VIDEO REVOLTĂTOR Șefii din MAI au trimis o polițistă însărcinată să ia BĂTAIE
Dimensiune font:
O polițistă din Argeș, însărcinată în luna a 5-a, a fost trasă de păr, iar uniforma i-a fost ruptă în timp ce intervenea pentru aplanarea unui conflict, relatează Mediafax.
Potrivit Poliției Argeș, membrii unei familii din Vulturești s-au luat la ceartă, iar o femeie a leșinat, astfel că a fost chemată ambulanța. La fața locului a mers și o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești, formată dintr-un polițist și o polițistă.
În timp ce i se acordau îngrijiri medicale persoanei care a leșinat, o altă femeie a încercat să urce în ambulanță pentru a o lovi pe cea care primea îngrijiri medicale. „Polițista a împiedicat agresiunea, asigurând securitatea echipajului medical și a femeii care solicitase îngrijiri medicale”, spun polițiștii.
Polițista, însărcinată în luna a cincea, a fost trasă de păr, iar uniforma i-a fost ruptă. Ca să scape, ea a folosit spray-ul iritant-lacrimogen din dotare.
„Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni și nu au fost înregistrate pagube materiale. Ulterior evenimentului, polițista a fost consultată de un echipaj medical, care a constatat că aceasta nu a suferit leziuni”, arată Poliția Argeș. Conflictul a avut loc în urmă cu câteva zile. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru ultraj, cel care a agresat polițista fiind arestat preventiv.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau