zilelibereadormireamaiciidomnului

Dimensiune font:

Veşti bune pentru bugetari! Ar putea beneficia în curând de o minivacanţă

| 18-07-2019 20:27

Veşti foarte bune pentru bugetari! În curând s-ar putea bucura de o minivacanţă, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august.

 

 Cum sărbătoarea de Adormirea Maicii Domnului pică într-o zi de joi şi este zi liberă, autorităţile ar putea anunţa că ziua de 16, adică vineri, va fi zi liberă, astfel bugetarii ar avea parte de patru zile de vacanţă între 16 şi 19 august.

Următoarea zi liberă după 15 august - Adormirea Maicii Domnului este pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei. Urmează apoi pe 1 decembrie, de Ziua Naională a României, iar ultimele două zile libere din 2019 vor fi pe 25 şi 26 decembrie, de Crăciun.

În anul următor, în 2020, vor fi 15 zile libere, însă doar 11 dintre ele vor fi în cursul săptămânii, patru fiind în weekend.

Mai multe zile libere
În viitorul apropiată românii ar putea avea mai multe zile libere deoarece în comparaţie cu alte state din Uniunea Europeană, România are mai puţine zile libere legale. În alte ţări sunt 17 sau chiar 18 zile libere. spynews.ro

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

EURO-SIMCOS IMPEX S.R.L. Nr. de înreg. ORC: J33/1391/1994, CUI: 6180733, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. numit conform Sentinței nr. 163/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9950/86/2013, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 și ale H.A.C./12.11.2018, anunță scoaterea la vânzare, prin licitație publică cu strigare, la data de 08.11.2019, ora 14.00, a activelor: Stație Peco amplasată în oraș Frasin, Calea Bucovinei, nr. 8, jud. Suceava ce include spațiu comercial, platforma betonată, pompă distribuție cu sistem managerial, distribuitor automat tip FBD 2036R pentru 3 produse cu 6 furtune, cuva cu 3 rezervoare oțel pentru depozitare combustibil, separator grăsimi și bazin vidanjabil pentru apă menajeră. Identificare cadastrală: - Teren cu suprafața de 1.515 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 30399/Suceava, nr. top. 3526/2; - Teren cu suprafața de 1.000 mp, înscris în Cartea funciară veche nr. 30398/Suceava, nr. top. 3526/100, pe care se află edificat Corpul C1 – Stație PECO cu regim de înălțime P+M (mansardă nefinalizată) cu suprafața construită de 47 mp; Valoare de pornire a licitației (lei, fără T.V.A.) - 232.570,00. Poate participa la licitație orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 07.11.2019, orele 14.00 la sediul lichidatorului judiciar toate documentele prevăzute în caietele de sarcini care se pot procura din mun. Suceava, strada Mihai Eminescu, nr. 10, județ Suceava în fiecare zi de luni până vineri până la data de 07.11.2019. Relații suplimentare se pot obține: Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. la telefoanele: 0232/243864, 0757545545, 0755132476.
Consorțiul format din EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iași, și INSOLVENCY HOUSE S.P.R.L., cu sediul în Sat Păun, Str. Arțarului, nr.7, Com. Bârnova, Jud. Iași, în calitate de administratori judiciari ai debitoarei PETROLBIT S.R.L., desemnați prin Încheierea nr. 99/09.05.2017, pronunţată de Tribunalul Iași Secţia a-II-a Civilă-Faliment în dosarul nr.3075/99/2017 (nr. în format vechi:131/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, coroborat cu prevederile Codului de Procedură Civilă, în măsura compatibilității, organizează licitație publică competitivă, cu strigare, în data de 12.12.2019, ora 11.00, pentru valorificarea următorului activ imobil: DENUMIRE ACTIV - PREȚ DE PORNIRE A LICITAȚIEI (EUR, fără TVA) Terminal pentru descărcare și depozitare produse petroliere (bitum), amplasat în Com. Holboca, Jud. Iași, compus din: 2.561.247,00. 1.Terenuri intravilane în suprafață totală de 38.662,00 mp (Teren intravilan, categ. curți-construcții, în suprafață totală de 10.528,00 mp, nr.cad.62984, CF nr.62984/UAT Holboca; Teren intravilan în suprafață totală de 8.250,00 mp, nr.cad.62985, CF nr.62985/UAT Holboca; Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 6.422,00 mp, nr.cad.1770,CF nr.60172/UAT Holboca; Teren intravilan categ. căi ferate în suprafață totală de 2.938,00 mp, nr.cad.61833, CF 61833/UAT Holboca; Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 6.945,00 mp, nr.cad.61615, CF nr.61615/UAT Holboca și Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 2.000,00 mp, nr.cad.61045, CF nr.61045/UAT Holboca) 532.800,00; 2.Construcții situate pe terenul intravilan categ. curți-construcții în suprafață totală de 10.528,00 mp, nr.cad.62984, CF nr.62984 a UAT Holboca, astfel:1.560.323,00 - Construcțiile C1, C2 și C3 - 711.114,00; - Construcțiile C4 și C5 - 9.299,00; - Construcția C6 - 21.711,00; - Construcția C7 - 29.633,00; - Construcțiile C8, C9, C10 și C11 - 210.374,00; - Construcțiile C12, C13, C15 și C16 - 306.593,00; - Construcția C17 - 6.476,00; - Construcția C18 - 6.725,00; - Construcția C19 - 7.022,00; - Construcția C20 - 205.732,00; - Construcția C21 - 45.644,00; 3. Echipamentele de automatizare și instalațiile tehnologice specifice terminalului -468.103,00. Activul constând în Proprietate de tipul Terminal pentru descărcare și depozitare produse petroliere (bitum), amplasată în intravilanul Com. Holboca se vinde în bloc, ca un activ funcțional așa cum este prezentat, la valoarea de 2.561.247,00 EUR, fără TVA. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, lit.F, din Codul Fiscal, în măsura îndeplinirii condițiilor legale. În cazul în care la licitaţia din 12.12.2019, nu se va reuși valorificarea activului imobil, aparţinând debitoarei, se va organiza o nouă licitaţie, în aceleaşi condiţii în data de 19.12.2019, ora 11.00, la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., din Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iaşi. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 11.12.2019, respectiv 18.12.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. din Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, Jud. Iaşi. În conformitate cu prevederile art.91, alin.1, din Legea nr.85/2014, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii, cu excepția sechestrului penal. Modalitatea de valorificare a activului imobil este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform Regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 05.12.2019. Pasul de licitație stabilit este de 5% din prețul de pornire al licitației, conform Regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 05.12.2019. Garanția de participare la licitație este în valoare de 10% din prețul de pornire a licitației, fără TVA, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei PETROLBIT S.R.L., nr:RO66BUCU1032235341146RON, deschis la Alpha Bank, suc. Iași. Garanția de participare va fi depusă în lei la cursul BNR din data plății. În cazul câştigării licitației garanția se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Dovada consemnării va fi atașată ofertei de cumpărare, până la termenul stabilit pentru vânzarea la licitație publică. Vizitarea și prezentarea activului se poate face în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul administratorilor judiciari, la locul în care acestea se află. Administratorii judiciari vor permite accesul ofertanților care vor achiziționa caietul de sarcini, doar în prezența unui reprezentant al acestora și la solicitarea scrisă prealabilă însoțită de o programare în acest sens. Reprezentanții administratorilor judiciari vor furniza toate informațiile suplimentare disponibile către cei care au achiziționat caietul de sarcini. Detaliile privind documentația necesară în vederea participării la licitația publică și modul de organizare a licitației, precum și descrierea activului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare și de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat de la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietului de sarcini este de 5.950,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi sau în numerar la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., pe site-ul www.lrj.ro, la tel. 0232/220777, 0733683702, 0744663190, mail: vanzari@lrj.ro sau lichidator.chirila@yahoo.com.
CRESC AMENZILE dacă faci GĂLĂGIE, din 2020. Riști 3.000 de lei sau chiar 6.000
09/12/2019 14:34

Autoritătile anuntă că vor creste amenzile pentru gălăgiosi, incepand cu anul 2020. "Sanctiuni mai mari pentru "gălăgiosi". Organizarea de petreceri cu caracter privat si utilizarea de ap ...

René Auberjonois, actorul din
09/12/2019 14:19

Actorul René Auberjonois, cunoscut pentru rolurile din "Benson" si "Star Trek", a murit la varsta de 79 de ani. Actorul american René Auberjonois, star al serialelor "Sta ...

Prognoza meteo 9 decembrie 2019. Zi de iarnă cu vreme de primăvară Citeşte întreaga ştire: Prognoza meteo 9 decembrie 2019. Zi de iarnă cu vreme de primăvară
09/12/2019 13:47

Administratia Natională de Meteorologie a publicat prognoza pentru perioada 9 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, iar vestile sunt neasteptat de bune, potrivit ziuanews.ro. Începand de luni, 9 decemb ...

Cutremur PUTERNIC în Florența - Mersul trenurilor este afectat
09/12/2019 13:45

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade s-a produs luni dimineată in Florenta, afectand mersul trenurilor, mai multe călătorii fiind amanate sau in intarziere in mai multe părti din Italia, relatează site ...

 

România, în topul primelor 5 țări pe piața de asigurări din Europa
09/12/2019 13:32

Romania ocupă locul 5 pe piaţa de asigurări ca dimensiune din Europa Centrală şi de Est, a declarat luni preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR), ...

Trebuie să dea 630 de lei în plus! Se întâmplă de la 1 ianuarie. Ce români sunt vizați
09/12/2019 13:26

Dezastru pentru acesti romani. Majorarea salariului minim, de la 1 ianuarie, pentru unii va insemna că trebuie să dea mai multi bani la stat. Mai precis, acesti romani trebuie să scoată din buzunar 630 de l ...

Zozibini Tunzi, de la Miss Africa de Sud, la Miss Univers 2019
09/12/2019 13:19

Zozibini Tunzi, Miss Africa de Sud, a castigat titlul de Miss Univers 2019. Zozibini Tunzi, Miss Africa de Sud, a fost incoronată duminică seară Miss Univers 2019 in cadrul celei de-a 68-a ediţii a acestui ...

Adolescenți găsiți morți în mașină. S-au intoxicat cu gaze de eșapament
09/12/2019 13:12

Sfarşit cumplit pentru doi tineri iubiţi cu varste de 16 şi, respectiv 19 ani, in Bacău. Mădălina şi Adrian au fost găsiţi morţi in maşină, in comuna Secuieni. Din primele informaţii, cei doi ar f ...

Verificați desaga lui Moș Crăciun. Jucăriile fabricate în China conțin ftalați
09/12/2019 13:07

Uniunea Europeană a interzis, in 2007, utilizarea la fabricarea jucăriilor a următorilor tipuri de ftalaţi: ftalat de bis 2-etilhexil (DEHP), ftalat de butil si de benzil (BBP), ftalat de dibutil (DBP) şi ...

Românii, lituanienii şi estonienii pe primul loc la alimente și băuturi alcoolice
09/12/2019 12:59

Gospodăriile din Uniunea Europeană (UE) au alocat anul trecut 12,1% din cheltuielile lor totale de consum pentru 'alimente şi băuturi nealcoolice', pe primele locuri fiind romanii, lituanienii şi estonieni ...