Ultima bătălie a lui Mihai Viteazul, aniversată pe Dealul Guruslăului. Au trecut 421 ani de atunci
Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj organizează pe 7 august evenimentul ''Guruslău 2022'', dedicat împlinirii a 421 de ani de la Bătălia de la Guruslău, în care forţele unite ale lui Mihai Viteazul şi ale generalului Basta au învins armata condusă de Sigismund Báthory.
"Manifestarea va avea loc pe Dealul Guruslăului, în vecinătatea Monumentului închinat voievodului, şi va debuta la ora 17,00, cu un ceremonial militar şi religios, urmat de spectacolul aviatic oferit de trei elicoptere de la Baza 71 Aeriană 'General Emanoil Ionescu' Câmpia Turzii şi de un avion de la Aerodromul Crasna. Gardarea Monumentului va fi realizată de militari de la Brigada 30 Gardă 'Mihai Viteazul' Bucureşti, iar muzica va fi asigurată de Fanfara Militară a Garnizoanei Timişoara", se arată vineri, într-un comunicat de presă al CJ Sălaj.
Potrivit sursei citate, programul va continua cu un spectacol de folclor, ce o are ca invitat special pe Sava Negrean Brudaşcu, acompaniată de orchestra Ansamblului Folcloric "Meseşul".
"Pe tot parcursul manifestării, sălăjenii sunt invitaţi să viziteze standurile special amenajate de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Biblioteca Judeţeană 'I.S. Bădescu' Sălaj, ADI Ţara Silvaniei şi Crucea Roşie. Cei interesaţi vor putea participa la ateliere interactive în care vor confecţiona steagul de oaste a lui Mihai Viteazul, precum şi spada şi securea marelui voievod, vor realiza brăţări împletite şi cusături tradiţionale pe semne de carte ori îşi vor testa cunoştinţele de cultură generală. Nu vor lipsi nici demonstraţiile de prim-ajutor, cele de dresaj canin, prezentările de tehnică militară şi de intervenţie ale structurilor din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne ori demonstraţia culinară susţinută de Mircea Groza, cunoscut promotor al bucătăriei tradiţionale", se mai arată în comunicatul menţionat.
Evenimentul "Guruslău 2022" se va încheia în jurul orei 21,30, cu un foc de artificii.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Avertismentul Rusiei despre petrolul din Venezuela
Balamuxelles: "Aderarea Ucrainei la UE este o capcană întinsă de Trump și Putin!"
SALVAT DE SPP! După Iași, Bolojan huiduit masiv și la Botoșani. Ilie-Sărăcie a fost scos de SPP-iști prin spatele Primăriei pentru a scăpa de protestatari
Scandal în sănătate: CNAS recunoaște disfuncții grave în imagistică
Temperatura la care trebuie setat termostatul când afară sunt temperaturi negative, atât ziua, cât și noaptea
Urmează zile cu temperaturi de -20 de grade. Toată țara, sub cod galben de ger / Anunț de ultimă oră făcut de ANM
Alertă aeriană. Un avion cu 11 oameni la bord a dispărut de pe radar
Polițiștii locali pot utiliza camere video în exercitarea atribuțiilor. Legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan
Buletinele care nu mai pot fi folosite din august 2031. Ce se va întâmpla cu ele
Gerul cuprinde aproape toată țara: Temperaturi de -20 de grade. Noi alerte emise de meteorologi HARTĂ
Planul de apărare al României, de 16 miliarde de euro, a fost aprobat de CE. Autostrăzile A7 și A8, printre proiectele finanțate
Prețul carburanților crește zi de zi în benzinăriile ieșene!
Ce bătaie de joc! ENPI: Datorii de 5 milioane lei, stopaj la sursă de 3,5 milioane lei… dar judecătorul sindic Cristian Nicolae LUCA a considerat că nu se impune atragerea răspunderii pentru evazionistul Constantin ADĂSCĂLIŢEI (document ataşat)
Iașul pierde cursa salariilor și se îndepărtează tot mai mult de media națională
Gerul aduce scumpiri pe bandă rulantă: prețul la electricitate și gaze a crescut exponențial / „E un semnal clar de alarmă”
Weekend de coșmar pe șoselele Iașului: 678 amenzi, 61 permise ridicate
La Luceafărul, „Teatrul trece Bacul”. Literatura de Bac iese din manual și urcă pe scenă
„Injecția pentru slăbit” ajunge și la copii
„Creșterea eficienței energetice a ansamblului Școlii Gimnaziale nr. 6 - Suceava”, cod SMIS 337056 Beneficiar: UAT Municipiul Suceava
Afterschool, o afacere bănoasă întreținută de părinții ocupați
„Blue Monday”. Astăzi este cea mai tristă zi din an
ANALIZĂ Creșterea TVA a prăbușit vânzările de apartamente pe finalul lui 2025: Minim istoric pentru ultimii șase ani
Filarmonica „Moldova” deschide seria concertelor din ianuarie -- Unirea, Enescu în primă audiție și Mozart la 270 de ani
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari și viitorii pensionari: Vechimea în muncă, sub o nouă regulă
HARTĂ Meteorologii ANM au emis avertizare de vreme rea: Este Cod galben în toată țara
Buldozerele au spart gheața! Spitalul Regional Iași a ieșit din hârtii și a intrat în șantier
Atenție, șoferi! Care sunt noile reguli la vânzarea mașinii
Flăcări uriașe și panică pe Dealul Zorilor!
Vinilul cu șapte arii. Soprana Diana Bucur, aniversată pe scena Operei din Iași la împlinirea celor 25 de ani de carieră
Un tânăr tată, prins într-o cursă contracronometru. Victor Savitchi are nevoie de ajutor pentru a continua lupta pentru viață
Bambino din Suceava, grădinița și creșa cu program prelungit unde copiii pot fi înscriși de la un an
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz? Directiva europeană care anunță anul-limită pentru cea mai folosită metodă de încălzire
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Dispar pensiile cash, aduse de poștaș! Ce program lansează Ministrul Muncii
Rețeta Alba ca Zăpada: desertul clasic preferat de copii și adulți
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
O nouă „țeapă” se răspândește pe WhatsApp. Cum funcționează metoda „curierul”
