Transformers: Fall of Cybertron Review

Transformers: Fall of Cybertron Review

Copilăria unora dintre noi s-a derulat nu în faţa calculatorului, ci construind întregi oraşe din LEGO doar pentru a le distruge într-o încleştare imaginară între Optimus Prime şi Megatron. Ceva mai târziu am văzut şi nişte filme (nu extraordinare, dar mai vii decât bucăţile de plastic din cutia cu jucării), iar acum doi ani producătorii High Moon veneau cu Transformers: War for Cybertron pentru a ilustra interactiv continua luptă dintre Autobots şi Decepticons. A se citi „băieţii buni contra cei răi”.

Fall of Cybertron este un omagiu mult mai pronunțat adus desenelor animate clasice şi se adresează în special fanilor înrăiţi ai universului cu roboţi ce se transformă în maşini. Intriga nu trece mult de obişnuitul „buni contra răi”, dar toate aluziile, dialogurile şi personajele au multe de spus celor care ştiu mai mult decât numele liderilor celor două facţiuni şi eventual „ăla galben cu nume de insectă” – da, simpaticul Bumblebee. Evident, pentru restul jucătorilor obişnuiţi aflaţi în căutarea unui shooter, toată afacerea e puţin confuză, dar acţiunea este intensă şi cu destule ocazii să-ţi dai seama că nu eşti invincibil ca să te distrezi binişor pe parcursul misiunilor din campanie.

Într-un fel, tocmai aplecarea spre clasici face din FoC un joc care uită esenţialul din numele său: partea cu transformarea. E drept, există momente scriptate când n-ai de ales şi devii maşinuţă şi câteva spre final, cu Grimlock, unde abia aştepţi să te transformi. În rest, avem de-a face cu un shooter cât se poate de normal, limitat în dimensiuni, a cărui variaţie este în mare parte reprezentată de personajele disponibile şi de a vedea ce arme sunt mai potrivite pentru a trimite inamicii la fier vechi.

Campania oferă 6 misiuni de fiecare parte, Autobot şi Decepticons, dar nu ai cum să alegi cu ce începi; doar treci de la una la alta fără nicio avertizare, acum îl coordonezi pe Metroplex să distrugă tunurile Decepticon, apoi treci la Bruticus pentru a transforma în ruine tot în jurul tău. Ultima misiune reprezintă concluzia „epică” a luptei roboţilor pentru o planetă oricum pe moarte (rezervele de Energon sunt aproape epuizate), cu un final în coadă de peşte care cel mai probabil pune bazele următorului titlu care să explice şi să descrie aterizarea supravieţuitorilor pe Terra.

Pe de altă parte, misiunile sunt aproape de fiecare dată încredinţate unor personaje diferite, cu abilităţi individuale. E adevărat că multe sunt o oglindă fidelă pentru ambele facţiuni, dar unii roboţi ies în evidenţă. Cliffjumper are o secţiune dedicată stealth, unde ai ocazia să foloseşti rute alternative pentru a evita santinele mult mai puternice şi mai bine înarmate, dar dacă e cazul, Cliff se descurcă şi cu un pistol dacă îl ţii în mişcare. Jazz se foloseşte de cârlige şi salturi pentru a traversa niveluri contra cronometru, în timp ce Soundwave foloseşte ajutoare mecanice pentru diverse acţiuni în mediul de joc.

De departe cele mai bine realizate sunt nivelurile unde îl controlezi pe Grimlock, un Autobot care nu se transformă, aşa cum fanii ştiu deja, într-un Porsche elegant, ci într-un dinozaur mecanic, o fiară uriaşă care distruge tot ce mişcă în calea lui cam dintr-o singură lovitură. Evident, transformarea sa specială este dependentă de încărcarea abilităţii aferente, dar în mod sigur vei lupta îndârjit pentru a te bucura de cele circa 30 de secunde de putere reptiloidă brută.

La cimitirul de maşini

În esenţă, Fall of Cybertron rămâne însă un shooter şi încă unul cu diverse probleme. Controlul pe mouse şi tastatură se dovedeşte nesigur când eşti maşină sau un Decepticon-avion/elicopter, iar trecerea dintr-o stare în alta poate fi considerată în unele momente şi un fel de exploit: ai terminat muniţia ca robot, te transformi (dacă îţi permite spaţiul din nivel) şi te foloseşti de tunul ataşat până ajungi la un pachet de gloanţe. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi în multiplayer, plus nevoia de a ajunge în miezul conflictului, ceea ce se întâmplă mult mai rapid pe patru roţi decât pe două picioare.

Mai mult, remarci rapid că inamicii au un avantaj important: se folosesc de cover, în timp ce tu nu ai asemenea opţiune, de multe ori fiind obligat să găseşti un colţ ferit unde să-ti regenerezi scutul. Există şi o opţiune (Perk) care îţi dublează viaţa, dar în rest există niveluri unde ai de muncă chiar şi pe nivelul normal de dificultate.

Armele sunt mai impresionante şi mai reuşite decât în War for Cybertron, dar dincolo de variaţie, ajungi repede să preferi doar una sau două pe care să le îmbunătăţeşti la maximum (arsenalul este comun indiferent de facţiune). Cele mai multe sunt arme normale, să zicem, pistol, shotgun, mitralieră sau aruncător de grenade, dar restul au oferte mai deosebite: Riot Cannon-ul trage încet, dar cu efecte explozive devastatoare odată îmbunătăţit, Energon Harvester-ul fură viaţă de la inamici, iar un Dimensional Decimator atrage în vârtejul lui orice inamic ghinionist aflat în raza sa de acţiune.

Îmbunătăţirile, patru la număr pentru fiecare armă, au marele avantaj de a se face simţite din prima. Chiar contează că ai mărit capacitatea încărcătorului, că ai eliminat reculul puştii cu lunetă sau ai crescut cu un impresionant 75% viteza de tragere. Şi tot ce omori în jur aduce credite, moneda cu care să cumperi upgrade-urile sau alte „jucărele”, precum grenade, mine sau diverse avantaje pasive.

Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine

Din păcate, campania single-player nu mai vine şi cu optiunea cooperativă, dar măcar modul Escalation a revenit. De fapt un mod Horde, trebuie să rezişti alături de alţi trei prieteni la 15 valuri de inamici, fiecare controlând un anume tip de Transformer; unele hărţi te pun de partea Autobots, altele de partea Decepticons, dar interesant este că distrugerea oponenţilor vă aduce bani. Muniţie, arme, upgrade-uri sau deschiderea de zone mai largi în niveluri pot fi cumpărate astfel, dar e de preferat să iei aceste decizii în comun cu aliaţii. Câştigurile nu pică din cer precum ploaia de vară, astfel că trebuie bine împărţite pentru a ieşi victorioşi.

Multiplayer-ul competitiv în 16 este o cu totul altă poveste, oferind Team Deathmatch, Capture the Flag şi Conquest. Abia aici ai cu adevărat ocazia să te transformi după gust, de nevoie sau doar de plăcere, în timp ce împuşti frenetic în dreapta şi în stânga, eventual săltând un steag sau cucerind puncte de control. Ai de ales între patru clase – Scientist, Infiltrator, Destroyer sau Titan – dacă vrei să foloseşti forţă brută sau puşca cu lunetă şi strecuratul invizibil.

 

Tune your robot

Pe măsură ce lupţi câştigi experienţă şi deblochezi arme, upgrade-uri şi tot felul de componente folosite doar pentru cosmetizare vizuală. Poţi fi orice Transformer inclus în joc, dar de asemenea poţi să-ţi creezi propriul robot (deşi deocamdată opţiunile sunt destul de limitate, fiind în plan câteva pachete de astfel de cosmetizări – contra cost, desigur).

Toate bune şi frumoase, dacă multiplayer-ul ar funcţiona. Constant am avut parte de un joc care nu recunoştea niciun fel de conexiune Internet, nu vedea servere şi nici nu ţinea minte contul creat după ce îl închideam. Evident, se lucrează la rezolvarea acestor probleme, dar practic indisponibilitatea multiplayer-ului s-ar putea să dezamăgească înainte de vreme fanii care abia aşteptau să se înfrunte.

Din punct de vedere vizual Fall of Cybertron se prezintă decent, cu explozii şi efecte bine realizate dacă le priveşti de la distanţă; roboţii nu excelează în detalii, iar formele de maşină suferă de un inevitabil bloom exagerat. Din fericire n-am avut alte probleme tehnice în afară de unele stângăcii ale controlului, iar vocile şi dialogurile sunt scutite de replici inutil pompoase despre cum Megatron îl va distruge pe Optimus şi invers. Coloana sonoră iese foarte bine în evidenţă, în special melodia din generic şi The Touch, folosită în filmul din 1986.

La final, Transformers: Fall of Cybertron este un omagiu adus întreg universului Transformers, dar ca joc uită că are o poveste de spus şi un gameplay coerent de dus la capăt. Iţele intrigii se unesc abia în finalul extrem de intens (dar pleoştit în ultima misiune), iar acţiunea nu trece peste a fi un shooter decent, cu arme şi îmbunătăţiri destul de variate. Într-adevăr un joc pentru fanii adevăraţi sau pentru copilul din noi.