorităţilor, datorită meseriaşilor britanici.

Acestea fiind spuse, jocul.

Pentru pasionaţii universului, Turbine a făcut o treaba bună în transpunerea in-game a Middle Earth-ului. Ca sa folosim repere din trilogie, de la nivelul 1 până la 50 ai ocazia să te plimbi cam până în Misty Mountains, unde în Fellowship of the Ring cei 9 care au speriat Vestul urcau pe munte şi Saruman arunca cu bulgări în ei. Cam pe acolo se opreşte. Ce urmează – Moria, Rohan, Gondor, Lorien, şi restul – cel mai probabil în expansion (Moria a fost deja anuntata oficial pentru primul expansion pack ce urmează să apară la toamnă). Pe lângă aceste zone s-a adaugat cu bun simţ şi content nou, cum ar fi Angmar-ul, zona de baştină a regelui vrăjitor, sau Evendim, o regiune absolut splendidă, unde se găseşte mormântul lui Elendil (Turbine contrazicând astfel scrierile lui Tolkien) şi un lac cât jumătate de hartă.

Toate personajele majore din cărţi (cu excepţia celor care apar în zone încă neimplementate) sunt prezente şi ele. Participă în instanţe ca NPC-uri, oferă quest-uri şi vorbesc cu tine. Din fericire, unde Peter Jackson s-a oprit, Turbine a continuat, incluzându-l, de exemplu, pe Tom Bombadil în Pădurea Bătrână, împreună cu consoarta Goldberry, sau chiar o serie de quest-uri conduse de Radagast, menţionat doar la grad de “nume” atât în film, cât şi în carte.

Tot legat de univers este şi aşa-numitul "epic storyline" care te ia de la nivelul 1 şi te lasă la nivelul 50. Organizat în "cărţi", acesta e punctat de o mulţime de instanţe, personaje cunoscute, şi un scenariu ce întretaie Lord of the Rings la modul frecvent, lucru valabil şi pentru alte serii de quest-uri din joc. Pe post de exemplu, personal şi cu mâna mea am livrat ingredientele necesare pentru (scuzaţi engleza, dar sună mai bine) "The reforging of Narsil", cu o foarte frumoasă instanţă la final, în care doar te uiţi cum este refăcută sabia, şi Aragorn o ridică deasupra capului, cu "Behold Anduril, the Flame of the West"-ul de rigoare. Dacă ai inimă de tocilar şi scrierile lui Tolkien te-au încântat, este imposibil să nu te atingă măcar puţin o parte dintre micile event-uri organizate de producători de-a lungul jocului. Cât o fi el de MMO şi "kill 10 wolves".

A nu se confunda însă epic storyline-ul cu instanţele de raid. Acest capitol este complet separat, şi orice jucător poate duce toate "cărţile" până la final cu un party simplu.

 

Dacă ar fi să critic ceva, aş putea nota că, deşi universul este atât de bogat în poveşti, legende, date topografice, tratate lingvistice şi o mulţime de detalii legate de absolut orice mărunţiş, Turbine nu s-a ostenit să îşi “pipereze” jocul cu mai mult “lore”. Descrierea quest-urilor este la fel de simplistă ca în orice alt MMO, iar dacă vrei să afli mai multe despre locaţiile pe care le vizitezi jocul nu îţi oferă nici o modalitate de a o face. Mă aşteptam, de exemplu, să pot da click pe măcar câteva dintre cărţile atât de frumos texturate din biblioteca lui Elrond, şi să citesc ceva. Sau ceva asemănator. LotRO merge pe direcţia luată de filmele lui Peter Jackson: îţi prezintă suficient de detaliat evenimentele principale, şi doar te lasă să ghiceşti universul incredibil de complex creat de Tolkien, undeva, pe fundal. Desigur, se poate argumenta că atât filmul, cât şi jocul se adresează doar fanilor, însă din punctul meu de vedere cel puţin, această explicaţie “ţine” doar până la un punct.

Rasele sunt şi ele din cărţi – oameni, elfi, dwarfi şi hobbiţi – fiecare cu zona de start specifică: hobbiţii în Comitat, dwarfii în Thorin’s Hall, oamenii în Bree, iar elfii în Ered Luin. Ca şi clase, scuzaţi enumerarea, dar o consider utilă ca şi grad de comparaţie:

• Guardian = Warrior Protection
• Champion = Warrior Arms
• Captain = Paladin
• Ranger = Hunter
• Burglar = Rogue
• Minstrel = Priest
• Loremaster = clasă hibridă ce poate summona un pet, cu skill-uri relativ minore de vindecare şi ressurect, ranged, ce aduce vag a Mage.

După cum se poate observa, jocul este foarte bine dotat în ceea ce priveşte melee-ul, şi un pic mai sărac în ceea ce priveşte atacul de la distanţă. Situaţia este logică şi de bun simţ, deoarece "lore-ul" nu ar fi permis magi ce dau cu fireballs şi alte nebunii. Loremaster-ul este cel mai apropiat de această descriere, însa transformat într-un fel de "Gandalf wannabe", deoarece "magiile" acestuia sunt mai degrabă bazate pe alchimie şi cunoaşterea naturii decât pe "arcane powers" şi alte elemente World of Warcraft.

Clasele pot genera confuzie la început pentru un jucător de WoW, mai ales în instanţe, unde impresia iniţială este de haos: nu înţelegi, „tanc” fiind, ce-i cu atâta lume lângă tine, ce caută un singur amarât de arcaş în spate, şi de ce healer-ul dă cu bâta-n mob parte-n parte cu tine!? Tactica este uşor diferită, şi începe să capete sens când realizezi cum funcţionează fiecare clasă în parte, deoarece asemănarea este clară în ceea ce priveşte clasa în sine, dar skill tree-ul nu este tocmai acelaşi. Cu excepţia lucrurilor evidente, întrucât un fighter tot cu sabia va împărţi durere-n jurul său.

Avansând însă din instanţa în instanţă, ajungi într-un final să experimentezi conţinutul high-end al jocului, unde din pacate lucrurile încep să scârţâie. Unde în World of Warcraft luptele cu bossii erau veritabile teste de coordonare de grup, imaginaţie şi dedicaţie, în LotRO chiar şi cei mai mari şi urâţi inamici (cum ar fi Balrogul Taurlach) nu necesită decât o serie scurtă de explicaţii înainte de eveniment, şi un healer care, preferabil, să nu adoarmă în timpul luptei. Dezamăgitor. Desigur, relativa lipsă de complexitate a acestor evenimente poate avea şi urmări pozitive, în ideea că un număr mult mai mare de oameni poate experimenta content-ul “end-game” al jocului, şi nu doar ghildele hardcore.

Un lucru important de reţinut este că LotRO e mai casual friendly decât WoW. Aici chiar funcţionează reclama Blizzard, fiindcă poţi juca de unul singur, cât vrei tu, unde vrei tu, de capul tău. Nu mai beneficiez de timpul liber avut în perioada WoW, deci orele de joc sunt destul de puţine, dar cu toate astea am avansat repede, şi fără să trec ca prin brânză prin content, ci având grijă să "culeg" cam tot ce era de cules de-a lungul perioadei de level-up.

De asemenea, nu farmezi ca dementul o instanţă de 300 de mii de ori până îţi pică "Ciocanul Nefericirii Maxime" (trademark ce nu îmi aparţine, thanks Bossman), ci treci prin ea pentru a-ţi rezolva quest-urile. Evident, există şi farming, există şi instanţe de raid, şi item-uri de reputaţie ce necesită astfel de practici hidoase, însă nu în măsura în care WoW ţi le aruncă în cap. E mai blând cu tine, te ia uşor, îţi dă recompense generoase pentru task-uri uşoare, începând ca încet-încet să îţi aducă aminte că este totuşi un MMO, şi dacă vrei beryl shard-ul necesar armurii epice de pică toată lumea-n freză, tot trebuie să te lupţi cu "drop rate 0.1%". Modul în care farming-ul este însă abordat e semnificativ mai accesibil. Iar dacă nu avem de-a face cu “0.1%”, monstrul ce “lasă” obiectul dorit se spawnează foarte, foarte rar.