Tradiţii de Sf. Andrei 2022: Ce trebuie să faci pentru a-ţi visa ursitul?

27

Dimensiune font:

| 01-12-2022 12:09

Tradiţii de Sf. Andrei 2022. Sărbătoarea Sfântului Andrei este una dintre cele mai importante zile din Biserica Ortodoxă. Iată care sunt cele mai cunoscute tradiții din această zi pe care credincioșii trebuie să le respecte!

Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul românilor. În fiecare an pe data de 30 noiembrie este prăznuit în Biserica Ortodoxă, iar credincioșii respectă cu sfințenie o serie de tradiții și obiceiuri moștenite din cele mai vechi timpuri.

Cele mai importante tradiții și obiceiuri!

Tradiția spune că de Sfântul Andrei pe 30 noiembrie, începe iarna în tradiția veche, aceasta fiind o zi în care se prezice vremea pentru anul următor

Sfântul Andrei este sărbătoarea este așteptată cu nerăbdare mai ales de fetele tinere care vor să afle dacă se vor mărita anul ce vine.

De asemenea, noaptea de Sfântul Andrei este una cu o puternică încărcătura mistică astfel că, în funcţie de fiecare zonă a ţării, există tradiţii şi ritualuri diferite pentru fetele nemăritate.

Un obicei srăvechi al acestei sărbători este acela al turtei sărate. Fetele trebuie să pregătească o turtă specială din pâine şi cu multă sare pe care o vor mânca înainte de culcare

Tradiţia populară mai spune că dacă fetele vor visa un bărbat care le aduce un pahar cu apă, atunci se vor mărita anul viitor. Un alt obicei extrem de cunoscut de Sfântul Andrei este cel al busoiocului pus sub pernă. Firul de busoioc trebuie sfinţit înainte, iar fetele trebuie să spună o rugăciune înainte de culcare. Astfel, îşi vor visa ursitul.

O altă tradiţie veche de Sfântul Andrei este ca fetele tinere şi nemăritate să aşeze cu gura în jos o cană de lut noua, iar pe fundul acesteia să aşeze trei cărbuni încinşi. Și cât timp vor arde aceşti cărbuni, fetele trebuie să spună o rugăciune pentru Sfântul Andrei şi să rotească uşor cana.

În această zi, creștinii pun grâu la încolţit pentru a vedea cum va fi recolta în anul ce urmează. Punerea grâului la încolţit reprezintă un semn al belşugului şi se spune că cei care respectă acest obicei vor avea parte de prosperitate anul viitor.

O altă tradiţie asociată cu sărbătoarea Sfântului Andrei ţine tot de prezicerea vremii pentru anul ce urmează. Se crede că dacă în noaptea Sfântului Andrei cerul este senin, atunci iarna ce vine va fi una blândă. Însă, dacă va fi înnorat, va ploua sau va ninge, atunci urmează o iarnă foarte grea.

Se mai spune că noaptea de Sfântul Andrei este una extrem de încărcată din punct de vedere mistic. Deşi sărbătoarea este una creştină, practicile populare sunt unele păgâne şi îşi au rădăcinile într-o asociere timpurie cu o divinitate dacică, Sântandrei, o zeitate sărbătorită în prima zi a noului an în cultura dacică.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:01

Presa din Ucraina: Rusia „a cumpărat” membri ai Parlamentului European pentru a recunoaște anexarea Crimeei
07/02/2023 20:25

Kremlinul a „cumpărat” membri ai Parlamentului European pentru a recunoaste anexarea Crimeei ucrainene si ridicarea sanctiunilor, scrie publicatia ucraineană Obozrevatel. Eurodeputatii ar fi prim ...

Un sfert din populația Turciei a fost afectată de cutremure. 23 de milioane de oameni sunt afectați
07/02/2023 13:58

Aproximativ 23 de milioane de oameni, inclusiv 1,4 milioane de copii, din Turcia si Siria ar putea fi efectati de urmările cutremurului si a replicilor acestuia care au transformat mii de clădiri in moloz. ...

Cât costă banchetul de clasa a VIII-a în 2023. Grupurile de părinți au explodat: “Mai mult decât o nuntă!”
07/02/2023 12:07

Banchetul de clasa a VIII-a 2023 vine cu niste costuri astronomice. Sume revoltătoare de bani sunt solicitate elevilor si părintilor Banchetul de absolvire este, in mod traditional, o cheltuială importantă ...

VIDEO Imagini din dronă cu amploarea dezastrului din Siria
06/02/2023 21:38

 Imagini surprinse din dronă arată urmările cutremurului devastator in localitatea Sarmada din nord-vestul provinciei siriene Idlib, conform The Guardian. Cutremur in Siria  Imaginile fi ...

Turcia declară doliu național timp de șapte zile: bilanțul depășește 2.600 de morți
06/02/2023 21:34

Presedintele Turciei a decretat doliu national timp de sapte zile in tară, după cutremurul devastator care a lovit tara. Bilanţul cumulat al cutremurelor produse luni in sud-estul Turciei, in apropierea fron ...

Cum să plătești ratele la bancă rapid. Scapi pe loc de o rată de 1.800 lei cu doar 170 de lei
06/02/2023 20:26

Află in articol cum poti să achiti ratele la bancă rapid si eficient. Ratele romanilor au crescut alarmant in ultimii ani, iar multi oameni fac acum cu greu fată cheltuielilor, mai ales că tara noastr ...

Dragoș Bucur, la un pas de moarte din cauza alcoolului. Gestul stupid pe care l-a făcut pe terasa unui hotel de pe Litoral, regretă și acum
06/02/2023 20:24

Dragos Bucur, sotul Dana Nălbaru, fosta componentă a trupei Hi-Q, a vorbit despre copilăria si adolescenta lui si a dezvăluit lucruri nestiute pană acum. Acesta a povestit despre un episod care se putea ...

De unde vine expresia „a dat bir cu fugiții”?
06/02/2023 20:22

Asemeni tuturor limbilor de origine latină, si limba romană este plină de expresii, unele mai frumoase ca altele. Existenta lor face ca comunicarea verbală să fie mai picantă si nu una de lemn. Unele si ...

Rafila: E inacceptabil ca personalul medical să primească bani de la pacienți / Recunoştinţa poate fi exprimată prin flori sau bomboane
06/02/2023 20:21

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră drept „inacceptabil” şi „de netolerat” ca personalul medical să primească bani pentru acordarea de servicii medicale. El spune că pacienţii i ...

Cine este milionarul belgian care ar putea trimite sute de tancuri Ucrainei
06/02/2023 20:15

Freddy Versluys, un milionar belgian care a cumpărat de-a lungul anilor sute de tancuri prin companiile sale militare, spune că vrea să trimită vehicule de luptă Ucrainei. Insă guvernul belgian il acuz ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei