Un oltean a dat o lovitură de aproape 15 milioane de euro statului italian - Polițiștii l-au găsit acasă în Dolj
Un bărbat de 54 de ani din Craiova, care era dat în urmărire internaţională de autorităţile din Italia pentru un prejudiciu de 14,6 milioane euro adus statului italian, a fost prins, joi, de poliţiştii doljeni în localitatea de domiciliu şi introdus în arestul IPJ Dolj.
Potrivit IPJ Dolj, bărbatul, în complicitate cu alte persoane, ar fi constituit, promovat şi asociat într-un grup infracţional, cu scopul de a obţine, pentru aproximativ 6.200 de persoane, beneficiul cetăţeniei sau venituri din starea de urgenţă, deşi nu aveau dreptul să facă acest lucru, întrucât nu au fost niciodată rezidenţi în Italia, astfel cauzând un prejudiciu statului italian de aproximativ 14.600.000 euro.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au desfăşurat, joi dimineaţa, o acţiune pentru depistarea persoanelor urmărite internaţional în temeiul legii, posesoare de mandate europene de arestare, iar în cadrul acţiunii l-au depistat, pe raza municipiului Craiova, pe bărbatul de 54 de de ani, faţă de care autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la un grup infracţional organizat şi înşelăciune.
Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care în baza mandatului european de arestare, a emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 ore.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemanatoare
Premieră națională, la Spitalul de Recuperare
Sclavie modernă, la Hadâmbu!
Șomaj record în inima Moldovei. Iași, fața nevăzută a județului care se crede european
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Trenul Iași – Timișoara, „obligat” să meargă cu 200 km/h!
Două spitale ieșene își caută manageri prin toată Uniunea Europeană
Bătălie aprigă pe A8, la Iași! Constructori din șase țări se luptă pentru cel mai scump tronson rutier din istorie
Profesorii fug din școli. Fosta șefă a ISJ Iași, Luciana Antoci, avertizează: „Plata cu ora nu mai motivează pe nimeni”
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Alertă sanitară: focare de hepatită A în județ! Zeci de copii, spitalizați
Interviu
Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă
„Trebuie să producem peste 7 tone de grâu pe hectar doar pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturii”
Ce whisky se bea la Camera Deputaților
„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”
„Medicina în dar și credința în vindecare”
„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
Politica
Fostul șef al spionilor pune tunurile și pe Bolojan: Avea nevoie de o spălare de imagine, de asta a adus-o pe Gheorghiu/Sunt convins că nu realizează importanța funcției
Șeful spionilor trage un semnal de alarmă: E ILEGAL ca Fritz să aibă acces la informații clasificate, fiind cetățean străin/Avem o problemă ca țară
Începe asaltul asupra Justiției! Susținătorii lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan pregătesc proteste împotriva magistraților. „Nu avem toată Puterea, până nu luăm și Justiția”, ideea USL din 2012 revine în 2025 – îmbrățișată chiar de cei care o contestau
Rusia ar urma să renunțe la planurile de anexare a Transnistriei, iar Republica Moldova ar trebui să se gândească la un plan etapizat pentru reintegrare
Consultări la Palatul Victoria: Digitalizarea și reducerea birocrației pentru avizele ISU, priorități ale Guvernului Bolojan
Implicat în „găinăriile” fermierului Fănel Bogos, Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, vasluianul Mihai Barbu, a demisionat
Ultima Ora
Spitalul groazei din Târnăveni! Pacienți legați de scaune, lăsați dezbrăcați în frig și să trăiască printre mizerie și mucegai
Giovanni Becali o susține pe Farul, echipa lui Gică Hagi
Încarci mașina electrică acasă și dai drumul la cuptor și mașina de spălat în același timp? Plătești „amendă”
Anchetă în Siria, în urma unui jaf de amploare la Muzeul Național din Damasc / Au fost furate mai multe antichități, inclusiv statuete ale Zeiței Venus
Câte calorii are o cafea cu lapte și zahăr
