Tron 2.0 Review

default

Dimensiune font:

| 24-10-2012 15:29

Tron 2.0 Review

   Pe vremea lui Ceausescu sa ai un video era o chestie. Poate am avut noroc ca avea matusa mea. Poate nu, pentru ca de fiecare data cand ma duceam la ea vroiam sa vad filme porno. Asta se intampla pe la vreo 10 ani, asa ca imaginati-va stupoarea ei cand ii ceream sa-mi puna o astfel de caseta. Din aceasta cauza, incerca sa ma ademeneasca cu tot felul de filme care circulau pe vremea aceea. Unul dintre ele a fost Tron. Cu toate ca imi aduc aminte actiunea acestuia in mare, singura secventa care mi-a ramas intiparita este momentul digitizarii. Filmul acela chiar m-a socat. Pe vremea aceea nici nu auzisem de computer si, bineinteles, nici nu stiam ce inseamna. Va dati seama ca nu a trecut prea mult timp pana am aflat, iar de atunci, de fiecare data cand ma aflu in fata unuia, ma simt ca un zeu. Chiar mi-ar fi parut rau, ca un asemenea film, original la vremea aceea ca idee, dar destul de slab realizat, in parte si datorita limitarilor tehnologice, dar si datorita actorilor si a scenariului care nu au stralucit, sa nu beneficieze de o continuare. Cand am auzit ca au de gand sa scoata si un joc, m-am luminat la fata si am zambit, imaginandu-ma parca in fata monitorului, jucandu-l.

Tron 2.0 Tron 2.0

     In momentul in care am pus insa mana pe el si l-am instalat am ramas socat pentru a doua oara. Nu credeam ca vor reusi sa redea atat de bine universul si atmosfera din film. Pot sa afirm cu mana pe inima ca de fapt este chiar mai bine realizat si asta pentru ca au avut la dispozitie schitele pentru filmul original, inclusiv cele care nu au fost folosite. Este uluitor cum au reusit sa redea o nava de transport cu mese si scaune, o discoteca cu un DJ si pupitrul sau, ori un intreg oras care aduce foarte mult cu Las Vegas (Internet City). Doar pentru atat si merita sa-l jucati.
     Glumesc, jocul are si partile lui bune si partile lui slabe. In cea de-a doua categorie as include povestea. Actiunea are loc peste 20 de ani, intr-un moment in care Alan Bradley, eroul principal din film, a descoperit o noua tehnologie de digitizare mult mai avansata. Din aceasta cauza, o corporatie malefica numita Future Control, al carui scop este bineinteles de a conduce lumea incercand sa preia controlul cu ajutorul unor agenti (hackeri numiti aici data wraiths) care sa actioneze din interior, il rapesc pe Alan in timp ce acesta vorbeste la telefon cu fiul sau, Jet. Inspaimantat, Jet se repede pana in laboratorul tatalui sau doar pentru ca sa aiba „frumoasa” surpriza de a fi digitizat la randul sau chiar de catre Ma3a, o inteligenta artificiala sub conducerea careia aveau loc aceste procese.
     Initial, o infectie cu un virus necunoscut se raspandea pe serverele din laborator, deci prima ta misiune va fi sa-i dai de capat in timp ce o vei proteja pe Ma3a. Nici serverele nu stau cu mainile in san. Agentii ICP (un fel de agenti anti-virus) sunt prezenti peste tot pentru a distruge orice urma a infectiei sau orice program nerecunoscut. Cred ca va dati seama ca si Jet face parte din a doua categorie, asa ca dupa un tutorial relativ scurt care va va familiariza cu interfata si manuirea discului, veti trece direct la treaba. Spuneam ca povestea este slabuta pentru ca nu prea are consistenta. Daca la inceput nu stii ce s-a intamplat cu tatal tau, pe parcurs accesezi, de exemplu, o camera video prin care citesti un mesaj conform caruia nu trebuie sa rulezi codul Tron. Ce e cu asta o sa vedeti voi pe parcursul jocului. Din pacate, insa in aceasta secventa il vedem pe Alan viu si nevatamat. Unde este el, cum a ajuns acolo si ce s-a intamplat in perioada de timp dintre digitizarea lui Jet si acest moment, sunt intrebari care raman fara raspuns. Tot ce stii insa este ca trebuie sa-l eliberezi pe tatal tau. Ca tot suntem la acest capitol trebuie sa mentionez si lipsa umorului. Dialogurile sunt seci, iar prelucrarea audio a vocilor a ras orice urma de calitate din voice-acting. Unde esti tu, NOLF?

Tron 2.0 Tron 2.0

   Din fericire insa, partile proaste se opresc aici. In continuare va veti bucura de tot ceea ce este mai bun in acest joc si anume level design, gameplay, o grafica de exceptie realizata cu un numar extrem de mic de texturi si un fel de multiplayer mai original. Odata ce veti intra in paine, cum se zice, veti descoperi ca pe parcursul jocului nu veti gasi locatii asemanatoare si nici nu va trebui sa va plimbati pe aceiasi ruta de mai multe ori, asa cum se intampla in shooter-ele de duzina care incearca sa lungeasca timpul de joc. Diversitatea acestora, imaginatia de care au dat dovada artistii si level designerii in redarea anumitor elemente precum si modul in care aceste nivele sunt asezate de-a lungul jocului arata sclipirea de geniu al celor care au contribuit la dezvoltarea sa. Urmatorul nivel parca este o prelungire fireasca a celui pe care tocmai l-ai parasit si nu de putine ori contine elemente originale, adaptate uzului sau. Daca este nevoie sa gasesti un bit pentru a deschide o poarta, nu vei fi stresat de coridoare intortocheate, insa cu siguranta locatia nu va fi la vedere. Daca insa trebuie sa indeplinesti o alta misiune, cum ar fi cea de a aranja lentilele pentru a roti oculus-ul, atunci veti avea de furca cu platformele miscatoare. La prima vedere jocul contine aceste elemente arcade, insa nu fiti inselati in a crede ca la asta se reduce.

Tron 2.0 Tron 2.0

     Diversitatea misiunilor si mai ales modalitatea lor de abordare va vor arata ca modul single-player merita toate aplauzele noastre. Cand spun „mod de abordare” ma refer in primul rand la modalitatea de configurare a subrutinelor. Aceste subrutine sunt mici programe care va permit sa indepliniti functii pe care nu le aveati pana in momentul achizitionarii lor. Nu uitati ca Jet este un program. La fel ca orice program el poate avansa si dobandi astfel mai multe functii. Acestea sunt stocate in System Memory. In momentul trecerii de la o locatie la alta vi se va cere sa reconfigurati amplasamentul acestor subrutine pentru ca numarul de sloturi disponibile precum si pozitia acestora se va schimba. Exista trei tipuri mari si late de subrutine: Combat, Defense si Utility. In cadrul Defense acestea iti ofera protectie pentru anumite parti ale corpului cum ar fi cap, torso, gambe, brate, etc. Cele de Combat se ocupa de arme si diferite upgrade-uri pe care acestea le suporta, iar cele din categoria Utility va fac viata mai usoara. Pentru inceput, cele mai interesante ar fi Y-Amp care va mareste inaltimea sariturii sau Profiler care va da toate informatiile necesare despre orice program, prietenos sau nu, pe care il intalniti.
     Aceste subrutine sunt caracterizate prin build state si base energy use. Build state se refera la calitatea lor, astfel ca veti intalni mai intai subrutine alpha, apoi beta si chiar gold. Cele alpha ocupa trei sloturi de memorie, beta doar doua iar gold un singur slot. Dezavantajul insa este ca anumite subrutine, cu cat sunt mai avansate, cu atat mananca mai multa energie si pot include aici armele. O sa gasiti prin nivele niste cutii transparente cu unul sau mai multe obiecte stralucitoare ce plutesc inauntru. Acestea sunt arhive bin, cum sunt numite in joc, iar inauntru veti gasi permisiuni pentru a activa sau dezactiva anumite porti sau aparate, e-mailuri si subrutine de genul celor prezentate mai sus. Bineinteles ca si pentru a desfasura continutul acelei arhive ai nevoie de o permisiune dar o gasesti de obicei la un inamic sau intr-o alta arhiva pe care o poti accesa liber. Inamicii distrusi („derezzed” in joc) pot lasa in urma lor o cantitate limitata de viata si uneori permisiuni. Viata dispare in timp insa permiunile raman, asa ca in cazul in care nu puteti sub nici o forma accesa o arhiva, uitati-va prin jur dupa niste piramide plutitoare. Partea proasta este ca ele sunt aproape transparente asa ca va va fi un pic mai dificil la inceput sa le gasiti, dar va veti obisnui in timp.

Tron 2.0 Tron 2.0

 Pe langa subrutine, Jet, program fiind, beneficiaza de upgrade continuu al versiunii sale. Pentru asta va trebui sa cautati build notes, un fel de stelute maronii asezate in cele mai ciudate locuri ale nivelului. Nu va faceti ca uitati de ele, pentru ca acumularea acestora va va permite sa treceti de la ver 1.0 la 2.0 si asa mai departe. De fiecare data cand se intampla acest lucru veti putea distribui o serie de puncte atributelor lui Jet. Acestea sunt in numar de cinci si anume Health, Energy, Weapon Efficiency, Transfer Rate si Processor. Atribuirea de puncte primelor doua va maresc cantitatea de energie si viata peste 100 ceea ce este deosebit de util mai ales in cazul energiei din doua motive. Ea este folosita atat ca munitie pentru arme, deci cu cat aveti mai multa cu atat trageti mai mult, (exceptand discul simplu care nu are nevoie de asa ceva) dar si ca suport pentru a downloada din arhive e-mailurile, permisiunile sau noile subrutine. De obicei, acestea nu consuma multa energie dar cand va trebui sa downloadati o subrutina gold ceva mai tarziu in joc, iar aceasta va va costa 100 de unitati de energie este pur si simplu plictisitor sa tot faci drumuri intre arhiva si punctul de reincarcare, pentru ca exista si astfel de puncte prin nivel reprezentate prin niste sfere albastre sau verzi, unele limitate, altele nu.
     Weapon Efficiency reduce cantitatea de energie necesara pentru a folosi armele iar Transfer Rate se refera la viteza cu care downloadati din arhive. Puteti trece Transfer Rate si Processor pe planul doi pentru inceput, dar mai incolo va trebui sa atribuiti si lor niste puncte pentru ca altfel o subrutina gold va va lua ceva timp, iar pentru trei astfel de subrutine va trebui sa va duceti sa va preparati o cafea sau un sandwich. Processor se refera la viteza cu care sunt rulate cele trei proceduri existe in System Memory si anume Port, Disinfect si Defrag. Daca unul din sloturi devine corupt atunci trebuie sa folositi Defrag. Port se refera la subrutine necunoscute care trebuie portate astfel incat sistemul sa poata lucra cu ele, iar Disinfect se ocupa cu dezinfectarea acestora in momentul in care ele devin corupte datorita atacurilor la care sunteti supus.

Tron 2.0 Tron 2.0

     Pe parcursul jocului veti intalni destule tipuri de subrutine si cum era si, cum era normal sa se intample, nu le puteti folosi chiar pe toate in acelasi timp datorita numarului limitat de sloturi in System Memory. Alegerea acestora da jocului o savoare deosebita. Puteti alege sa va deplasati in liniste si sa atacati pe la spate, prin surprindere, sau puteti sa va puneti toate armurile pe care le aveti si armele cele mai puternice pentru a proceda la un atac frontal. Uneori este nevoie sa va rearanjati subrutinele in timpul unui nivel doar pentru a face fata situatiilor care va asteapta. Nu aveti intotdeauna nevoie de Y-Amp, de exemplu, deci il puteti scoate temporar. Nu aveti intotdeauna nevoie de zoom (exista o rutina care iti da zoom indiferent de arma) asa ca il puteti scoate. In momentul in care ajungeti intr-un nivel cu spatii largi unde inamicii sunt la vedere puteti introduce zoomul la loc si tot asa.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei