trump_deget_31822900

Dimensiune font:

Trump dă asigurări că nu vrea schimbarea regimului de la Teheran

| 17-07-2019 08:15

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi că nu exercită presiuni în vederea unei ”schimbări de regim” în Iran, a cărui influenţă ”destabilizatoare” în Orientul Mojlociu Washingtonul o denunţă neîncetat, relatează AFP.

 

 ”Noi nu căutăm o schimbare de regim. Nu o căutăm deloc”, a declarat Donald Trump la Casa Albă.

”Ei nu pot să aibă arma nucleară”, a adăugat el, scrie News.ro

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei a avertizat marţi că ţara sa va ”continua cu siguranţă” să-şi reducă angajamentele pe care şi le-a asumat prin acordul de la Viena de la 14 iulie 2015 în dosarul nuclear iranian, din care Statele Unite s-au retras în mai 2018.

Washingtonul a restabilit ulterior o serie de sancţiuni economice, în cadrul unei campanii de ”presiune maximă” asupra teheranului, acuzat că destabilizează regiunea.

Tensiunile între cele două ţări, care nu mai întreţin relaţii diplomatice din 1980, au crescut puternic în ultima perioadă, după o serie de incidente la Golful Persic şi distrugerea, în iunie, a unui avion american de spionaj fără pilot (dronă) cu o rachetă iraniană.

Donald Trump, care acuză Iranul că ar căuta să se doteze cu arma nuclară şi să fie ”sponsorul terorismului” mondial, a anunţat că a anulat, în ultimul moment, la o zi după incident, atacuri aeriene pe care ordonase ca represalii contra unor ţinte iraniene. REALITATEA.NET

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
China va impune taxe vamale pentru produse importate din Statele Unite
25/08/2019 12:32

 Ministerul Comerţului de la Beijing a anunţat că vor fi introduse taxe vamale suplimentare de 5% sau 10% pentru 5.078 de produse fabricate in Statele Unite. Este vorba in principal de produse agricole ...

Primul deces din cauza țigărilor electronice, în SUA
25/08/2019 12:21

Autorităţile au precizat că nu au identificat compusul exact sau produsul care provoacă afecţiuni respiratorii, insă peste 190 de cazuri au fost raportate in 22 de state americane, aparent legate de consu ...

Boris Johnson îi va transmite lui Donald Trump că trebuie să se retragă din războiul comercial cu China
25/08/2019 11:31

 Boris Johnson şi Donald Trump urmează să se intalnească duminică dimineaţă, fiind aşteptaţi să discute despre viitorul relaţiilor bilaterale intre Statele Unite şi Marea Britanie, in contextul ...

PSD plusează la pensii, în an electoral! Anunțul făcut de ministrul muncii
25/08/2019 11:22

 "Majorarea de pensii pentru luna septembrie este deja calculată, deja tot ce inseamnă fluturaş de pensii este tipărit şi deja săptămana viitoare vom face către Poşta Romană primele plăţi, ...

Administrația Emiratelor Arabe Unite, un exemplu de urmat pentru România și Uniunea Europeană
25/08/2019 11:17

 Administratia a fost informatizată in intregime, iar orase precum Dubai, Abu Dhabi sau Doha functionează după modele informatice ultra performante, ce par a fi desprinse dintr-un film stiintifico-fanta ...

Iadul s-a dezlănțuit în Grecia: Sute de turişti au fost evacuaţi din hoteluri şi de pe plaje
25/08/2019 10:59

Sute de turişti au fost evacuaţi din hoteluri şi de pe plaje pe insula grecească Samos, unde un incendiu de pădure a izbucnit sambătă, au anunţat autorităţile elene, relatează duminică AFP, conform ...

O lună de la
25/08/2019 10:24

Gheorghe Dincă a recunoscut că le-ar fi ucis, insă, chiar si asa, răman multe intrebări fără răspuns. CARACAL | ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS Ale cui sunt oasele găsite in pădure, langă Caracal? ...

Mesajul trimis de Viorica Dăncilă după Congresul PSD
25/08/2019 10:19

 Viorica Dăncilă a postat un mesaj de multumire in această seară. "Multumesc colegilor pentru sustinerea manifestată atat de frumos si de energic astăzi, in cadrul Congresului extraordinar al P ...

Tensiune în Franța! Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene
25/08/2019 10:17

 Un elicopter al poliţiei a supravegheat zona unde s-au strans demonstranţii, dintre care mulţi purtau măşti, a scris agerpres.ro. Anterior, mii de activişti antiglobalizare, separatişti basci şi ...

Liderul celei mai mari rețele de proxeneți din Caracal, mort în închisoare
25/08/2019 10:09

 Daniel Marinel Bogdan, alias “Cocos”, liderul celei mai mari retele de proxeneti din Caracal, a murit in inchisoare, in urmă cu trei zile. ANC, 22 august 2019, ora 19:28    & ...