UE/buget: Angela Merkel vorbeşte despre 'o primă etapă'
Dimensiune font:
UE/buget: Angela Merkel vorbeşte despre 'o primă etapă'
Cancelarul german, Angela Merkel, care nu crede că liderii europeni vor ajunge la un acord asupra bugetului UE la summit-ul extraordinar de la Bruxelles, a declarat vineri la sosirea la reuniune că nu ar fi 'dramatic' dacă s-ar considera această zi drept 'o primă etapă', potrivit AFP şi EFE.
'Nu cred ca la această rundă (de negocieri) să ajungem acolo unde trebuie să ajungem, adică, la un acord unanim', a declarat Angela Merkel presei, în a doua zi a summit-ului, ale cărui negocieri se reiau la ora 11.00 GMT.
Poziţiile celor 27 sunt încă 'foarte departe unele de altele', a adăugat cancelarul german.
'Totdeauna am spus că nu ar fi dramatic dacă am considera ziua de astăzi ca o primă etapă', iar 'dacă avem nevoie de o a doua etapă, trebuie să ne dăm timp pentru aceasta', a subliniat Angela Merkel.
Şefii de stat şi de guvern au decis în noaptea de joi spre vineri să suspende lucrările, pentru a avea timp să examineze noua propunere a preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, pentru perioada de programare financiară multianuală 2014-2020.AGERPRES
http://www.agerpres.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau