meteo  solstitiu_de_vara_2

Dimensiune font:

Vara anului 2019, cea mai calduroasa din istoria inregistrarilor meteo din emisfera nordica

| 18-09-2019 09:28

 Vara anului 2019 a fost cea mai calduroasa din istoria inregistrarilor meteorologice realizate in emisfera nordica, au anuntat luni cercetatori din cadrul Administratiei Nationale Oceanice si Atmosferice (NOAA) din Statele Unite.

La nivel planetar, perioada iunie-august 2019 a fost a doua cea mai calduroasa de la inceputul masuratorilor, care au debutat in urma cu 140 de ani, fiind depasita doar de temperaturile toride din 2016, potrivit celui mai recent raport global privind clima intocmit de NOAA, potrivit DPA.

Cele mai calduroase veri s-au inregistrat toate in ultimii cinci ani, a precizat NOAA, adaugand ca primele opt luni din 2019 au ocupat locul al treilea in topul celor mai calduroase perioade similare din istoria inregistrarilor meteorologice.

August a fost a doua cea mai calduroasa luna din istoria inregistrarilor la nivel global, perioada in care banchiza Oceanului Arctic s-a micsorat cu 30 de procente sub medie, cea mai mica grosime dupa recordul minim din 2012, se mai precizeaza in raport.

 

In luna august, temperatura oceanica globala a ajuns la cel mai inalt nivel inregistrat vreodata in istoria meteorologiei moderne.

"In Europa, Africa si regiunea Hawaii, in luna august, s-au inregistrat temperaturi care se situeaza printre primele trei cele mai calduroase luni august din istoria inregistrarilor", a precizat NOAA intr-un comunicat de presa.

"In Africa, s-a inregistrat cea mai calduroasa perioada iunie-august de la inceputul inregistrarilor. America de Sud si Europa au avut temperaturi pentru perioada iunie-august care se claseaza printre primele trei cele mai calduroase perioade similare din istoria inregistrarilor".

NOAA a enumerat uraganul Dorian printre evenimentele climatice semnificative recente, precizand ca a fost "cel mai puternic uragan care a afectat Bahamas vreodata".

Raportul NOAA a fost dat publicitatii cu o saptamana inainte de summit-ul pentru clima organizat de ONU la New York. Schimbarile climatice vor fi, de asemenea, unul dintre subiectele prioritare pe agenda liderilor globali in cadrul dezbaterilor adunarii generale a ONU.

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
Cod galben de furtuni pentru mai multe judete din tara. Cum va fi vremea in Bucuresti
04/06/2020 10:55

 Administratia Nationala de Meteorologie a emis, joi dimineata, o atentionare de tip cod galben de furtuni, valabila pentru mai multe judete din tara. Aceasta intra in vigoare la ora 12:00 si expira la ...

Mii de tone de petrol au contaminat 350 de kilometri patrati din Rusia (Foto&Video). Putin a declarat stare de urgenta si cauta vinovatii
04/06/2020 09:00

 Presedintele rus Vladimir Putin a declarat stare de urgenta dupa ce 20.000 de tone de petrol au ajuns intr-un rau in zona Cercului Arctic. Deversarea a avut loc dupa ce un rezervor de carburant de la o ...

  HARTA METEO LIVE  VEZI METEO IN TIMP REAL   Meteo: Temperaturi de vara, dar cu ploi
04/06/2020 05:07

 VEZI AICI METEO PENTRU: IASI,BACAU,BOTOSANI,NEAMT, SUCEAVA,VASLUI   Precipitatii Acum Radar Romania ANM.  

Au fost anuntate inca 8 decese din cauza CODIV-19, printre care si asistenta care a murit dupa ce a fost declarata vindecata
03/06/2020 20:51

 Grupul de Comunicare Strategica a anuntat miercuri seara decesul a inca 8 romani, iar printre ei se afla si de la Botosani, care a murit dupa ce testele au indicat ca se vindecase de COVID-19. Bilantul ...

LIVE VIDEO Protestul cu zeci de mii de oameni din centrul Londrei s-a transformat în unul violent: Manifestanții i-au atacat pe polițiști
03/06/2020 20:45

 Confruntări intre manifestanţi şi agenţi de poliţie au avut loc, miercuri după-amiază, in centrul Londrei, in cursul protestului faţă de moartea unui afro-american in Statele Unite, relatează ag ...

Grecia este la un pas de o nouă criză: datorie de 200% din PIB
03/06/2020 17:58

Grecia vrea să negocieze noi ţinte fiscale cu creditorii din zona euro, in condiţiile in care criza coronavirusului a impins ponderea datoriei publice in PIB la aproape 200%, a declarat marţi ministrul de F ...

Instanță: Rechizitoriul DIICOT în dosarul Caracal este legal, iar procesul poate începe
03/06/2020 17:25

"Dosarul Caracal" instrumentat de DIICOT a fost legal intocmit, iar procesul pe fond poate incepe, a decis miercuri Tribunalul Olt. Decizia poate fi contestată. Familiile Alexandrei Măceşanu şi L ...

Iar a crescut numarul de cazuri noi de coronavirus: 152 in ultimele 24 de ore
03/06/2020 17:20

 Am ajuns la 19.669 de cazuri confirmate de coronavirus in Romania, anunta Grupul de Comunicare Strategica (GCS), miercuri dupa-amiaza. In ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 152 de noi cazuri de i ...

ANUNȚUL de care se temeau toți românii din Marea Britanie!
03/06/2020 14:58

 Noile măsuri pentru prevenirea infectării cu coronavirus interzice britanicilor să facă sex in propria casă cu o persoană care nu işi are domiciliul acolo.   Guvernul britanic urmează să s ...

ALERTĂ METEO Cod galben de averse, vânt și grindină în 7 judeţe din ţară
03/06/2020 14:39

Alertă meteo emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie. ANM a emis miercuri noi avertizări nowcasting cod galben de averse, vant si grindină, valabile in 7 judeţe, in orele următoare, conform Me ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!