The Settlers 7: Paths to a Kingdom Review
Dimensiune font:
The Settlers 7: Paths to a Kingdom Review
The Settlers, alături de alte serii asemănătoare create în Germania (Port Royale, Anno, Patrician), n-a avut niciodată în America de Nord acelaşi succes răsunător pe care l-a repurtat în Europa, întrucât jucătorii de pe aceste continente au uneori gusturi extrem de diferite când vine vorba de anumite titluri (n-o să insist asupra cauzelor). Aşa că este de înţeles că unele jocuri sunt ambalate în cutii ale căror imagini diferă în funcţie de continentul în care sunt lansate. Însă n-am priceput de ce cutia versiunii europene de The Settlers 7 este atât de diferită fără de cea americană.
În sensul că dacă judecaţi după aceasta din urmă, s-ar putea să aveţi o surpriză după câteva minute de joc, Paths to a Kingdom nefiind chiar atât de fioros pe cât o sugerează cutia nord-americană. Este un joc cu o grafică specifică seriei, frumoasă şi viu colorată. În care, deşi există bătălii, nu veţi vedea vreo picătură de sânge. Unde latura militară nu este predominantă, ba chiar reprezintă doar o treime din ceea ce oferă The Settlers 7.
Principala inovaţie adusă este sistemul de Puncte de Victorie, prin intermediul cărora câştigarea unui meci nu se mai face doar prin forţă militară, ci şi prin exploatarea eficientă a opţiunilor legate de comerţ şi cercetarea noilor tehnologii. În esenţă, Punctele de Victorie (PV) sunt un ansamblu de aproximativ 20 de Achievements, unele permanente, altele dinamice: cele mai multe monezi de aur, cele mai multe tehnologii descoperite, armata cea mai numeroasă, cucerirea unor anumite zone, cele mai multe sectoare acaparate, încheierea de relaţii comerciale cu anumite ţinuturi etc.
În momentul în care un jucător (sau o echipă) ajunge să aibă un număr minim de PV, ce variază în funcţie de numărul de jucători sau de setările şi dimensiunea hărţilor, va începe o numărătoare inversă ce indică timpul rămas până la obţinerea victoriei. În cursul acestui interval, ceilalţi colonişti trebuie să facă în aşa fel încât să anuleze PV-urile dinamice ale adversarului (un PV permanent nu poate fi anulat). În caz de reuşită, numărătoarea se opreşte. În cazul în care alt jucător obţine numărul minim de PV, atunci numărătoarea se reia, iar având în vedere că unele PV-uri nu sunt greu de obţinut, nu puţine sunt meciurile în care această numărătoare se plimbă dintr-o parte în alta.
Cine ar fi crezut că un joc The Settlers, prin definiţie lent datorită complexităţii, poate fi uneori plin de adrenalină în multiplayer? La sporirea tensiunii din astfel de momente contribuie atât muzica săltăreaţă din timpul numărătorii inverse, cât şi absenţa fog of war: observi tot timpul ce face adversarul, dar şi el te vede pe tine. Trebuie făcute însă două menţiuni privind sistemul de PV: AI-ul nu ştie să anuleze PV-urile altui AI, iar jucătorii care preferă exclusiv latura militară şi/sau adoptă strategii defensive au şanse foarte mari să piardă.
De altfel, o singură nemulţumire am faţă de acest sistem: că nu poate fi dezactivat în totalitate. Ştiu, sună paradoxal, însă uneori am chef să joc o partidă în care singurul scop să fie anihilarea totală a inamicilor. E adevărat, poţi obţine un PV ascuns (Domination) dacă ai sub control toate sectoarele de pe hartă, cu condiţia ca adversarii să nu fi ajuns la numărul minim de PV. Cu ajutorul Map Forge, poţi edita diverse aspecte ale hărţilor, însă nu poţi salva o hartă astfel editată fără să existe măcar un PV (altul decât Domination). Soluţia cea mai convenabilă pe care am găsit-o (mai ales pentru skirmish) este ca respectivul PV să fie cel legat de cucerirea unui anumit sector (unul din cele mai dificil de obţinut PV din joc).
Fiecare hartă este împărţită în sectoare, iar spre deosebire de Rise of an Empire, cele neutre necesită un minim de efort, deoarece sunt păzite de forţe militare proprii. Un sector poate fi cucerit în trei moduri: prin forţă, trimiterea de călugări (Novici) sau prin oferirea unei cantităţi de monede de aur (mită). În multiplayer, alegerea oportună a uneia din aceste opţiuni poate reprezenta unul din factorii cheie ce te poate duce mai aproape de victorie. Şi asta pentru că Paths to a Kingdom, la fel ca seria Anno de exemplu, este un joc în care contează unde, cum şi când îţi aşezi clădirile. Exact în ordinea asta.
Indiferent de modul de joc (single sau multiplayer), sectoarele sunt mici ca întindere şi, cum lanţul economic este destul de stufos, eşti obligat să te extinzi pentru a pune mâna pe noi resurse şi a ridica noi construcţii. Cucerirea sectoarelor este necesară şi din cauză că, deşi călugării se pot deplasa şi prin cele neutre sau cele aflate în posesia adversarului, nu acelaşi lucru se întâmplă cu negustorii tăi, care nu pot trece graniţele inamice.
Cum unele sectoare pot fi mai greu de cucerit – fie sunt păzite de o armată mai puternică, fie beneficiază de fortificaţii – este recomandată o planificare tactică atentă privind viteza şi gradul de ocupare a zonelor neutre. Şi indiferent de calea pe care o urmezi (militară, comercială sau tehnologică), anexarea sectoarelor reprezintă unul din fundamentele pentru o economie eficientă.
Economie care nu poate exista fără mâncare, cea din urmă fiind împărţită în două categorii: obişnuită (Regular Food – RF) şi extravagantă (Fancy Food – FF). În prima categorie intră peştele şi pâinea, în a doua carnea procesată în măcelărie, ce provine de la vânători sau de la fermele de porci. Pentru a funcţiona, unele clădiri nu cer mâncare, în timp ce altele necesită RF.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau