Unde te adăpostești în cazul unui atac? România are 5.000 de buncăre. Guvernul nu știe câte sunt 100% funcționale

000000   media-1447

Dimensiune font:

| 23-06-2024 20:18

 Joi, 20 iunie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării se adună ca să discute atât mesajul României la summitul NATO de la Washington, din iulie, cât și un posibil ajutor substanțial al Bucureștiului pentru Ucraina. Și anume, posibilul transfer al unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina.

Pe agenda consultărilor dintre cei mai înalți demnitari ai țării - președinte, premier, șefii Camerelor, miniștri cheie, începând cu Apărarea și Internele, directorii serviciilor de informații - nu se află și starea în care se află apărarea civilă din România. Cel puțin, nu pe agenda publică.

La capătul mai multor săptămâni de întrebări adresate autorităților și deplasări în spații care ar trebui să joace rolul de adăposturi pentru civili în situații de criză, Europa Liberă creionează câteva concluzii:

  • România nu are un plan de investiții în adăposturi civile în cazul unor atacuri cu drone sau bombardamente clasice, atacuri chimice sau atomice.

 

Vorbim despre atacuri de tip militar, dezastre de orice fel inclusiv naturale precum cutremurele sau inundațiile, pe scurt orice situații care ar putea reclama evacuarea unui număr mare de oameni din locuințele lor și adăpostirea acestora pentru câteva ore sau mai mult.

  • Multe din cele 5.000 de spații de protecție civilă aflate pe harta oficială nu au dotările necesare, începând de la ventilație, apă potabilă, toalete, mobilier.

 

După 28 de luni de război în țara vecină, cu incidente inclusiv pe teritoriul României, precum căderea unor drone rusești în apropierea graniței estice cu Ucraina în război, unii oficiali declară că așteaptă de opt ani ca Executivul să adopte normele de aplicare a unei Hotărâri de Guvern privind Protecția Civilă.

Aceasta în condițiile în care războiul din Ucraina, început pe 24 februarie 2022, se acutizează.

Vizionează Țară în Service aici:

 

 

De mai bine de șase luni, de când Rusia a înțețit ofensiva în Ucraina, mulți lideri politici și militari din NATO avertizează că războiul din Ucraina s-ar putea extinde în Europa în următorii ani.

  • În România, pe 1 februarie 2024, șeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, a atras atenția într-un interviu one2one de la Europa Liberă că „populația României trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătită”. La patru luni distanță, apărarea civilă este încă departe de ideal, iar legile Apărării nu au fost actualizate ca să facă față unui posibil atac sau unui „accident” militar.

 

La întrebarea dacă Parlamentul ia în calcul o sesiune extraordinară în acest sens, răspunsul președintelui Senatului, al doilea om în stat și fost premier, generalul (r) Nicolae Ciucă, a fost că legile se află în analiza instituțiilor responsabile.

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a spus că ele vor fi adoptate „în cel mai bun caz”, în toamnă.

Or, în septembrie sunt programate alegerile prezidențiale, iar până în decembrie trebuie să aibă loc și cele parlamentare.

În tot acest timp, Rusia amenință frecvent țări NATO, inclusiv România.

În consecință, tot mai multe guverne iau măsuri pentru a-și pregăti populația în fața unor eventuale atacuri și/sau dezastre.

Tipuri de alerte pe care autoritățile le transmit cu ajutorul sirenelor, populației, în caz de dezastru. Dumneavoastră ați ști să le diferențiați?
Tipuri de alerte pe care autoritățile le transmit cu ajutorul sirenelor, populației, în caz de dezastru. Dumneavoastră ați ști să le diferențiați?

Guvernul Poloniei, de exemplu, a început în luna martie un amplu program de construire de adăposturi antiaeriene pentru populație, în valoare de 250 de milioane de euro. Prima etapă, cea în curs, costă 27 de milioane de euro.

  • În România, Guvernul nu are un plan de construire de adăposturi civile, admite șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, intervievat de Europa Liberă.

 

„Dacă vedem situația din jurul nostru, normal că se impune ca adăposturile să fie pregătite, chiar dacă posibilitatea să fie nevoie de ele este foarte mică”, spune el.

Cele mai multe dintre cele peste 5.000 de adăposturi antiaeriene din România destinate populației se află în clădiri construite înainte de 1990.

Raed Arafat admite că, unele dintre ele, nu au dotările necesare sau funcționale: uși speciale pentru protejarea de atac chimic, sisteme de ventilație speciale, electricitate, apă, toalete, ieșiri alternative.

Câte anume? Nu știe.

Cert este că, la ultimul mare control național, pompierii au găsit mari lipsuri. Inspecția a început la numai zece zile după ce Rusia a invadat Ucraina, pe 4 martie 2022.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a verificat atunci, în numai o săptămână, aproape toate cele 5.000 de adăposturi. A găsit 4.500 de probleme.

După un an, în 2023, IGSU a reluat inspecțiile la adăposturi, dar a controlat doar 900 dintre ele. A găsit 639 de lipsuri, probleme, defecțiuni.

  • În București, unul dintre locurile care trebuie să aibă obligatoriu adăpost de protecție civilă este metroul. Doar unele stații de metrou au adăposturi civile, însă conducerea Metrorex a refuzat accesul Europei Libere la ele. La metrou, în majoritatea stațiilor, nu există nici măcar toalete publice.

 

Societatea care administrează transportul public în subteranul capitalei, Metrorex, susține că nu poate finaliza amenajarea adăposturilor de la metrou.

Motivul? Guvernul nu a emis încă normele de aplicare la hotărârea din 2016, care prevede ce spații trebuie să aibă adăposturi de protecție civilă.

Metroul ar trebui să aibă obligatoriu adăposturi de protecție civilă. În majoritatea stațiilor nu există nici măcar toalete publice.
Metroul ar trebui să aibă obligatoriu adăposturi de protecție civilă. În majoritatea stațiilor nu există nici măcar toalete publice.

În replică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, susține însă că Metrorex nu poate invoca lipsa unor norme pentru a pregăti adăposturile cu tot ce este necesar. Regulile ar exista încă din 2004, emise însă pentru o altă lege. Nu aceeași, dar din același domeniu, ce-i drept.

În capitala Ucrainei, Kiev, încă de la începutul invaziei Rusiei, populația se adăpostește constant în stațiile de metrou. Autoritățile ucrainene au amenajat în subteranul orașului inclusiv săli de clasă pentru elevi.

La metroul din București, nu e clar nici măcar unde vor merge oamenii la toaletă dacă stațiile de metrou vor fi folosite drept adăpostori pentru civili.

Poate fi vorba și de un cutremur puternic sau altă calamitate naturală, nu numai de război.

Investiții legate de riscul unor dezastre există totuși în România. După cum explică Raed Arafat, e vorba de un fond de 96 de milioane de euro dedicat construirii unor depozite strategice. Fac parte dintr-un program european care se apropie de un miliard de euro.

În ceea ce privește însă apărarea civilă propriu-zisă, strategia ține exclusiv de partea română. Or, în acest moment, imensa majoritate a românilor nu are de unde să știe nici cum sună o alarmă antiaeriană, nici unde să meargă în caz de pericol.

Adăpost de protecție civilă din Sectorul 1 din București
Adăpost de protecție civilă din Sectorul 1 din București

Așa că până hotărăsc autoritățile de la București să construiască adăposturi suplimentare, Europa Liberă a vrut să vadă cum arată câteva astfel de locații.

Am vizitat trei adăposturi de protecție civilă din București: unul din subsolul unui bloc construit între cele două războaie mondiale, un adăpost din subsolul unei școli construite în anii '40 și un adăpost nou, din subsolul unui complex de birouri din nordul orașului.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

România, raiul traficanților de droguri! Peste 21 de kilograme de droguri, găsite de DIICOT. Bărbatul vindea în Cluj Napoca 1 kg de cristal
23/07/2024 18:24

Un bărbat a fost reţinut de procurorii DIICOT Targu Mureş după ce a fost prins in flagrant delict cand vindea un kilogram de drog supranumit cristal, la Cluj-Napoca. La locuinţa lui au fost găsite alte dr ...

Ce este CNP-ul fiscal? Ciucă și Ciolacu vor ști tot ce cumpărăm online
23/07/2024 18:19

Ministerul Finantelor isi doreste introducerea unui nou tip de CNP, cel fiscal, care va fi propriu pentru fiecare client, astfel romanii sunt trecuti prin lupa fiscului. Ciucă si Ciolacu vor putea impune si ma ...

Directoarea Secret Service a demisionat după atentatul asupra lui Trump
23/07/2024 18:09

Directoarea Secret Service - structura care asigură protecţia celor mai inalţi demnitari americani - a demisionat in urma tentativei de asasinare a lui Donald Trump La audierea sa de luni, din Congresul SUA ...

Încă un 'antrenor de genii', directorul unei instituții de educație, reținut pentru viol asupra unei minore
23/07/2024 17:20

Un bărbat de 42 de ani este acuzat că a violat o minoră care urma mai multe cursuri in cadrul institutiei de educatie pe care o conducea. Potrivit unor surse, acuzatul ar fi directorul de la Casa Studentului ...

Beyoncé i-a dat acordul Kamalei Harris pentru a folosi melodia 'Freedom' în campania pentru alegerile prezidenţiale
23/07/2024 16:49

Beyoncé a autorizat-o pe Kamala Harris, care candidează pentru a-l inlocui pe Joe Biden la alegerile prezidenţiale din SUA, să folosească melodia "Freedom", lansată in 2016 impreună cu Kendrick Lamar, pe ...

Trei copii, strigăt disperat de ajutor dintr-o mașină în flăcări, care a intrat într-un stâlp
23/07/2024 16:25

Trei copii cu varste intre 9 şi 15 ani au fost răniţi după ce au intrat cu maşina intr-un stalp de electricitate, in localitatea Finiş din judeţul Bihor. Ulterior, autoturismul a fost cuprins de un incen ...

Cloptotele tuturor bisericilor catolice din lume bat azi în onoarea lui Iancu de Hunedoara!
22/07/2024 20:42

Astăzi s-ar fi inchinat la semilună! Clopotele tuturor bisericilor catolice din lume bat luni, la ora locală 12:00, in onoarea marelui voievod Iancu de Hunedoara, unul dintre cei mai mari strategi militari a ...

Atac armat la un cămin de bătrâni din Zagreb. Făptașul a omorât cinci persoane
22/07/2024 15:25

Încă un atac armat in Europa. Un bărbat a intrat intr-un cămin de bătrani din Zagreb si a deschis focul. Conform primelor informatii, se pare că acesta ar fi ucis cinci bătrani. Printre victime s ...

Şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, va fi audiat într-un caz de corupție
22/07/2024 14:45

Şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, va fi audiat ca martor in ziua de 30 iulie de către judecătorul care anchetează acuzaţiile de corupţie şi trafic de influenţă aduse soţiei sale, Begona Gomez, ...

Bombardierele americane trimise în România au fost interceptate de aeronave ale Rusiei
22/07/2024 09:23

Două avioane B-52H Stratofortress ale Fortelor Aeriene ale SUA, repartizate la 2nd Bomb Wing, Barksdale Air Force Base, Louisiana, au ajuns duminică la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, Romania, pentru Bomb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei