VIDEO MĂCEL Forțele de ordine au ucis 13 civili din GREȘEALĂ: Explicații HALUCINANTE despre cum s-a produs masacrul din India

000000  ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

| 05-12-2021 11:40

Cel puţin 13 civili au fost omorâţi din greşeală în India după ce membri ai forţelor de securitate au deschis focul asupra unui camion şi a unui grup de oameni care protestau împotriva acestui incident, au anunţat duminică oficiali guvernamentali citaţi de Reuters şi AFP.


Incidentul s-a produs sâmbătă în satul Oting, în statul nord-estic Nagaland, aproape de graniţa cu Myanmar. Potrivit unui ofiţer local de poliţie, şase muncitori aflaţi în camion au fost ucişi într-o ambuscadă a forţelor de securitate în timp ce se întorceau de la muncă, scrie agerpres.ro.



Apropiaţi ai victimelor plecaţi să-i caute au descoperit cadavrele şi au cerut explicaţii forţelor de securitate, moment în care a izbucnit o confruntare între cele două tabere, iar forţele de securitate au deschis focul, omorând alţi şapte oameni, a indicat poliţistul.

Acesta a menţionat că "situaţia este foarte tensionată acum în tot districtul".

Prim-ministrul din Nagaland, Neiphiu Rio, a declarat că se va face o anchetă şi cei vinovaţi vor fi pedepsiţi, calificând incidentul drept un eşec al serviciilor de informaţii.

Armata indiană a explicat la rândul ei într-un comunicat că a acţionat în baza unor "informaţii credibile" că în sector acţionează un grup de rebeli.

În incident a fost ucis şi un membru al forţelor de securitate, iar alţi câţiva au fost răniţi.

Comunicatul armatei indiene a asigurat de asemenea că are loc o anchetă "la cel mai înalt nivel" pentru a stabili "cauza acestei regretabile pierderi de vieţi omeneşti" şi că vor fi luate "măsurile adecvate potrivit legii". 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Primăvară cu ninsori și vânt puternic: zăpadă de 70 de cm în Maramureș, copaci doborâți la Iași, solarii luate pe sus în Dolj
28/03/2023 18:32

 Rafale de vant puternic si rece s-au simtit marti, 28 martie, in mai toate zonele tării. Temperaturile au scăzut brusc de la 20-22 de grade Celsius, iar in unele judete s-a asternut un strat generos de ...

Breaking: ANM anunță o răcire accentuată a vremii - Minimele ajung la -5 grade!
28/03/2023 10:52

Vremea se răceste accentuat pană joi dimineata in toată tara, au transmis marti meteorologii. Conform unei informări a ANM, de marti de la ora 10.00 pană joi la ora 9.00, vremea va fi rece pentru această ...

Perchezitii ale politistilor ieseni in aceasta dimineata intr-un dosar de inselaciune cu prejudiciu de aproximativ 4 milioane de lei
28/03/2023 09:50

Astăzi, 28 martie, politistii Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice Iasi efectuează 42 de perchezitii domiciliare, intr-un dosar penal privind infractiuni de inselăciune in domeniul contract ...

Dezastru în Israel. Oamenii au ieșit din nou în stradă, nemulțumiți de reformele lui Netanyahu
27/03/2023 08:14

Zeci de mii de oameni au iesit din nou in stradă in intreg Israelul, după ce premierul Benjamin Netanyahu l-a demis pe ministrul Apărării. Ministrul s-a pronuntat impotriva planurilor controversate de refor ...

Noi detalii în cazul polițiștilor care luau pizza ca șpagă în Iași: Cum au fost prinși
25/03/2023 17:49

 Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Iasi au finalizat in aprilie 2021 dosarul in care mai multi agenti de la Rutieră sunt acuzati că au luat mancare drept spagă. Procurorii ie ...

Șefa dintr-un mare spital, prinsă că dormea pe perne umplute cu bani. A făcut avere mutând asistente dintr-o secție într-alta și angajând pe șpagă
25/03/2023 11:51

 Florica Preda, fosta sefă a serviciului de Resurse Umane din cadrul celui mai mare spital din Prahova si una dintre cele mai vechi angajate ale acestei unităti medicale, si-a incheiat cariera ”tri ...

Cu o avere de peste 100 de miliarde de dolari,  Warren Buffett stă într-o casă de 31.000 de dolari
25/03/2023 09:29

 Warren Buffett, unul dintre cei mai cunoscuti miliardari din lume, dă dovadă de o modestie rară. El locuieste intr-o casă pe care a cumpărat-o cu 31.000 de dolari in anul 1958, ii place să mănance ...

Ucraina cere măsuri împotriva Dianei Șoșoacă
25/03/2023 09:25

Purtătorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a anuntat vineri că Ministerul de Externe „initiază impunerea de sanctiuni impotriva Dianei Şoşoacă ca persoană ...

Netanyahu a fost întâmpinat cu strigăte şi fluierături la Londra
24/03/2023 14:01

 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost intampinat cu strigăte şi fluierături de către sute de protestatari adunaţi in faţa reşedinţei din Downing Street 10 a şefului guvernului britanic, R ...

Un avion Tarom a aterizat de urgență la Istanbul după o amenințare cu bombă
24/03/2023 08:31

O aeronavă TAROM care efectua cursa Tel Aviv-Bucureşti a aterizat de urgenţă la Istanbul vineri dimineaţa din cauza unei ameninţări cu bombă care, ulterior, s-a dovedit a fi falsă, informează operat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei