Total War: Shogun 2 – Fall of the Samurai Review

Total War: Shogun 2 – Fall of the Samurai Review

Aşa cum speciile apar, dispar, evoluează şi se transformă, la fel şi civilizaţiile umane se ridică şi înfloresc, pentru ca la un moment dat să apună, rămânând doar rânduri în cartea de istorie şi vestigii arhitectonice interesante mai mult pentru arheologi şi agenţiile de turism.

Nici Japonia nu a fost scutită de acest inevitabil ciclu, epoca shogunatului apunând spre sfârşitul secolului al-XIX-lea, ţara Soarelui Răsare revenind la imperialism. În tradiţie niponă însă, evenimentele n-au fost deloc o revoluţie de catifea, deoarece transformarea guvernamentală şi orientarea spre Vest s-a lăsat cu multe capete tăiate. La propriu.

Chiar dacă aceia care au trecut prin istoria japoneză ar fi înclinat spre o prezentare războinică centrată pe celebra rebeliune din Satsuma, cei de la Creative Assembly au ales un conflict mult mai mic  – Războiul Boshin, 300 de ani mai târziu faţă de povestea iniţială din Shogun 2. Confruntarea este scurtă, sub doi ani, astfel că nu ai prea mult loc de întors în ceea ce priveşte deciziile de luat pentru direcţia de dezvoltare a Japoniei şi unificarea ei sub o nouă conducere, a împăratului, sau păstrarea vechilor tradiţii ale samurailor.

Indiferent de preferinţe, acest pachet independent este organizat “în dulcele stil clasic”, fiind mult mai mult decât un DLC cu două skin-uri, trei unităţi şi două misiuni. Departe de superficialitatea momentului, Fall of the Samurai o să vă ocupe timpul o perioadă destul de lungă, nu doar în campanie, ci şi în skirmish sau în multiplayer.

Şase clanuri stau cu sabia scoasă din teacă, gata de acţiune: Satsuma, Chosu şi Tosa de partea împăratului, în timp ce Obama, Jozai şi Aizu stau alături de tradiţionaliştii susţinători ai shogunatului. Încă o dată, la fel ca în original, campaniile sunt mai uşoare sau mai dificile în funcţie de poziţionarea provinciilor de start şi de resursele materiale ce pot fi obţinute cât mai rapid pentru a pune pe picioare un comerţ înfloritor.

Satsuma începe în colţul din stânga jos al hărţii şi are marele avantaj de a controla două provincii; Chosu au şi ei o poziţie favorabilă, dar cu o vulnerabilitate deosebită din direcţia ţărmului, ceea ce te obligă să acorzi o atenţie sporită părţii navale. Tosa îşi face de cap pe o insulă separată, astfel că aparent este mai uşor de construit şi apărat; pe de altă parte, e destul de dificil să-ţi transporţi trupele dacă nu ai o flotă serioasă până reuşeşti să stabileşti puncte fortificate serioase în partea principală a arhipelagului nipon.

Obama (nu, nu discutăm istoria SUA!) începe încet şi umil undeva în mijlocul hărţii, dar poziţia nu este tocmai ideală şi trebuie mereu să priveşti în toate direcţiile: inamicii vin şi de pe uscat, dar şi de pe apă; Jozai beneficiază de o poziţie mai avantajoasă, dar are dificultăţi odată ce îşi începe expansiunea spre centrul celei mai mari insule, multe provincii şi multe graniţe fiind greu de apărat şi controlat; Aizu este de departe una dintre cele mai grele campanii, imensa provincie fiind un punct de trecere pentru orice clan şi, chiar dacă iniţial graniţele sunt puţine (mai ales dacă te dezvolţi întâi spre nord), expansiunea vine cu aceleaşi probleme ca în cazul Jozai.

Mai există şi alte clanuri destul de importante, dar multe dintre ele vor fi rase de pe hartă cam ca în Shogun 2, prin acţiunile AI-ului. Însă la final, tu eşti cel care va decide viitorul Japoniei: dacă rămâne o ţară agrară, tradiţionalistă, închisă oricărei influenţe din afară sau dacă primeşte cu braţele deschise influenţa vestică americană, engleză sau franceză şi toate avantajele şi dezavantajele industrializării.

If my descendants wish to be as I am, they must study patience.

La fel ca în orice titlu Total War, răbdarea este cuvântul de bază. O economie înfloritoare garantează o armată numeroasă, în timp ce trupele garantează şi ele o expansiune constantă şi un nivel de apărare corespunzător. Pe de altă parte, aceleaşi trupe costă şi trebuie să ai mereu în vedere noi surse de venit, într-un cerc vicios cât se poate de realist. Nu merge să cheltuieşti tot şi apoi să-ţi flamânzeşti clanul, orice rebeliune poate fi fatală.

De asemenea, industrializarea vine cu o serie de clădiri şi trupe specifice, la putere fiind de acum armele de foc, în frunte cu celebra mitralieră Gatling. În mod cert dacă aţi văzut The Last Samurai (cu Tom Cruise în rolul principal, o combinaţie între Shogun-ul lui James Clavell şi clişeele hollywood-iene), ştiţi momentul în care trupele imperiale atacă cu mitraliera trupele dezlănţuite ale samurailor şi măcelul care a urmat.

Totuşi, avem în continuare şi unităţi „clasice”, cu săbii şi suliţe, dar tacticile se schimbă pe măsură ce tehnologia avansează înspre modernizarea armatei. Avem academii care să antreneze soldaţii în folosirea armelor de foc şi a tunurilor, avem reţele de linii ferate cu abur (chiar dacă nu pe tot teritoriul, ceea ce oferă o importanţă strategică deosebită provinciilor unde se poate auzi şuierul locomotivei), linii de telegraf, iar flotele sunt dotate cu o impresionantă putere de foc. Trenul reprezintă o modalitate rapidă de transport nu doar pentru trupe, dar şi în ceea ce priveşte comerţul, astfel că bonusurile în această direcţie nu sunt deloc de neglijat.

Dezvoltarea diverselor construcţii şi a trupelor/bonusurilor adiacente depind nu doar de bani, ci şi de studierea diverselor tehnologii din arborele aferent; în continuare numărul de ture pentru cercetare este destul de mare pentru viteza cu care se desfăşoară campania, dar contează enorm direcţia în care apuci: industrializare sau tradiţionalism.

De cealaltă parte, fabricile emergente şi trenurile nu sunt tocmai pe placul agrarilor japonezi şi cu cât mai industrializată este o provincie, cu atât cresc riscurile nemulţumirilor şi rebeliunii. Modernizarea merită însă efortul dacă mai vrei să şi câştigi jocul, dar trebuie să fii mereu pregătit cu trupe suplimentare sau resursele financiare pentru a le recruta rapid. Atenţie mare însă, o tură avansează jocul cu doar două săptămâni, ceea ce se traduce în 6 ture de iarnă, cu dure consecinţe asupra unităţilor prinse în teritoriu străin (attrition).

Life is like unto a long journey with a heavy burden. Let thy step be slow and steady, that thou stumble not.

Luptele din Fall of the Samurai, chiar dacă folosesc arme de foc mult mai mult, nu se desprind prea mult de tradiţia jocului. Aceleaşi reguli se aplică indiferent că ai arcuri sau puşti, deci tot nu e sănătos să arunci toate trupele la grămadă în luptă. E adevărat că tunurile sau mitraliera fac diferenţa, dar nici de partea shogunului nu eşti lăsat “în fundul gol”.

O serie de unităţi speciale au fost create pentru evidenţierea părţii de care evoluezi: de exemplu, un Foreign Veteran îţi antrenează trupele, măreşte producţia dacă e plasat într-un oraş sau poate provoca la duel generalul inamic pentru a reduce moralul adversarilor înaintea unei bătălii. Ishin Shishi îţi oferă sprijin dacă joci de partea imperială, la celălalt capăt aflându-se Shinshengumi; nu lipsesc nici geishele sau Shinobi, mereu pregătiţi să asasineze, saboteze sau să pună cale diversiuni.

Dacă pe mal lucrurile sunt destul de clare, s-a lucrat mult în ceea ce priveşte confruntările navale. Flota joacă un rol extrem de important datorită distanţei de foc, ceea ce permite şi asedierea oraşelor de pe apă. O luptă terestră poate fi câştigată doar pentru că ţi-ai decimat inamicul cu salve venite de pe nave, nave care pot scăpa fără niciun fel de pierderi dacă nu există baterii de coastă. Şi cu toate că partea de control rămâne în continuare destul de “tulbure”, navele au devenit brusc nu doar o metodă de a-ţi apăra flota comercială, ci şi un element hotărâtor în multe lupte mixte.

Spre final, etapa Realm Divide nu mai este atât de albă sau neagră precum în jocul original. Trebuie să alegi odată pentru totdeauna dacă eşti de partea împăratului sau a shogun-ului, ceea ce va determina ce alianţe îţi rămân; evident, poţi decide că vrei să fii propriul tău stăpân, dar trebuie să şi fii pregătit ca toată lumea să se întoarcă împotriva ta.

Un element inedit pentru un joc care de obice priveşte imaginea în ansamblu este coborârea conflictului la scară micro. Ai mitraliera Gatling, de exemplu, sau eşti într-o bătălie navală: camera va coborî dacă vrei la persoana întâi pentru a-ţi da ocazia de a controla direct focul. Evident, rişti să pierzi focusul asupra întregului câmp de luptă, dar senzaţia de control direct şi satisfacţia unor lovituri reuşite merită chiar şi să mai încarci câte o salvare dacă ai ratat. La capătul opus, skirmish-urile au ajuns la un impresionant număr de 40 vs 40, ceea ce înseamnă o dificultate mult mai mare în a controla armata; de fapt, armatele, pentru că ai de-a face cu întregi batalioane. Nu lipsesc nici bătăliile istorice, şase la număr, atât pe apă, cât şi pe uscat.

Intelligence is the flower of discrimination. There are many examples of the flower blooming but not bearing fruit.

Despre multiplayer e un pic mai dificil să discutăm, fiindcă tehnic vorbind încă e în closed beta, aşa că anumite aspecte (atributele unităţilor, numărul maxim ş.a.m.d) se mai pot schimba până pe 23 martie (când va fi lansat jocul).

Cert e că avem o hartă Conquest refăcută pentru a fi în ton cu perioada istorică, la care se adaugă 22 de hărţi pentru confruntări (4 pentru asedii, 6 navale şi 12 terestre). De asemenea, clădirile ce pot fi capturate în bătăliile terestre sunt acum aleatoare (mai reducând astfel un pic din previzibilitatea strategiilor), bateriile de coastă pot fi şi ele capturate pentru a fi folosite în confruntările navale, iar în modul co-op jucătorii îşi pot trimite unităţi unul altuia sub formă de „cadou”.

La capitolul Avatar, Fall of the Samurai vine cu un nou arbore de abilităţi, specific şi el secolului al XIX-lea, noi seturi şi piese de armură, alături de peste 40 de retainers (obiecte sau personaje care-ţi însoţesc avatarul şi oferă diverse bonusuri). Cel mai important însă, există şi posibilitatea de a avea mai mulţi avatari pentru a putea progresa independent în Shogun 2 şi FoTS. De altfel, chiar producătorii au specificat faptul că nu au vrut să împartă comunitatea în „cei care au şi cei care n-au expansion-ul”, aşa că noii-veniţi care cumpără doar FoTS vor putea juca împotriva celor care au doar Shogun 2.

Partea vizuală a fost adusă la zi pentru a reflecta includerea trupelor străine, cu uniforme adecvate şi comentarii pe măsură, plus o coloană sonoră dedicată. La fel ca în Shogun 2, harta se dezvăluie în toată splendoarea 3D pe măsură ce înaintezi în teritoriu, iar câmpurile de luptă au rămas reproduceri destul de fidele ale reprezentării de pe hartă.

They say Japan was made by a sword.

În stilul Total War, chiar dacă Fall of the Samurai este clasificat drept un expansion pack stand-alone, cu ceva mai multe clanuri ar fi fost de-a binelea un joc de sine stătător. Chiar şi aşa, puţine i se pot reproşa, iar pasionaţii vor regăsi cel puţin două motive de rejucabilitate, dacă nu chiar şase, pentru fiecare clan în parte.

Şi voi încheia această fabuloasă campanie prin a cita un alt coleg şi jucător, cuvinte care nici că puteau rezuma mai bine nu doar jocul, ci şi realitatea istorică prin care au trecut multe ţări ale acelei epoci: All hail the new seats of power in Japan: Mr. Smith, Mr. Wesson and Dr. Richard J. Gatling.