Tom Clancy’s EndWar – Xbox 360 – RePlay Review

Tom Clancy’s EndWar – Xbox 360 – RePlay Review

Real Time Strategy. O denumire destul de simplă pentru un gen atât de complex şi greu de de stăpânit. Născut pe PC şi definit prin serii precum Dune, Warcraft sau Command & Conquer, mult timp s-a crezut că va rămâne pentru totdeauna în patria mouse-ului şi a tastaturii. Dar odată cu apariţia actualei generaţii de console, RTS-urile au devenit încetul cu încetul din ce în ce mai atrăgătoare pentru publisheri, mai ales că oferta este extrem de săracă.

Însă principala problemă cu un RTS pe console a fost întotdeauna sistemul de control, deoarece un controller nu se poate compara cu binecunoscutul combo mouse + tastatură. Unii producători au încercat să combată acest lucru prin tot felul de combinaţii complicate de butoane, dar pentru EndWar Ubisoft a decis să încerce o nouă variantă: decât să reinventeze roata, mai bine ar fi să ofere o alternativă, chiar dacă una aparent radicală: comenzile vocale.

World War III

Acţiunea din EndWar este plasată într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care în anul 2016 un atac nuclear omoară milioane de oameni în Arabia Saudită şi distruge cele mai importante rafinării, aruncând în aer şi preţul barilului de petrol. Un an mai târziu, pentru a preveni un holocaust nuclear, Statele Unite şi Federaţia Europeană (toate statele Europei unite sub un singur acoperiş, mai puţin Marea Britanie şi Irlanda) se înţeleg să lanseze în spaţiu sateliţi care pot distruge ICBM-urile (Intercontinental Ballistic Missile). La rândul ei, Rusia creează şi ea propriul sistem de apărare, iar rachetele nucleare devin astfel inutile.

În tot acest timp, Rusia devine producătorul numărul unu de petrol şi de gaz natural, astfel încât se bucură de o situaţie financiară mai mult decât favorabilă. Ruşii folosesc aceste resurse pentru a se înarma masiv, fapt care declanşează diferite reacţii pe tot Globul. Ca răspuns, Statele Unite intenţionează să lanseze în spaţiu Freedom Star, o platformă orbitală de unde trei detaşamente de puşcaşi marini pot fi trimise oriunde pe Glob în cel mult 90 de minute.

Reacţia internaţională este extrem de negativă la această mişcare, fiecare având propriile temeri. Ruşii se tem că americanii vor deveni mai puternici decât ei, iar europenii văd în această mişcare un mod de a scurtcircuita tratatul anti-nuclear. În semn de protest, europenii se retrag din NATO, iar acum fiecare facţiune se pregăteşte cum poate mai bine pentru războiul final.

La arme!

După ce ne obişnuim cu sistemul de control, unităţile şi modurile de joc misiunile tutorial din „Prelude to War”, suntem puşi în faţa unei hărţi a lumii cu diferite teritorii ce pot fi cucerite. Pentru a câştiga, trebuie ori să capturăm toate capitalele, ori să controlăm 28 de teritorii. Mutările pe harta mondială sunt turn-based, astfel încât poţi ataca doar un teritoriu per tură, fapt ce subliniază importanţa deciziilor luate. Poţi să te implici într-o bătălie costisitoare pe parcursul a trei ture pentru o metropolă sau să ataci teritoriile din jurul ei care îi asigură proviziile.

Odată aleasă ţinta, lupta propriu-zisă se desfăşoară în timp real. Dacă însă o bătălie este pierdută o poţi relua cu un ajutor suplimentar constând în câteva unităţi. Acest lucru poate fi făcut ori de câte ori vrei, deoarece jocul nu se va termina până nu ai îndeplinit condiţiile victoriei finale. Diferenţa constă în cantitatea de bani încasată la sfârşitul misiunii, astfel încât terminarea misiunilor repede şi eficient este mult mai benefică din punct de vedere financiar.

Înainte de a începe ostilităţile va trebui să alegem una din cele trei facţiuni, fiecare cu avantajele ei. Joint Strike Force-ul american se bazează pe unităţi mici şi rapide care lovesc cu precizie şi este specializat în tehnologii stealth şi roboţi de teren. Membrii European Enforcer Corps sunt experţi în războiul urban şi folosirea armelor electronice, vehiculele lor fiind extrem de mobile. Guards Brigade-ul rusesc merge pe clasica filozofie sovietică, cu arme mari şi armuri pe măsură. De asemenea, fiecare facţiune are mai multe batalioane din care se poate alege, fiecare bazându-se pe un anumit tip de luptă sau unitate.

Victory!

În single-player, în funcţie de teren şi de accesibilitate, misiunile sunt de patru tipuri: conquest, assault, siege şi raid.

Conquest este cel mai comun mod de joc. Se începe cu doar trei unităţi, având posibilitatea să chemi altele sub formă de întăriri. Scopul este capturarea a mai mult de jumătate din punctele de control (uplinks) într-o perioadă de cinci minute sau distrugerea în totalitate a forţelor inamice. Când mai mult de jumătate din uplinks sunt controlate, se iniţiază faza „Defcon One” şi echipei adverse i se permite accesul la arme de distrugere în masă. La capătul opus este Assault, unde singurul obiectiv este anihilarea armatei inamice.

Raid seamănă cu Conquest, dar pentru victorie trebuie sabotate mai mult de jumătate din punctele de control inamice în mai puţin de zece minute, sau invers: să păstrezi mai mult de jumătate din clădiri pentru zece minute.

În cele din urmă, Siege este dedicat atacurilor asupra capitalelor, unde atacatorii sunt nevoiţi să captureze un uplink principal, ceva mai mare decât restul punctelor de control. Din nou, acesta trebuie capturat în zece minute, în caz contrar cel care se apără primind în ajutor o armată impresionantă, caz în care misiunea devine mult mai dificilă. Pe de altă parte, până la expirarea timpului apărătorul nu poate chema întăriri sau elicoptere care să evacueze unităţile rănite.