Un sat din Elveția a plătit o amendă de 260.000 de euro ca să nu primească zece refugiați
Dimensiune font:
Unul dintre cele mai bogate sate din Europa a decis să plătească o amendă de 260.000 de euro în loc să accepte zece refugiați, ca parte din cota impusă în această țară. Satul din Elveția are o populație de 22.000 de oameni, dintre care 300 sunt milionari.
Locuitorii din satul Oberwil-Lieli au votat “nu” primirii refugiaților, în cadrul unui referendum. Oamenii susțin că “aceștia nu s-ar integra”. Decizia vine după ce guvernul a anunțat un sistem de cote privind cei 50.000 de solicitanți de azil pe care ar urma să-I primească, relatează The Telegraph.
Prin acest refuz, locuitorii satului au stârnit reacții în întreaga țară, fiind acuzați chiar de rasism. Totodată, locuitorii trebuie să plătească o amendă de 290.000 de franci elvețieni, echivalentul a 260.000 de euro.
“Nu îi vrem aici, pur și simplu. Am lucrat din greu toată viața și avem un sat așa frumos. Nu vrem să fie distrus. Nu suntem potriviți pentru a primi refugiați. Nu s-ar integra aici”, a declarat unul dintre locuitorii satului. Părerile par să fie împărțite, însă. O altă localnică, mamă a doi copii, a declarat că este regretabilă decizia, care a făcut ca oamenii din sat să fie văzuți drept egoiști și rasiști. “Este corect să facem ceva pentru a-i ajuta pe cei care au avut mai puțin noroc”, a afirmat aceasta.
Primarul satului a negat că votul în cadrul referendmului a fost motivat de rasism. El susține că oamenii au respins cotele de refugiați, deoarece nu li s-a spus dacă este vorba despre refugiați din Siria sau “migranți economici din alte țări”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau